Pistruii - intre stres si farmec

Pistruii - intre stres si farmec
Cine nu a auzit de pistrui? Stresanti pentru unii, fermecatori pentru altii, ne izbim de ei peste tot in jurul nostru, mai ales cand intalnim persoane cu pielea mai alba, persoane roscate cu ochii albastri. Dar ce sunt acesti pistrui?

Simplist vorbind, sunt niste banale pete pigmentare, fara nici o semnificatie clinica aparte si cu evolutie benigna. Sunt de dimensiuni relativ mici, culoare cafenie deschisa care este accentuata de soare.

In lunile de iarna aceste leziuni aproape ca dispar si odata cu ele si disconfortul estetic al unora. Din pacate (sau din fericire), de indata ce da soarele pistruii vor reveni in forta, parca mai mult decat in anii trecuti pentru ca odata cu trecerea timpului, ei cresc in numar. Pistruii apar de obicei in copilarie si ne insotesc tot restul vietii, locurile lor preferate fiind fata (mai ales nas si pometi), trunchiul (mai ales pe spate si in regiunea superioara).

Din punct de vedere clinic, pistruii nu reprezinta nici un pericol, iar examenele de laborator nu evidentiaza decat o crestere a pigmentul din piele la nivelul lor. Sunt, insa, o serie de alte pete pigmentare, care pot crea confuzii si chiar panica pentru cei neavizati.

Acestea sunt alunitle mai intens colorate, persistente si neinfluentate de razele ultraviolete. Singura situatie in care pistruii pot crea probleme si trebuie sa ne determine sa mergem la medicul specialist este atunci cand apar la nivel axilar, semn al unei afectiuni numite neurofibromatoza. In rest, pistruii sunt doar niste aglomerari de pigment care nu ne pun in nici un pericol viata sau sanatatea.

Din nefericire pentru cei care ar vrea sa scape de porecla pistruiatul sau pistruiata nu exista nici un tratament care sa duca la disparitia lor. Trebuie sa ne obisnuim cu ideea ca sunt ai nostri, asa cum avem ochii caprui, verzi sau albastri si parul blond, saten sau negru. Singurul mod in care ne putem proteja cat de cat de accentuarea si evidentierea lor, este sa ne ferim pe cat putem de soare si sa folosim creme fotoprotectoare, care ar putea diminua efectul razelor solare. Femeile mai au si avantajul camuflajului cosmetic.
Desi nu pot fi indepartati in totalitate, pistruii pot fi diminuati in intensitate, pana cand prezenta lor ni se pare suportabila. Una dintre variante este peelingul chimic. Procedura se poate realiza cu sau fara anestezie locala.

Pe piele se aplica o solutie care produce o arsura controlata, cu indepartarea epidermei ce contine pigment. Sunt necesare 5-10 zile pana la curatare si doua luni de evitare a expunerii la soare. Un tratament de acest gen costa in jur de 100 de euro. Un tratament mai nou de combatere a pistruilor se face cu o substanta care impiedica formarea pigmentului fara sa produca exfolierea pielii. Rezultatele sunt impresionante dar pretul unui astfel de tratament poate urca pana la 500 de euro.

Cele care vor sa apeleze la metode naturiste trebuie sa stie ca infuzia de patrunjel este recunoscuta pentru efectele in diminuarea intensitatii pistruilor. Daca dupa infuzie pielea se spala cu ceaiul de patrunjel efectul este dublat.

O alta solutie naturista pentru decolorarea pistruilor este ceaiul de soc. Florile de soc se fierb intr-o cantitate mica de apa care se lasa apoi la racit. Cu aceasta apa se spala fata dimineata si seara.

O solutie putin mai elaborata se obtine prin fierberea catorva bulbi de crin in lapte proaspat. Laptele se pune pe foc, iar dupa ce se incalzeste se adauga bulbii de crin intregi. Se amesteca pana la fierberea si dizolvarea completa a bulbilor de crin. Solutia obtinuta astfel are o consistenta cremoasa si se aplica de doua ori pe zi.

Sa nu neglijam insa aspectul interesant si incitant, pe care il pot crea pistruii pentru unii dintre noi. Desi posesorii lor nu observa, de cele mai multe ori, oamenii din jur gasesc interesante persoanele cu pistrui din cauza aerului copilaros si obraznic pe care acestia il confera. Avand in vedere ca nu pot fii indepartati in totalitate, ei trebuie acceptati ca o parte a personalitatii noastre.

Articole recomandate

Uleiul miraculos care ajuta la regenerarea parului, cresterea genelor si sprancenelor intr-un mod alert Uleiul miraculos care ajuta la regenerarea parului, cresterea genelor si sprancenelor intr-un mod alert
Toate femeile își doresc gene lungi, un păr des și frumos, dar și sprâncene stufoase, însă nu toate sunt înzestrate de mama natură cu aceste lucruri. Există însă remedii naturiste care vă ajută în creșterea
Samponul pentru cai face furori printre femei. Se vinde cum apare pe raft! Samponul pentru cai face furori printre femei. Se vinde cum apare pe raft!
Femeile sunt mereu in cautarea produselor perfecte pentru infrumusetarea. Astfel, daca pana acum foloseau sampoane cat mai sofisticate, dar si masti naturale precum uleiul de masline pentru podoaba capilara, mai nou, doamnele au inceput sa fie foarte atrase de sampoanele pentru cabaline.
Crema facuta acasa care te scapa de riduri in 7 zile. Te intinereste cu 10 ani! Crema facuta acasa care te scapa de riduri in 7 zile. Te intinereste cu 10 ani!
Odata aparute, cu greu mai poti scapa de riduri. Cu toate acestea, ai la indemana tratamente naturale, foarte accesibile, care te pot scapa de riduri intr-un timp foarte scurt. Iata mai jos o crema naturala pe care o poti prepara la tine acasa si care te scapa de riduri in doar 7 zile.
Ce se intampla daca te speli cu sare pe fata timp de o luna! Ce se intampla daca te speli cu sare pe fata timp de o luna!
Vrei sa scapi de cosuri si de punctele negre pentru totdeauna? Nu trebuie sa apelezi la tratamente sau produse cosmetice foarte costisitoare, deoarece ai la indemana un remediu natural mult mai eficient. Astfel, daca vrei sa ai un ten perfect spala-te pe fata in fiecare seara, timp de o luna,
Unguentul minune care sterge ridurile. Toata lumea o sa creada ca ti-ai injectat colagen! Unguentul minune care sterge ridurile. Toata lumea o sa creada ca ti-ai injectat colagen!
Nu trebuie să îți injectezi colagen sau să apelezi la alte trucuri pentru a șterge urmele de riduri de pe fața ta. Există un unguent minune, pe care îl poți prepara acasă, din ingrediente simple și la îndemână. El are
Reteta magica pentru cresterea rapida a parului. Ai nevoie de doar trei ingrediente Reteta magica pentru cresterea rapida a parului. Ai nevoie de doar trei ingrediente
Intotdeauna s-a considerat ca pierderea podoabei capilare merge mana in mana cu inaintarea in varsta. Doar ca asta era mai demult, fiindca acum, tot mai multi tineri incep sa cheleasca, din cauza stresului, a poluarii si a produselor alimentare pline de toxine. Chelirea reprezinta una dintr

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!

»