Skip to article

Invingatoare, pentru fetita mea

Invingatoare, pentru fetita mea
Totul a inceput intr-o luna de noiembrie cu niste dureri de oase.

Dar atata timp cat erau inca in niste limite suportabile si in contextul unor zile ploioase, nu m-au ingrijorat prea tare.

Intr-o seara tarziu insa, dupa ce imi culcasem fetita de 6 luni, aceste dureri au devenit acute, chiar insuportabile, iar intr-un interval de o ora-doua deja erau atat de atroce, incat nici macar nu ma mai puteam misca, toate articulatiile parca imi erau fracturate si imi era de-a dreptul imposibil sa ma intorc in pat chiar si de pe o parte pe alta, lucruri simple si banale cum ar fi tastatul cifrelor la telefon imi erau imposibile, ma durea efectiv tot corpul, tot ce insemna os sau articulatie, de la mandibula, oasele craniului, pana la umeri, genunchi, oasele degetelor de la picioare...

Sotul meu a chemat salvarea in jurul orei 23, dar aceasta a ajuns in jur de ora 2 noaptea... Mi-au administrat un calmant injectabil care mi-a mai ameliorat durerile si m-au sfatuit sa merg la un consult amanuntit de specialitate reumatologica.

A doua zi am mers la Institutul de Reumatologie la o doctorita recomandata de doctorita noastra de familie. Aceasta m-a investigat amanuntit si mi-a prescris un tratament care se administra in mod normal in cazul poliartritei reumatoidale, desi investigatiile nu aratau acest diagnostic clar in cazul meu. Din acea zi am respectat cu sfintenie schema medicamentoasa prescrisa de aceasta specialista, dar simultan continuam sa facem investigatii din ce in ce mai rare, mai sofisticate si mai scumpe pentru ca diagnosticul nu se putea stabili foarte clar.

Durerile de oase incetasera fiind tinute sub control de numeroasele medicamente pe care le luam zilnic, dar in schimb dupa doua-trei luni de tratament, starea mea generala se inrautatea pe zi ce trecea tot mai mult...

Dupa 6 luni de administrare a acestui tratament si de investigatii fara un rezultat concret, eu ma simteam atat de rau incat tot mai des ma gandeam ca o sa mor...

Nu stiam ce aveam, nu imi dadeam seama de ce natura ar putea fi boala mea, dar imi dadeam seama pe zi ce trecea ca in fiecare zi ma simt tot mai rau si ceva este foarte in neregula cu mine... aveam niste dureri infioratoare de cap care apareau chiar in secunda in care ma trezeam dimineata si care nu cedau la nici un medicament, aveam stari de slabiciune, mi se taiau picioarele, imi amortea toata fata, gura mi se inclesta, simteam cum mi se scurge tot sangele din corp si ma albeam instantaneu la fata, ameteam... de cateva ori m-am dezechilibrat si am fost pe punctul de a cadea... apoi de cateva ori chiar am cazut, dar nu mi-am pierdut cunostinta...

Ingrijorata de toate aceste stari, am fost la doctorita de familie si i-am cerut o trimitere la neurologie descriindu-i toate starile mele, am facut o tomografie si totul era in regula desi eu ma simteam groaznic si pe ascuns incepusem sa scriu scrisori de adio pentru fetita si sotul meu...

Fetita mea implinea 1 anisor... Desi ma simteam groaznic, visam sa ii organizez o petrecere ca in filme, chiar de ar fi fost ultimul lucru care aveam sa il fac pe acest pamant...

Incepusem sa imi ascund starile de rau fata de sotul meu si sa canalizez toate eforturile si energia spre petrecerea in cinstea fetitei mele... Bineinteles ca in febra pregatirilor, in ziua respectiva iar mi-a fost rau, sora mea care ma ajuta la pregatiri s-a speriat foarte tare, dar am rugat-o sa nu spuna nimic nimanui si sa continuam pregatirile...

Petrecerea a iesit superb, exact ca in visurile mele... mi-am vazut fetita sufland in prima lumanarica, sub ploaia de baloane si imbracata intr-o rochita superba ca o zanisoara... Apoi zilele au reintrat in normal... rudele au plecat... sotul a reinceput serviciul... eu am ramas iarasi singura acasa cu fetita mea, afara era superb... dar eu ma uitam pierduta pe geam pentru ca mi-as fi dorit sa ies la plimbare cu fetita mea, sa ii arat toate lucrurile minunate care infloresc la viata primavara, dar nu eram in stare, nu puteam decat sa ma tarasc de la un fotoliu la altul si sa o privesc cum isi cauta singura de joaca cu jucariile...

Am fost chiar si la doctorita reumatolog sa ii descriu starile mele si sa ii spun ca poate e timpul sa intrerupem sau sa schimbam tratamentul pentru ca eu ma simt groaznic...

Mi-a mai facut atunci pe loc un set de analize, la recoltarea sangelui iar mi s-a facut rau, a cerut rezultatele in regim de urgenta si din nou... totul era in regula... doar ca eu de-abia mai puteam merge... desi aveam 28 de ani neimpliniti, ma simteam de inversul cifrei mele, de 82 de ani...

Doctorita mi-a spus zambind ca nu am nimic, sa mai beau din cand in cand cate o cafeluta si sa ies mai des la plimbare cu fetita la aer curat sa mai prind culoare in obraji si m-a trimis acasa... In ziua aceea, singura acasa cu fetita mea, am ametit si a fost prima oara cand cazand mi-am pierdut si cunostinta, pentru ca m-am trezit pe jos, fetita plangea si ma lovea cu palmutele ei mici peste obraji tipand: "Ma-ma! Ma-ma!". Nu stiu cat am stat fara cunostinta... de-abia m-am putut ridica de jos, am luat-o in brate sa o linistesc si m-am prabusit intr-un fotoliu... intentionam sa il sun pe sotul meu... dar nu mai aveam forta sa ma ridic sa caut telefonul... Exact in momentul acela a sunat telefonul... cu greu am ajuns la receptor, am raspuns... era doctorita reumatolog... era foarte panicata... vorbea repede si n-am inteles mare lucru... ceva cu un rezultat care a iesit mai tarziu, dupa ce plecasem eu si care nu era deloc bun si imi cerea numarul de telefon al sotului... I l-am dat si am ramas zacand in fotoliu cu fetita in brate...

Nu stiu cat a trecut exact, dar mai tarziu a venit sotul acasa, foarte speriat si grabit, a inceput sa faca un bagaj, mi-a zis ca e pentru mine pentru spital, ca mi-a iesit o analiza proasta... M-am imbracat mecanic... nu intelegeam mare lucru... si deja ma simteam atat de rau incat incepuse sa imi fie indiferent... incepusem sa ma indepartez usor-usor de orice explicatie... de orice intrebare... nu vroiam decat sa ma prabusesc in liniste si cineva sa aiba grija de Mariuca...

Un prieten de-al sotului ne-a dus la spital cu masina si tot el a ramas cu Mariuca afara, in curtea spitalului, plimband-o cu caruciorul cat timp au durat formele de internare... Vroiau sa ma duca la salon cu o targa, eu m-am incapatanat insa sa merg pe picioarele mele, fusesem o luptatoare dintotdeauna si nu vroiam sa cedez acum, vroiam sa demonstrez ca sunt mai puternica decat boala, desi habar nu aveam cu ce ma lupt... doar ca simteam ca vointa mea si forta de imi mai indeplini vointa erau pe punctul de se sfarsi si eu eram la capatul tuturor resurselor de putere... Imi mai doream doar sa se faca internarea, sotul sa plece sa o duca pe Mariuca la nasa noastra sa aiba grija de ea si apoi... sa ma prabusesc in sfarsit si sa nu ma mai lupt... pentru ca nu mai aveam putere... Totusi vroiam sa inteleg macar unde sunt, la ce sectie a spitalului... salonul era la etajul 1, mi s-a parut o vesnicie pana am reusit sa urc toate scarile alea... ma uitam la acele scari si imi dadeau lacrimile pentru ca simteam ca nu mai am puterea sa mai ajung la capat si ele semanau cu cele de la facultate si imi aduceam aminte de cate ori am urcat si coborat sarind chiar cate 2-3 trepte scarile facultatii... si acum...

Pe o tablita am gasit si raspunsul la intrebarea mea... eram la sectia de Hematologie... dar cand am intrat in salonul unde aveam facute formele de internare... adevarul crunt m-a izbit in fata: eram suspecta de leucemie! In salon erau 2 paturi, unul urma sa fie al meu si unul era ocupat... de un barbat? M-am intors intrigata spre sotul meu, intrebandu-l: "Voi sta in salon cu un barbat?" Sotul meu m-a tras deoparte si mi-a explicat calm, jenat de situatie: "Nu este barbat, este femeie, uita-te mai atent, are si cercei, vezi?" M-am uitat mai atent si intr-adevar mi-am dat seama ca era femeie, doar ca de la tratamentul cu citostatice ii cazuse parul complet si semana cu un barbat... Am salutat-o, mi-am preluat patul, m-am ghemuit sub patura si i-am spus sotului ca vreau sa dorm, sa ma lase singura... M-a asigurat ca va fi in preajma, pe hol si a iesit...

Am inceput sa plang infundat... aflasem ca acea analiza care iesise prost era hemoglobina care scazuse alarmant la 3,8 si eram suspecta de leucemie... Vecina mea de salon avea leucemie si facea citostatice... ii cazuse tot parul din cap si era galbena ca lamaia la fata... deci aceasta boala era raspunsul la toate starile mele... Ma uitam la ea sa inteleg ce ma asteapta... dar nu mai aveam putere nici sa imi duc un gand pana la capat... m-am invelit cu patura pe cap, m-am ghemuit acolo, am inchis ochii si mi-am dorit sa mor... Un gand insa nu-mi dadea pace... gandul la Mariuca... Si-atunci am scos capul de sub patura si am intrebat-o sec pe vecina de salon: "Aveti copii?" "Da, mi-a raspuns ea, am 2 fete". "Si eu am o fetita", i-am spus. Am inceput sa vorbim. Incet, soptit, cu greu, cu efort, pentru ca asa puteam amandoua. Am vorbit despre simptomele bolii care semanau atat de mult cu starile mele incat eram convinsa inainte de a mai primi o confirmare medicala ca aveam leucemie, despre lupta cu boala, despre deznadejdea care inghite speranta, despre copii si familie...

E atat de trist sa vezi cum corpurile oamenilor se schimonosesc, bolile cioapartesc corpurile, chinuie oamenii si ii ingenuncheza... Si lumina din ochi le dispare, frumusetea zambetului, optimismul, veselia, visele, sperantele sunt ingenuncheate de tot felul de boli perverse si oamenii mor ducand cu ei secrete, vise neimplinite, iubiri, regrete...

Am citit intr-o revista ca pesoanele nascute in lunile de vara au mai mari sanse sa aiba profesii de avocati, scriitori sai medici... Eu sunt nascuta vara... poate adevarata mea vocatie si meseria mea va fi pana la urma cea de scriitoare... si Mariuca e nascuta in cea mai frumoasa luna a anului... in mai... poate ea va deveni medic si va trata oamenii, poate chiar de leucemie... iar eu o voi veghea si o voi indruma de acolo, de sus...

Pe strada, in hiper-market-uri, la serviciu, in fata blocului, toata lumea braveaza. Vrei sa arati cat mai bine, sa te vada lumea cat mai bine imbracat, sa iti iei lucruri cat mai multe si cat mai scumpe, sa arati cat de bine o duci si cu banii, cu dragostea si cu serviciul, cu toate... Toata lumea se da in spectacol si nu e timp pentru compasiune...

Dar aici in spitale e o cu totul alta lume... Oamenii sunt tristi si nu mai ascund lucrul acesta, sunt vulnerabili emotional si fizic si nu mai fac pe eroii, au nevoie de grija, de compasiune... Bolnavii vad viata dintr-un altfel de unghi fata de cei sanatosi. Si nu ma refer doar la bolnavii batrani, ci la absolut toti, chiar si cei foarte tineri.

Fiecare bolnav este o carte deschisa de filozofie simpla de viata, de regrete, ambitii, visuri, impliniri, tragedii, clipe de fericire... Fiecare pat de spital a gazduit zeci, sute de destine tragice, norocoase, marete, mediocre...

O doctorita rezidenta foarte draguta si blanda mi-a facut punctia. Rezultatul aveam sa il aflam a doua zi. In noaptea aceea nu am dormit deloc... toate aceste ganduri mi se involburau in cap si rataceam intre dorinta de a abandona totul si de a ma prabusi in neputinta si dorinta de a lupta si de a-mi vedea fetita crescand, de a implini toate visurile pe care le-am vazut ca aievea inca de cand o purtam in burtica... Nici sotul meu nu a dormit acasa nici o clipa... S-a documentat toaa noaptea despre leucemie pe internet si oricat de barbat era, lacrimile ii curgeau siroi pe obraji la gandul ca soarta ne lovise atat de nesteptat si de crud...

Zorii i-am vazut fara sa fi inchis vreun ochi toata noaptea... dar desi raze soarelui ma mangaiau jucaus de printre ramurile copacilor, nu mai gaseam puterea si vointa sa zambesc acestei noi zile... Dar, Dumnezeu a aranjat altfel decat credeam eu lucrurile pentru mine si familia mea si acea dimineata a adus cu ea o veste incredibila: rezultatul punctiei era negativ, nu aveam leucemie! Iar din istoricul meu medical a reiesit si cauza starilor mele si a cotei atat de scazute a hemoglobinei: unul din medicamentele pe care eu le luam de peste sase luni de zile pentru acele probleme reumatologice trebuia administat in urma unor teste speciale, pentru ca nu toata lumea il putea tolera si putea avea ca efect secundar complicatii de natura hematologica! Acest lucru se intamplase in cazul meu! Mi se administrase acel medicament fara ca acel test sa fie facut si timp de sase luni de zile medicamentul imi destabilizase grav echilibrul la nivelul hemoglobinei.

Echipa de medici m-a stabilizat, am primit transfuzii de sange, ingrijiri speciale, perfuzii si astfel, intr-o scurta perioada de timp am fost externata cu hemoglobina la cota 10, cu tratament de continuat si acasa, dar inafara oricarui pericol...

M-am intors acasa la fetita mea, la sotul meu si doua manute minuscule care m-au cuprins de gat si m-au mangaiat pe obraji au avut puterea sa sterga toate cosmarurile ultimei perioade... Era sfarsitul lui iunie... Dar viata nu inceteaza sa te incerce niciodata... nu au trecut multe zile de relaxare, de liniste si fericire pentru familia mea fiindca am aflat ca fratele meu aflat intr-un oras de provincie era intr-un stadiu avansat al unei boli grave... Am facut toate eforturile si l-am transferat in capitala la o echipa renumita de specialisti, dar eforturile lor au fost zadarnice sau prea tarzii, pentru ca boala lui s-a complicat neasteptat si astfel...in luna august a aceluiasi an... fratele meu s-a stins?sotul meu l-a tinut de mana pana in ultimul moment si a doua zi?cu fetita in brate... am cumparat sicriu si tot ce mai trebuie la o inmormantare crestineasca si tot cu fetita in brate l-am condus sfasaita de durere pe ultimul drum...

Si pentru ea, pentru fetita mea, desi inima imi plangea, am invatat sa zambesc cu ochii, desi nici un rasarit de soare nu avea sa mai aduca atata speranta si nici o sarbatoare nu avea sa mai aduca atata bucurie, am invatat sa ma bucur impreuna cu ea de orice clipa, de orice lucru si sa inving durerea, sa o tranform in energie creatoare, sa ma ridic de jos zambind pentru ea, pentru fetita mea, sa fiu mai inteleapta, mai buna, mai intelegatoare si mai puternica...

Fetita mea a implinit de curand doi anisori... iar eu mi-am invatat lectia... am nascut-o, am ingrijit-o, am invatat-o sa mearga, sa vorbeasca, dar mai presus de toate o voi invata sa lupte - prin puterea exemplului meu - cu orice obstacol i-l va scoate viata in cale?si sunt sigura ca va fi o invingatoare... pentru ca asa ma simt si eu?desi cateva camarute din inima mea sunt pline de amaraciune si tristete, le tin puse sub lacatel si nu las rasul zglobiu al copilariei ei sa fie oprit de nici o incercare a sortii... Pentru ca... SUNT MAMA, DECI POT!

Articole recomandate

5 porunci vestimentare pe care o femeie puternica si de succes nu le incalca 5 porunci vestimentare pe care o femeie puternica si de succes nu le incalca
Vrei sa fii luata in serios la locul de munca, sa primesti marirea de salariu si promovarea pe care le astepti de ceva timp. Atunci este cazul sa inveti sa te impui mai bine. Femeile care obtin succesul in domeniile in care lucreaza au toate un lucru in comun: impun respect. Autoritatea lor nu vine
Ce nu mai ai voie sa porti in 2017. Nu mai sunt deloc la moda. Scapa de ele Ce nu mai ai voie sa porti in 2017. Nu mai sunt deloc la moda. Scapa de ele
Ne apropiem cu pasi repezi de un nou an si odata cu el se schimba usor si tendintele in moda. Renuntam la unele pentru a face loc altora. Insa tocmai pentru a-ti da o mana de ajutor ca sa stii ce NU mai trebuie sa porti din garderoba ta: Vesta de blana Vreme de cativa ani, vesta de blana a fost un
5 piese de baza de care orice femeie eleganta are nevoie cand afara este frig 5 piese de baza de care orice femeie eleganta are nevoie cand afara este frig
Poti sa iti etalezi frumusetea si eleganta chiar si in sezonul rece, cand vremea este mohorata si ploioasa. Ai nevoie de doar cateva piese si accesorii de baza pentru a te scoate din anonimat si pentru a te simti confortabil chiar si cand afara e frig si ploua. Incaltarile potrivite din toamna si
5 jachete pe care orice femeie trebuie sa le aiba in dulap 5 jachete pe care orice femeie trebuie sa le aiba in dulap
Cand mergi la cumparaturi, ai lua cu tine acasa rafturi intregi de haine. Adevarul este ca nu ai nevoie de multe piese pentru a-ti compune outfit-uri originale, care sa arate complet diferit. Iar toamna este foarte ofertanta din acest punct de vedere, pentru ca iti permite sa suprapui texturi si
5 trucuri vestimentare care ascund colaceii si creeaza impresia unei siluete zvelte 5 trucuri vestimentare care ascund colaceii si creeaza impresia unei siluete zvelte
Orice femeie are trasaturi de care se simte mandra si unele pe care ar prefera sa le tina departe de ochii celorlalti. Din fericire, exista cateva trucuri care pot face sa dispara, cel putin optic, si cea mai mica imperfectiune. Fie ca te deranjeaza cativa colacei de pe abdomen sau pur si simplu ai
Citeste despre

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!