Skip to article

#WhatDoesChristmasMeanToYou? Ajuta si tu un copil aflat in dificultate!

#WhatDoesChristmasMeanToYou? Ajuta si tu un copil aflat in dificultate!
Familie, cadouri, bucurie. Acesta este Crăciunul pentru cei mai mulţi dintre noi. Dar, deoarece Crăciunul înseamnă şi să dăruieşti, nu doar celor dragi, ci şi celor mai puţin norocoşi, Clinica Trident organizează un eveniment caritabil dedicat copiilor beneficiari ai programelor desfășurate de Fundația Hope and Homes for Children România.

Acești copii trăiesc în condiții de sărăcie și nici nu visează la brad şi la cadouri sub pomul de Crăciun.
Un grup de 40 de copii de la Olga Gudynn International School au realizat lucrări artistice cu pasta şi periuţa de dinţi, care mai apoi au fost reinterpretate şi restilizate într-o manieră modernă de artistul Roxana Ene- ROXY & KidsArt, Germania. Acestea vor fi scoase la licitaţie în cadrul unui eveniment caritabil, care va avea loc marţi, 20 decembrie, începând cu ora 19.00, la sediul Clinicii Trident, din str. Dr. Louis Pasteur, nr. 1A. Preţul de pornire al fiecărei lucrări este de 79 de euro. De asemenea, invitaţii la eveniment vor putea participa la o tombolă caritabilă (unde biletul de participare va fi în valoare de 100 de lei) şi vor avea ocazia de a câştiga daruri semnate de designeri cunoscuţi şi de brandurile partenere.  #WhatDoesChristmasMeanToYou face parte dintr-o campanie mai amplă iniţiată de Clinica Trident- Copii pentru Copii- campanie care se va desfăşura până pe 30 martieşi care va reuni o serie de evenimente caritabile organizate atât în mediul online, cât şi offline.

Fondurile adunate în urma acestui eveniment vor ajunge la copiii din programele desfășurate de Fundația Hope and Homes for Children România în București. Aceștia sunt copii cu vârste cuprinse între 10 luni şi 17 ani, care trăiesc în condiții de sărăcie.

43515378.jpg

Întreaga campanie se bucură de sprijinul unor cunoscute personalităţi, care au răspuns invitaţiei noastre: Ada Condeescu, Dragoş Bucurenci, Bianca Ioniţă, Florentina Opriş, Deea Buzdugan, Ana Maria Gheorghe, Irninis Miricioiu, Alexandru Dadoo.Cei care doresc să se alăture demersului nostru pot să o facă fie participand la eveniment, licitând pentru lucrările semnate de elevii Olga Gudynn International School  şide artistul Roxana Ene- ROXY & KidsArt, Germania, fie promovând campania Copii pentru Copii în mediile sociale, cu ajutorul hashtagurilor #copiipentrucopiişi #whatdoeschristmasmeantoyou. Întreg evenimentul va fi difuzat live pe www.caleaeuropeana.ro
Organizator: Clinica Trident

Parteneri: Blend-a-med, Oral B, Olga Gudyn International School, Lyria – Povestea ta pictată, Moenra, BonBons by Monica Rădulescu,  Cup&Candle by OanaBotezatu,  Roxy& Kids, Agugu Handmade, DeeaBuzdugan,Shiseiso Spa.Parteneri media: acasa.ro, eva.ro, ele.ro , healty.ro, happytude.ro, caleaeuropeana.ro.


Citeste despre

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!