Skip to article

Dietele rapide si cosmarul yo-yo

Dietele rapide si cosmarul yo-yo
De cate ori ai incercat sa slabesti cu diverse diete? De cate ori dupa ce ai pierdut cele cateva kilograme in plus ai recastigat in scurt timp tot ce reusisei sa dai jos sau chiar mai mult? Te-ai gandit vreodata ca toate astea se intampla pentru ca faci ceva gresit sau ca probabil ceva in organismul tau e in neregula?

Nu esti singura care a avut o astfel de experienta, e un fenomen des intalnit, se numeste "efectul yo-yo" si este cosmarul multor persoane supraponderale.

Ce este "efectul yo-yo"?
Cea mai scurta explicatie pe care o putem da este ca reprezinta ciclul scadere-recastigare in greutate.

De ce si mai ales cind apare?
Yo-yo apare in special atunci cind incercam sa pierdem un procent mare din greutatea corporala intr-un timp scurt, prin diete dure si extrem de restrictive iar dupa ce ne-am atins telul revenim la obiceiurile alimentare anterioare. Paradoxal, dupa o dieta de acest fel, greutatea recastigata e de obicei mai mare decat cea pierduta.

Michel Montignac, in cartea lui "Ma hranesc deci slabesc", redenumeste extrem de sugestiv acest femomen: "Martiriul obezului" si demonstreaza ca regimurile hipocalorice succesive ajung sa creeze o rezistenta la slabire. Montignac concluzioneaza dupa explicarea fenomenului: "Pe masura ce se reduce ratia calorica, randamentul regimului scade si organismul tinde nu numai sa-si regaseasca greutatea initiala, ci si sa-si constituie rezerve suplimentare"; iar acest singur citat ne este suficient pentru a ne explica de ce Yo-yo ne face sa avem cosmaruri...

Intrarea in caruselul Yo-yo pare fara iesire, mai ales ca riscurile pentru sanatatea celui supus la acest calvar sint notabile; hipertensiunea arteriala, afectiunile cardiace si diabetul fiind boli frecvent asociate cu acest fenomen si asta pentru ca organismul nostru devine mai "eficient" in producerea si stocarea grasimii, luandu-si intr-un fel masuri de precautie pentru a putea face fata urmatoarei diete de infometare.

O persoana care pierde intr-un timp scurt o greutate mare (de ex. 15 kg) risca sa revina la fel de repede la greutatea initiala, si chiar mai mult: s-o depaseasca. Repetand aceeasi dieta sau una similara va pierde mai putine kilograme decat prima data, revenirea la "punctul de plecare" se va repeta implacabil iar de cele mai multe ori kilogramele "puse la loc" le vor depasi pe cele pierdute cu atatea sacrificii frustrante.

Cum putem slabi evitand sa intram in "hora yo-yo"?
Primul lucru pe care trebuie sa ni-l imprimam in minte este ca, asa cum in 99% din cazuri (atunci cind nu este cazul unor afectiuni metabolice) kilogramele in exces nu au fost acumulate intr-un timp scurt avem nevoie de timp pentru a ajunge din nou la greutatea ideala intr-un mod sanatos, dandu-i organismului nostru timp pentru a nu-l lasa sa-si declanseze "sistemul de alarma" care ne va arunca invariabil in "bucla Yo-yo".

Cuvantul cheie pentru a avea rezultate care sa se mentina in timp este rabdarea iar beneficiile pe termen lung merita sa ne faca sa pornim pe acest drum cu pasi inceti. Pierderea in greutate trebuie sa fie treptata pentru ca efectul sa fie unul permanent. In mod ideal nu ar trebui sa pierdem mai mult de 0,5 kg. pe saptamana, ceea ce poate parea putin si ne poate demobiliza, daca nu ne gandim ca dupa numai 6 luni jumatatile de kilogram pierdute saptamanal vor insemna 12 kg.

Cum sa ne mentinem greutatea ideala, odata atinsa?
De cele mai multe ori luam drept garantata mentinerea greutatii dupa slabire, desi a fost demonstrat de nenumarate ori ca mentinerea este de multe ori mai greu de obtinut decat scaderea in greutate, mai ales pentru ca este in natura umana tendinta de a reveni la obiceiurile de viata anterioare unui regim alimentar restrictiv. Ceea ce nu stim sau uitam intentionat este ca dupa procesul de slabire sintem din pacate mult mai predispusi sa recastigam in greutate.

Cei mai multi dintre noi sint tentati sa incerce dietele care promit rezultate miraculoase intr-un timp scurt. Ceea ce trebuie sa intelegem este ca aceste diete "minune" au mari deficiente din punct de vedere nutritional, fiind bazate pe modificarea aportului nutrientilor pricipali (carbohidrati, proteine si grasimi) si reducerea drastica a aportului caloric. Efectul de slabire apare insa este insotit de incetinirea metabolismului si intrarea in bucla yo-yo fara sfarsit imediat ce regimul (de obicei de scurta durata) se sfarseste si ne reintoarecem la modul de viata anterior acestuia.
Care este profilul "invingatorului" in lupta cu excesul ponderal?
Persoanele care sint puternic motivate, care doresc sa slabeasca pentru ele insele, pentru a se simti si a arata bine sint in general cele care au succes in razboiul cu kilogramele. Cei care slabesc pentru un eveniment anume, ca de exemplu o nunta, vacanta la mare sau reuninunea cu fostii colegi de facultate sau chiar pentru a recapta atentia partenerului de viata sint de obicei cei care esueaza in procesul de mentinere.

Castigatori sunt si cei care invata sa se bucure de avantajele unei noi siluete: ca au un tonus muscular mai bun, ca pot imbraca tinute la care nu puteau decat visa, ca tensiunea arteriala si colesterulul sunt "de aviator". Foarte important este si suportul moral al apropiatilor, familiei si prietenilor. Un sot sau un iubit care ne spune "te iubesc asa cum esti, nu ai nevoie sa slabesti ca sa fii frumoasa" poate de multe ori sa ne demobilizeze, oricat de incredibil ar parea.

Cine sunt "invinsii"?
Cei care sint predispusi sa recastige rapid greutatea pierduta sint in general persoane preonderent inclinate spre pesimism, care lasa munca si orice stress al vietii private sa "fure" din timpul pe care ar trebui sa-l dedice propriei persoane. De multe ori folosesc stressul ca scuza pentru a "sari" peste exercitiul fizic, uitand ca miscarea are ca prim efect diminuarea tensiunilor nervoase.
Stresul si viata trepidanta sint folosite ca scuza si pentru reintoarcerea la obiceiurile alimentare nesanatoase; de multe ori intalnirile de afaceri la restaurant sau o cinele oficiale sant acuzate de a fi principalii vinovati pentru incalcarea noilor reguli alimentare, desi vinovatul este chiar cel care le foloseste pentru a-si justifica lipsa de vointa, chiar daca nu era greu deloc sa gaseasca in meniu si alimente permise.

Exista retete de slabit universal valabile?
Multe dintre doamnele care se hotarasc sa profite de consilierea nutritionala gratuita oferita de Body Temple clientelor sale, imi cer acelasi lucru: o metoda rapida, verificata, cu rezultate imediate si care sa se mentina in timp. Din pacate raspunsul nu poate fi decat unul singur: nu exista doua persoane cu aceleasi caracateristici, o dieta de succes trebuie sa aiba ca scop final, in afara de atingerea greutatii dorite, trecerea definitiva la un mod de alimentatie sanatos si trebuie sa tina cont de particularitatile fiecareia in parte.

E foarte important sa intelegem ca modul nostru de viata, obiceiurile alimentare, programul de lucru, metabolismul specific al fiecaruia dintre noi, problemele de sanatate, varsta, surplusul ponderal si mai ales timpul pe care dorim sa ni-l dedicam sint tot atatea criterii care stau la baza stabilirii unei diete personalizate care sa ne ajute sa ajungem sa avem silueta ideala in cel mai scurt timp posibil, fara sa riscam sa traim cosmarul yo-yo.

Ceea ce recomand oricui doreste sa slabeasca este in primul rand sa tina o perioada de timp un jurnal alimentar, in care sa noteze zi de zi (fara sa triseze) toate alimentele consumate, numarul de mese si orele acestora. Acesta jurnal este o baza importanta de plecare pentru stabilirea dietei celei mai potrivite si ne ajuta in primul rand sa ne constientizam si sa ne analizam greselile, iar multe dintre doamnele care au tinut acest jurnal la sfatul meu au realizat si eliminat imediat erorile care aveau ca efect acumularea de kilograme.

Ce instrumente avem la indemana pentru a "ajuta" dieta si a evita recastigarea in greutate?
Progresul tehnologic si evolutia aplicatiilor medicale in estetica corporala au adus de partea noastra aliati puternici in razboiul cu kilogramele si cu centimetri in plus: terapiile de remodelare corporala.

Asumandu-mi riscul de a dezamagi, va voi spune ca desi au rezultete spectaculoase de cele mai multe ori fara a fi asociate cu o dieta, nici terapiile de remodelare nu pot fi un panaceu universal. Ne vor ajuta sa ne "resculptam trupul", sa scapam de celulita si sa obtinem un tonus muscular de invidiat mai repede decat prin orice alta metoda si vam avea surpriza sa constatam ca fara a pierde semnificativ in greutate am "scazut" o masura sau doua la imbracaminte, ca pielea este mai elastica si mai ferma, ca musculatura este mai bine definita.

In plus doua efecte importante ale acestor tratamente le fac sa fie o arma de temut in lupta cu temutul fenomen Yo-yo: detoxifierea organismului si accelerarea metebolismului, aceste procese producand o accelerare importanta a procesului de slabire.

Cu toate aceste informatii la indemana, acum putem alege daca vrem sau nu sa ne numaram printre victimele temutului monstru yo-yo.
La fel ca dietele, nici tratamentele corporale nu "lucreaza" la fel pentru toata lumea de aceea sfatul medicului dupa o diagnosticare atenta este extrem de important in alegerea terapiilor celor mai eficiente pentru fiecare dintre noi, de aceea Body Temple ofera ca serviciu gratuit tuturor clientilor sai diagnosticarea medicala, consilierea in alegerea terapiilor si consilierea nutritionala.

Body Temple - Centru de slabire, remodelare corporala si consultanta nutritionala
www.bodytemple.ro


Sursa: www.bodytemple.ro

Articole recomandate

Uleiul miraculos care ajuta la regenerarea parului, cresterea genelor si sprancenelor intr-un mod alert Uleiul miraculos care ajuta la regenerarea parului, cresterea genelor si sprancenelor intr-un mod alert
Toate femeile își doresc gene lungi, un păr des și frumos, dar și sprâncene stufoase, însă nu toate sunt înzestrate de mama natură cu aceste lucruri. Există însă remedii naturiste care vă ajută în creșterea
De ce apare transpiratia in exces si cum o tratezi De ce apare transpiratia in exces si cum o tratezi
Desi transpiratia este una dintre functiile pe care corpul tau le face pentru a ne ajuta, cele mai multe dintre noi se simt inconfortabil in momentul in care transpira si ar vrea sa scape cu totul de aceasta neplacere. Transpiratia tolerabila in doze mici, insa greu de suportat atunci cand corpul
Cele mai simple trucuri pentru a scapa de varfurile despicate Cele mai simple trucuri pentru a scapa de varfurile despicate
Iti indrepti parul, iti faci bucle, il usuci cu foehnul, il prinzi in coada sau il vopsesti la intervale de timp regulate? Atunci cu siguranta ai observat ca cel mai usor se degradeaza la varfuri, care devin uscate, casante si se rup mai usor. Iar vara, soarele, apa sarata sau cea cu clor din
Masca de fata care te face sa arati mai tanara si sa nu ai cosuri! Efecte remarcabile de la prima utilizare! Masca de fata care te face sa arati mai tanara si sa nu ai cosuri! Efecte remarcabile de la prima utilizare!
Un ten încărcat și care are coșuri poate fi o adevărată problemă, mai ales vara. Alimentația, soarele puternic, transpirația sunt cele care contribuie din plin la modul în care arată tenul tău. Pentru a nu-l agresa cu tot felul de produse
Cum iti faci parul sa creasca 2 cm intr-o singura noapte Cum iti faci parul sa creasca 2 cm intr-o singura noapte
Iti imaginezi cum ar fi ca de azi pe maine parul tau sa fie mai lung cu cel putin doi centimetri? Ei bine, este demonstratia facuta de o vloggerita care dezvaluie si trucul folosit pentru a-si alungi rapid podoaba capilara. Pentru masca menita sa iti faca parul sa creasca mai repede ai nevoie de

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!