Skip to article

Copilul meu spune prostii

Copilul meu spune prostii
Am auzit de multe ori parinti oripilati de faptul ca, dintr-o data, copilul lor a venit de la gradinita si a inceput sa spuna faimoasele cuvinte cu "p" sau chiar, in unele cazuri, cuvantul cu "f".

Ma veti intelege ca nu le scriu aici nu neaparat dintr-o falsa pudoare, ci pentru ca ele nu apartin vocabularului civilizat care trebuie sa se regaseasca pe un site pentru femei.

"A venit acasa cu cuvinte urate, iar noi nu vorbim asa. Numai la gradinita le putea invata. Ma duc eu sa vorbesc cu educatoarea".

Sunt convinsa ca multi dintre voi ati avut o astfel de problema si unul dintre gandurile din acel moment a fost ca gradinita trebuie sa fie de vina.

Scopul meu este sa va spun ca, daca ratiunile pentru care ati ales respectiva gradinita s-au dovedit intemeiate, ar fi o greseala sa renuntati la ea pentru un astfel de motiv.

Orice schimbare implica un anumit grad de risc, uneori unul mai mare decat acela de a ramane pe loc, de a investiga lucrurile cu mai mare atentie si de a incerca sa le remediezi.

Vorbesc, evident, de acele schimbari care nu se impun de la sine, fara de care nu se poate merge mai departe.

In viata copiilor, schimbarile dese si pentru motive pe care ei nu le inteleg pot afecta le starea de spirit, le pot induce sentimente de nesiguranta, de vinovatie chiar.

Sunt cazuri cand, perpetuata in timp, "schimbarea" (echivalenta cu fuga) ca rezolvare a unei situatii "problematice" poate deveni un stil de viata.

Pe langa acest aspect, schimbarea gradinitei pentru ca puiutul a "produs" acasa anumite cuvinte sau chiar expresii nu se recomanda deoarece copilul nu le invata de la institutia in cauza, ci de la copiii de acolo; nu le achizitioneaza in timpul activitatilor, ci in pauzele in care copiii au discutiile lor private. Din acest punct de vedere, aveti vreo garantie ca la noua gradinita nu se va intampla la fel?

Veti spune ca educatoarele trebuie sa ii supravegheze mai bine? Va intreb atunci - voi puteti supraveghea fiecare cuvant rostit de copil si cel mai bun prieten al sau la voi in sufragerie? Si in plus, asta sa ne fie rolul?

De paznici - cerberi de care nu trece nimic? Eu cred ca rolul nostru este de a forma - prin cuvintele noastre, prin reactiile noastre, prin convingerile noastre, iar acesta este un moment cand avem un rol important de jucat. Ma voi explica imediat.

Oricat de mare ne va fi vigilenta, mai devreme sau mai tarziu, copiii vor auzi aceste cuvinte - de pe strada, de la prieteni mai mari, de la vreo ruda mai sloboda la gura sau poate chiar de la noi intr-un moment de tensiune cand credem ca nu ne aude nimeni.

E cineva ferit de greseli? Nu avem control total asupra momentului, de aceea trebuie sa avem control asupra reactiei noastre la momentul respectiv pentru a ne face datoria de parinti asa cum trebuie. Deci, cand va auziti copilul spunand unul din faimoasele cuvinte:

Nu va panicati, nu tipati si nu il loviti. Daca va ajuta cu ceva, amintiti-va ca totul e trecator si ca puiul vostru va ajunge un adult responsabil si civilizat chiar daca acum va face sa va jenati in fata prietenilor.

Daca in general va aprindeti repede la greselile copilului sau la comportamente lui pe care le considerati inadecvate, veti vedea ca pe masura ce el creste veti sti din ce in ce mai putin din ce i se intampla. Va incepe sa se ascunda de voi.

El are nevoie ca, de mic, sa stie ca orice prostie va face, il veti asculta, il veti indruma si abia apoi ii veti administra, eventual, vreo pedeapsa.

In plus, o astfel de reactie in cazul in speta este pentru copil un semnal ca v-a provocat pe dvs., ca ii poate provoca si pe ceilalti si veti fi surprinsi ca, dupa papara de rigoare, el sa se trezeasca din nou vorbind asa tocmai de fata cu seful pe care voiati sa il impresionati. El conduce acum.

Rugati-l sa repete cuvantul. Va rog sa nu va oripilati voi acum. Incercati o data. Deci, rugati-l sa il repete.

Faceti-o pe un ton normal care sa inlature sentimentul de "tabu" pe care reactiile parintilor il creeaza in legatura cu astfel de cuvinte si situatii. Apoi explicati-i, cat mai simplu posibil, ce inseamna (fiiindca de multe ori ei nu stiu cu adevarat despre ce vorbesc); la fel de calm, dar ferm, delimitati-va de folosirea unor astfel de cuvinte, incheind prin a-i lasa lui alegerea de a fi in tabara dvs. sau a celor care sunt identificati tocmai prin acest tip de limbaj.

Cand explicati, incercati sa depasiti sentimentele de jena pe care experienta emotionala a adultului o leaga de astfel de cuvinte. La aceasta varsta copiii sunt mici "ingineri", iar explicatia trebuie sa fie "inginereasca".

Incheind prin a-i lasa alegerea, i-ati contrazis asteptarile, i-ati acordat incredere si l-ati tratat ca pe un egal. I-ati oferit o varianta si l-ati ghidat pe drumul spre propria formare... si nu e prea mic deloc.

Usor, usor, fara a abandona controlul, veti ajunge sa il imbinati cu autocontrolul lui... pentru ca, asa cum spuneam, nu putem supraveghea fiecare gand si cuvant al omului pe care vrem sa il crestem.

Discutati cu educatoarea despre aceasta situatie si rugati-o sa faca acelasi lucru ca dumneavoastra - sa demonetizeze farmecul acestor cuvinte printr-o discutie in plen cu grupa de copii, nivelul discutiei fiind, evident, adaptat varstei lor; sa fie insa discutie, nu prelegere sau predica.

Nu in ultimul rand - iubiti-l si mai mult in acele momente pentru ca nu face altceva, de fapt, decat sa cresca, poate mult mai repede decat ne-am dori-o noi.

Citeste despre

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!