Skip to article

Cazierul judiciar

Cazierul judiciar
In cazierul judiciar se tine evidenta persoanelor condamnate ori impotriva carora s-au luat alte masuri cu caracter penal sau administrativ.

In cazierul judiciar central se tine, de asemenea, si evidenta persoanelor despre care s-au primit comunicari de luare in evidenta din partea organelor competente ale altor state.

Certificatul de cazier judiciar se elibereaza persoanelor fizice in cel mult 10 zile de la data solicitarii si este valabil 30 de zile de la data intocmirii si numai in scopul pentru care a fost eliberat.

Persoanele domiciliate in strainatate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei.
Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita si prin imputernicitii acestora, conform procedurilor legale in vigoare, dupa cum urmeaza:

a) in tara, numai pe baza unei procuri autentificate de catre un notar public;
b) in strainatate, pe baza unei procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei ori de catre un notar.


In cazierul judiciar se inscriu date privind:
a) pedepsele, masurile de siguranta si educative, pronuntate prin hotarari judecatoresti definitive;
b) inceperea, intreruperea si incetarea executarii pedepsei inchisorii, a masurilor de siguranta si educative, liberarea conditionata si revocarea acesteia, achitarea amenzii penale;
c) amnistia, gratierea, prescriptia executarii pedepsei, reabilitarea;
d) pedepsele si masurile pronuntate prin hotarari penale definitive de instantele judecatoresti din strainatate, precum si masurile luate prin actele efectuate de organele judiciare penale din strainatate, daca aceste hotarari au fost recunoscute de organele romane competente;
e) hotararile definitive care impun modificari in cazierul judiciar;
f) extradarea.


Potrivit Legii nr.290/2004 privind cazierul judiciar, persoanele inscrise in cazierul judiciar sau cu privire la care s-au facut notari provizorii se scot din evidenta daca se afla in una din urmatoarele situatii:
a) faptele pe care le-au savarsit nu mai sunt prevazute de l ege ca infractiuni;
b) a intervenit reabilitarea judecatoreasca sau de drept;
c) a intervenit amnistia;
d) au fost condamnate la pedeapsa amenzii sau la o pedeapsa p rivativa de libertate de cel mult 3 ani si au trecut 20 de ani de la data ramanerii definitive a condamnarii;
e) au decedat;
f) au fost scoase de sub urmarire, s-a dispus fata de ele incetarea urmaririi penale ori s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare sau de incetare a procesului penal;
g) au executat masura educativa a libertatii supravegheate, a internarii intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medicaleducativ;
h) a trecut un an de la data aplicarii masurii educative a mustrarii
In certificatul de cazier judiciar nu se inscriu:
a) sanctiunile penale pronuntate pentru fapte savarsite in timpul minoritatii;
b) masurile de siguranta luate fara aplicarea unei pedepse, cu exceptia internarii medicale, interzicerii de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o alta ocupatie, interzicerii de a se afla in anumite localitati si a expulzarii.

Articole recomandate

Ce responsabilitati ai fata de tine, in functie de varsta, daca vrei sa fii mereu fericita Ce responsabilitati ai fata de tine, in functie de varsta, daca vrei sa fii mereu fericita
Exista o varsta potrivita pentru a-ti asuma diferite responsabilitati, iar felul in care le faci fata este decisiv pentru cat de fericita esti, dar si pentru cat de armonios iti traiesti viata.  Nu putem fugi de responsabilitati, dar unele dintre ele pot fi amanate pana la varsta potrivita.
5 lucruri pe care femeile inteligente le fac inainte de 30 de ani 5 lucruri pe care femeile inteligente le fac inainte de 30 de ani
Exista o varsta pentru toate, iar noi iti prezentam o lista cu lucruri care trebuie facute inainte sa implinesti 30 de ani. Se spune ca varsta e doar o cifra, insa cu totii stim ca e un factor important si ca fiecare etapa din viata presupune parcurgerea unor pasi esentiali pentru o viata fericita
7 strategii testate pentru a primi, in sfarsit, recunoasterea pe care o meriti la serviciu 7 strategii testate pentru a primi, in sfarsit, recunoasterea pe care o meriti la serviciu
Recunoasterea meritelor la serviciu nu vine doar din munca asidua si dedicare, ci mai ai nevoie sa deprinzi si cateva obiceiuri bune, care iti vor asigura o ascensiune fulminanta in cariera. Femeile ambitioase stiu cat de greu poate fi sa iti convingi superiorii sa te promoveze in functie sau sa
5 lucruri care iti garanteaza productivitate maxima. Vei termina treburile in timp record 5 lucruri care iti garanteaza productivitate maxima. Vei termina treburile in timp record
De multe ori treburile care ar trebui sa-ti ia putin timp iti dau peste cap toata ziua? Cea mai simpla solutie este sa apelezi la trucuri de productivitate, asa incat sa te poti concentra la capacitate maxima. La birou sau acasa, o multime de activitati simple ne iau adesea mai mult decat ne-am
5 lucruri pe care o sefa ar trebuie sa le faca pentru a avea o echipa motivata si eficienta 5 lucruri pe care o sefa ar trebuie sa le faca pentru a avea o echipa motivata si eficienta
Esti o femeie manager, cu multe indatoriri si raspunderi? Atunci ai nevoie de o echipa unita si motivata. Iata ce ai de facut pentru asta. Succesul unei echipe se datoreaza in mare parte unu manager bun, un lider in adevaratul sens al cuvantului. Numeroase studii au demonstrat deja ca femeile sunt

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!

»