Skip to article

Lectura si teatrul

Lectura si teatrul
Cum sa-i facem pe copiii nostri sa citeasca ducandu-i la teatru?


Ne propunem prea mult, imi spuneti? E posibil. Erau alte vremuri, vor spune ei, copiii? E la fel de posibil. Merita incercat? E clar si de netagaduit.

Nu vreau sa ma repet si sa scriu lucruri pe care toata lumea le stie si despre care s-a tot scris. COPIII DE AZI NU MAI CITESC.

Nu va voi plictisi nici cu analiza motivelor pentru care s-a ajuns la aceasta realitate trista. M-am gandit doar sa va scriu despre o experienta pe care am trait-o cu fiul meu si care a dat rezultate.

Am mers la teatru duminica dimineata, imbracati festiv fiindca incerc sa ii strecor in suflet sentimentul ca teatrul este o experienta a unui privilegiat si ca trebuie sa o trateze ca atare. Totul perfect.

E incantat. Ajungem cu o jumatate de ora mai devreme la "Masca", luam bilete, se intampla, asa cum sunt arajante intotdeauna lucrurile care au un scop dincolo de meschinul de zi cu zi, sa ne intalnim cu doi verisori, si ei adusi la teatru de parinti, dar... nu mai sunt bilete.

Pustiul meu de 8 ani si jumatate devine agitat, nervos, o intreaba pe doamna de la casa de ce nu m-ai sunt bilete, de ce e sala atat de mica... Ma uit la el si nu imi vine sa cred.

Stiu, veti spune, nu teatrul sau nevoia de cultura il faceau sa actioneze astfel, ci dorinta de a fi in sala cu varul lui preferat.

Stiu, va voi raspunde, dar asa cum mersul la opera din snobism este primul pas pentru a deveni, unii dintre noi, impatimiti ai acesteia, aceasta experienta a fost pentru el ocazia sa simta ca isi doreste sa intre in sala de teatru cu orice pret.

Si am intrat. Se juca "Prostia omeneasca" dupa Ion Creanga. Si aici... surpriza. Se juca, dar nu se vorbea in stilul teatral obisnuit in care textul este baza spectacolului.

Nu era pantomima, ci un spectacol de departe mult mai sugestiv in care doar momentele cantate erau elementele de comunicare verbala, restul non-verbal.

L-am urmarit in timpul spectacolului. Era concentrat sa identifice fiecare scena si din cand in cand il mai intreba cate ceva pe varul care ii statea la dreapta.

Citisera amandoi, candva, "Prostia omeneasca", dar acum era momentul sa vada daca intelesesera si daca isi mai aminteau. Daca da, insemna ca citisera si cu atentie.

N-am suflat o vorba. Am omis sa va spun ca, inainte de debutul spectacolului, directorul Malaimare a avut ideea, pe loc, de a intra in vorba cu copiii si de a-i invita sa vina la microfon sa povesteasca textul lui Creanga.

Nu s-au incumetat multi sa ridice mana. Am murit de ciuda sa vad ca, intr-adevar, la varsta asta, cel putin, fetele au alt curaj. Una din ele s-a dus in fata, a povestit si s-a ales si cu un premiu.

Eu m-am ales insa cu pustiul meu care, acasa, a citit inca o data, cred ca mult mai serios, "Prostia omeneasca" si mi-a promis, de la el putere, ca, daca mai mergem o data, va incerca sa povesteasca el in fata tuturor.

Ce sa vreau mai mult? Am obtinut mai mult decat am sperat. Nu stiu daca asta inseamna ca va iubi mai mult lectura de acum incolo, dar cel putin a putut vedea o latura utila, chiar daca in sensul comercial de azi, a acesteia.

Asta apropo de primul pas. Cine stie? Nu pot decat sa sper ca "Masca" va mai pune in scena astfel de texte pentru copii in aceasta maniera fara prea multe cuvinte si ca, poate, va organiza chiar concursuri la inceput sau final de spectacol cu intrebari din textul respectiv. Voi ce parere despre aceasta idee?

Autor: Delia Cornea

Citeste despre

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!