Skip to article

Sunt transparenta

Sunt transparenta
Uneori traiesc cu impresia ca as fi transparenta.

Nu intotdeauna, desigur. Uneori sunt mult mai vizibila decat mi-as dori. Atat de vizibila incat fluiera lumea dupa mine pe strada in timp ce sunt intrebata daca nu mi-ar face placere cine stie ce perversitate.

Greata pe care o resimt ma atentioneaza ca nu mi-ar placea cu siguranta. Ma uit la mine cu atentie sa vad oare ce anume a dus la aceste reactii.

Nu imi dau seama - sunt la fel de haotica si sleampata ca intotdeauna. Imi spun: cat de transparente trebuie sa imi fie hainele de oamenii astia vad dincolo si prin uratenia lor!

Dar asta nu ma bucura. (aviz muncitorilor de pe strada si altor categorii defavorizate care nu exceleaza nici in inteligenta, nici in bani)

Alteori sunt transparenta in alt fel. Aici pot spune chiar ca excelez: imi spun parerea dar nimeni nu o baga in seama.

Eu cred ca pur si simplu ei se uita prin mine cand vorbesc. Desigur ca ma intreb ce o fi atat de extraordinar acolo, de eu, fiinta vie si cu dreptul la fel de mare de a exista ca si ei sunt complet nebagata in seama.

Hei!, nu ma obligati, ca de nu ma ascultati va voi sili eu cumva sa o faceti! Dar asta nu ma bucura. (aviz profesorilor, parintilor si tuturor celor care ma considera doar o jumatate de fiinta umana si anume partea fara drepturi, doar cu responsabilitati)

Cateodata cu cat vreau sa fiu mai opaca, cu atat sunt mai transparenta. Desigur, ca orice om cu bun simt as vrea sa imi pastrez demnitatea si anumite ganduri si sentimente sa ramana numai ale mele.

Bine, si ale celei mai bune prietene care trebuie neaparat sa stie totul ca sa ma ajute sa fac cele mai bune alegeri.

Dar desi ma stramb in toate felurile posibile incercand cand sa fiu superioara si de piatra, cand ingaduitoare si inteleapta, el vede tot si se joaca cu mine dupa cum ii place.

O fi un semn de superioritate din partea lui si o dovada ca mi-am ales bine subiectul viselor, dar asta nu ma bucura. (aviz pentru tipul enervant cu ochii verzi aflat in a doua banca, din prima clasa pe stanga cum urci la etajul unu)

Sunt momente in care sunt atat de transparenta incat imi e frica sa nu ma sparg asemeni paharelor cu picior foarte inalt si subtire. Pe rand mai vine cate cineva care se presupune ca trebuie sa aiba grija de mine si sa ma invete si imi mai cere ceva.

Eu cuminte asimilez informatia si o folosesc dupa cum ma pricep. Apoi vine altul si imi spune altceva. Eu, cuminte, ascult si aplic. Ce daca astazi incalc ceea ce credeam ieri? Nu-i de vina decat transparenta si dependenta mea.

Dar asta nu ma bucura. (aviz tuturor celor care cred ca e cu cale sa imi mai schimb cate ceva - comportamentul, gandurile, aspiratiile, placerile)

Astept cu interes sa ajung la acea varsta in care se spune ca oamenii sunt maturi ca sa imi pot controla fara probleme gradul de transparenta.

Nu ca mi-ar place sa fac riduri si parca oamenii in varsta arata un pic spre hidos, dar cat de bine de ei ca nu sunt tratati ca o substanta fara forma din care fiecare isi inchipuie ca poate face ce vrea!

As vrea in loc de transparenta sa fiu caracterizata de obtuzitate. Nu radeti! Beneficiile sunt atat de mari: greu de clintit, greu de imaginat ce este dincolo.

Gata, am descoperit, asta este ceea ce vreau sa fiu: o enigma. Sa ii fac pe ceilalti sa se invarta in jurul meu precum titirezul nestiind de unde sa ma apuce. Ma intreb cat ma va mai tine transparenta asta, ca am cam obosit...

Citeste despre

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!