Skip to article

Bianca Dragusanu a spus tot. Cum face bani desi nu are nicio calificare

Bianca Dragusanu a spus tot. Cum face bani desi nu are nicio calificare
Bianca Dragusanu face bani din orice, desi nu are nicio calificare in vreun domeniu.

Recent, vedeta a vorbit dechis despre afacerile pe care le are si cati bani castiga.

"Eu fac bani şi din piatră. Sunt un om care se descurcă. Ideea este în felul următor: în momentul de faţă, am avut firma pe profit şi am plătit taxe şi impozite de te doare capul, de ordinul zecilor de mii de euro. Adică în firma mea, toţi angajaţii sunt cu carte de muncă şi cu dările la stat la zi. Nu există salariii trecute fictiv. Afacerea mea este în creştere. Am o echipă de furnicuţe care sunt foarte devotate şi care mă iubesc foarte tare, noi suntem ca într-o familie acolo. Încercăm să ne dezvoltăm. Da, se câştigă din afacerea asta dacă te implici, dacă eşti perseverent şi dacă tot ce faci, faci cu mare dragoste şi nu din obligaţie",
a spus Bianca Drăguşanu.

"Într-adevăr, am şi foarte mult contracte de imagine stabile de câştiva ani de zile. Cel mai nou este acesta cu salonul în care ne aflăm acum şi am devenit imaginea lor chiar de astăzi. Am cu extensiile de păr, fac mereu reclamă pe Facebook, cu machiaje, brand-uri româneşti. Sunt mândră de treaba asta, sunt foarte mândră. Adevărul este că muncesc", a completat blonda. După ce i-a asigurat pe toţi că e o femeie descurcăreaţă, Bianca a aruncat bomba: "Aş putea să fac o surpriză şi la botez să vin îmbrăcată în rochie de mireasă".

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!