Skip to article

Sa nu uitam de bunici!

Sa nu uitam de bunici!
Sfarsit de decembrie, atat de aproape de Craciun! Este timpul sa ne detasam de agitatia activitatilor obisnuite si sa ne pregatim fizic si spiritual pentru sarbatoarea nasterii Domnului.

Locuiesc in capitala, dar simt cu adevarat sarbatorile de iarna doar dupa ce am vizitat satul in care am copilarit. Sa fac cativa pasi pe ulitele lungi, drepte, sa vad casele, oamenii...atatia cati au mai ramas. O parte dintre ei s-a dus dintre noi, altii s-au mutat impreuna cu copiii lor, in oras. Ii vad pe cei ramasi asteptand pe la porti, avand alaturi, drept sprijin un baston puternic. Sunt mirati; nu am fost vazuta prin sat demult si incearca sa gaseasca mental familia de care apartin. Se cunosc bine intre ei. Numele de familie nu e un reper, caci fiecare familie are ramificatii multiple; puterea de diferentiere apartine poreclelor.

Casele batranesti, intarite la colturi de stalpi de sustinere, isi asteapta musafirii de Craciun sa vina si sa se stranga in jurul sobei. Alaturi de focul ce arde bland fiecare isi spune intamplarile, sunt descoperite micile evenimente ale satului. Acestea sunt atat de importante pentru cei de aici, incat nu au nevoie de ziare si nici de mai multe canale de televiziune. Se hranesc cu propriile intamplari. Fiecare dintre actiunile lor trebuie bine gandite. Conteaza cum esti vazut, ce cred si gandesc ceilalti despre tine.

Din camara razbat fel de fel de miresme. Alaturi de sacul de nuci sunt struguri pastrati intinsi pe bucati de hartie, delicii in iarna geroasa; plantele medicinale, mararul au coltul lor. Gutuile si merele intregesc mireasma din camara. Astepti cu nerabdare, venit din lumea cuptoarelor cu microunde, painea coapta in test. Acest mijoloc de copt nu s-a demodat aici pentru ca mancarea astfel gatita are un gust deosebit.

Focul s-a oprit. Soba incinsa daruieste acum caldura tuturor. Ti-a venit randul; esti ascultat, dar si dojenit pentru ca treci pe aici din ce in ce mai rar. Pentru batrana mea bunica timpul se dilata. Trece atat de greu pentru ea. Are grija de pamantul pe care-l are; graul, porumbul, fructele, animalele au pentru ea o valoare care nu se poate masura in bani. Fiecare an e mai bun sau mai rau in functie de recolta obtinuta. Este legata si apartine sufleteste pamantului si animalelor pe care le ingrijeste. Se gandeste si se roaga pentru noi. Are ochii plini de lacrimi cand ne vede. Dar batranii de aici au un destin; nu se pot desprinde de casa ridicata de propriile maini, nu-si pot parasi vecinii, cunoscutii.

Ne despartim. Bunica sta la poarta si ne petrece cu privirea pana cand nu mai putem fi zariti. Atunci ochii mi se umplu de lacrimi si-mi promit sa trec pe acolo mai des. Sau macar sa-i dau din cand in cand un semn ca sunt bine, sa fie linistita si impacata ca rugaciunile i-au fost ascultate.

Citeste despre

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!