Skip to article

Sa nu minti, sa nu furi!

Sa nu minti, sa nu furi!
Sa nu minti, sa nu furi sunt doua din principiile de baza, pe care le invatam de la parinti, de la biserica, de la societate.

Cum ii invatam pe cei mici, ce inteleg ei din ce le spunem?

Cand mergem in parc, la plimbare cu bebelusul, luam cu noi in afara de cele necesare, apa, lapte, biscuiti si jucaria preferata.

Copilul o cunoaste, o iubeste, stie ca este a lui. Trebuie sa remarcam ca simtul proprietatii apare printre primele reactii ale copilului.

In parc, la joaca, copii multi, fiecare cu jucariile lui. Copilul mai intai se joaca singur cu jucaria lui, apoi incepe sa socializeze, se joaca cu ceilalti copii si implicit cu jucariile lor. Pana aici toate bune.

Ce facem insa atunci cand vrea sa plece acasa cu jucaria altuia?

Cum procedam pentru a-l face sa inteleaga ca fiecare copil are jucaria lui, cu care va pleca acasa, pentru ca este a lui?

Incepem prin a-i explica, apoi ii vom propune un schimb - care, veti vedea ca este refuzat si in final, copilul va intelege. Nu plecam cu jucariile altcuiva acasa.

La gradinita cand merge, nu luam jucariile de acasa si nici cand mergem acasa nu venim cu jucariile de la gradinita. Fiecare copil are in colectivitate obiectele personalizate, pentru a le putea identifica.

Sa nu minti, sa nu furi!

Fie ca are desenat ceva sau o eticheta sau brodat un semn, copilul invata care ii sunt lucrurile si cum sa le protejeze, sa le pastreze.

Copiii nu fac diferenta intre realitate si fictiune. Ei traiesc in lumea povestilor si transpun viata personajelor in lumea lor.

Notiuni care pentru noi sunt clare, in alb si negru, au pentru ei alta valoare.

Nu trebuie sa acuzam un copil ca minte

De aceea este bine atunci cand copilul povesteste ceva sa fim atenti, "sa traducem" ceea ce vrea copilul sa spuna.

Cei mici imprumuta de la noi cuvinte ale caror sens nu il inteleg si le pot folosi in contexte gresite.

Nu trebuie sa acuzam un copil ca minte, pentru el minciuna inca nu este definita. Sunt doar dorinte si modalitati de a le exprima.

Incercati sa vedeti ce simte copilul, ce exprima prin desene, cantecele, jocul cu papusile sau personajele preferate.

Incet incet, copilul va afla diferenta dinte real si fictiune, dintre adevar si minciuna, fara a fi pedepsit, acuzat.

Noi, cei mari, suntem cei raspunzatori de faptele copiilor nostri, de cat de bine i-am educat, adica de cat de mult ne-am straduit sa fim langa ei si de cat de mult "i-am auzit".

Citeste despre

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!