Skip to article

Responsabilitatea fata de un suflet

Responsabilitatea fata de un suflet
De curand, eu si iubitul meu, am decis sa ne luam un caine. In spatele blocului nostru o catelusa a nascut sase pui.

Cred ca o luna intreaga i-am urmarit, am dezbatut, ne-am certat, si, pana la urma, ne-am ales cu Boby, sau mai simplu BO.

Eu l-am vrut... Desi provin dintr-o familie conservatoare, unde mama turba daca vedea o scama pe covor, eu am vrut fiinta asta! Prietenul meu, care are caine de la 5 ani, mi-a atras atentia asupra tot ce inseamna un caine si responsabilitatea fata de el.

Eu insa nu am putut sa vad altceva decat sufletul ala mic, de doua luni, cum se zbenguia afara cu fratiorii lui si numai la gandul ca suntem deja in decembrie si ca vremea frumoasa e doar un capriciu, numai la ideea ca vor muri toti de ger, ei bine, l-am luat.

Responsabilitatea fata de un suflet

E un caine super cuminte. Ne respecta, face, pe cat posibil, nu in pat, nu prea e mofturos,dar, in schimb, ne-a umplut vietile.

Nici nu vreau sa imi imaginez cum va fi cu un copil daca acest ghemotoc de blana ne-a facut asa de mult sa uitam de noi. Stiti replicile acelea din filme: "stam impreuna pentru copil(i)"? Ei bine, cred totusi ca responsabilitatea fata de un suflet, in momentul in care este impartita, uneste, mai mult ca orice, un cuplu.

De la concurenta dintre noi in fata lui (la care se bucura mai mult cand vine acasa - momentan sunt eu), pana la educatia lui, Bo ne-a unit incredibil de mult.

Pana la el ne certam des pe tot felul de chestii mai noi sau mai vechi... acum insa, noapte sau zi, avem grija ca sufletelul care ne-a intrat in casa sa fie fericit. O prietena de-a mamei imi zicea ca un cuplu sa fie mereu fericit, sa faca un copil, odata la 10 ani, si cand nu mai pot, sa ia un caine!

Citeste despre

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!