Skip to article

Adolescenti de pe alta planeta

Adolescenti de pe alta planeta
Multi dintre parinti nu inteleg ca adolescentii traiesc intr-o lume diferita de a lor.

O lume in care totul pare mai putin riscant, in care lucurile nu sunt neaparat daunatoare si in care nu orice necunoscut e un posibil dusman.

Daca barbatii sunt de pe Marte si femeile de pe Venus atunci cu siguranta parintii si copiii ar trebui sa primeasca si ei planete diferite.

E foarte greu sa-i explici mamei cat de important este sa mergi la petrecerea la care ai fost invitata sambata sau sa il convingi pe tata ca la concertul rock nu vin doar drogati si neadaptati. Cei care reusesc sa stabileasca un echilibru in relatia cu parintii sunt de cele mai multe ori cei despre care se spune ca au parinti "ca lumea".

Dar cum poti sa ajungi la acel moment in care mama si tata sa nu te mai astepte in hol cand te intorci noaptea de la discoteca? Cum poti sa faci sa nu mai intre peste tine in camera ori de cate ori ai o prietena invitata?

Care este secretul unor parinti intelegatori? Acestia sunt cei care in primul rand inteleg ca adolescentii sunt intr-o continua schimbare.

Ca vor sa traiasca enorm de multe expriente pentru a descoperi cine sunt. Ca jongleaza cu emotiile.

Daca pana mai ieri eram singura si nu ma intalneam decat cu cea mai buna prietena a mea, acum ceva minunat s-a intamplat pentru ca l-am intalnit pe el. Acum petrec cu patru ore mai mult in fata oglinzii, dar cine ma poate invinui?

Nu mai imi vine nimic din ce e in dulap, iar tenul meu are incredibil de mult chef sa faca pe nebunul. Acum ajung mai tarziu de la scoala si ies mai repede in oras.

Telefonul imi suna mai des, parca sunt si mai populara si sunt mai visatoare ca oricand. Ce mai, simt ca traiesc!

Toate bune, pana apar intrebarile din partea parintilor. La ce ora te intorci azi? Cu cine mergi? Cine este baiatul acela care te suna in fiecare zi?

La inceput nu vroiam sa le spun nimic. De ce trebuie ei sa stie tot ce se intampla in viata mea? Nu o sa le convina cand vor afla ca el este mai mare cu cativa ani, ca ii place foarte mult sa faca sport si ca ne intalnim in fiecare zi.

Pana la urma cedez, nu mai rezist sa aud atatea intrebari, sa ma cert mereu cu mama, sa-l fac pe tata sa inteleaga ca nu toti baietii vor un singur lucru. Nu mai vreau sa petrec zile intregi inchisa in camera mea. Si nici nu mai pot sa tip.

Asa ca ma intorc pe toate partile si incerc sa gasesc un mod in care sa le spun despre el. Sa-i fac sa inteleaga ca nu e un golan cazut din cer care o sa le fure fiica si o sa fuga cu ea in lume.

Ma indrept spre biblioteca si iau albumul lor cu poze de cand erau tineri. Ii intreb despre oamenii care sunt cu ei in poze. Incerc sa-i fac sa-si aminteasca cum erau ei cand erau de varsta mea.

Mama parca incepe sa inteleaga ceva si incepe sa vorbeasca cu mine despre prieteni, despre lucrurile amuzante pe care le faceau impreuna. Strecor si eu in discutie cate ceva. Nu prea mult. Le spun doua trei cuvinte despre colegii mei si chiar si despre el.

Parca nu mai e atat de greu. Parca e firesc sa stie cate ceva despre cine sunt eu in realitate. Nu totul, nu ar putea sa inteleaga. Parca ma simt chiar usurata!

Ai incercat vreodata sa vorbesti cu parintii tai? Sa fii tu cea care incepe o conversatie adevarata? E surprinzator cum o atitudine matura ii face si pe ei sa te priveasca ca pe un adult, cel putin in devenire...

Cum le spui parintilor lucrurile care iti plac sau care te enerveaza? Sau nici macar nu te obosesti sa o faci? Le lasi o portita deschisa prin care daca vor cu adevarat pot sa ajunga in lumea ta?

Citeste despre

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!