Lauren Weisberger - Interviu

Lauren Weisberger - Interviu
Este una dintre scriitoarele care promoveaza genul chick lit - beletristica pentru femei singure, cu cariera, aflate in cautarea unui partener si preocupate sa arate cat mai bine.

Cartea Diavolul se imbraca de la Prada a fost un succes remarcabil si pentru ca promitea sa dezvaluie din secretele marilor reviste de fashion. Iar Weisberger, fosta asistenta a celebrei Anna Wintour la Vogue US, a avut grija sa intensifice efectul succesului editorial prin vanzarea, in paralel cu manuscrisul, a drepturilor de ecranizare. Prin urmare, in 2006 veti vedea filmul in care tanara si ambitioasa Andrea Sachs (Anne Hathaway) ajunge una dintre asistentele temutei Miranda Priestley (Meryl Streep), cea care conduce dictatorial cea mai vestita revista de femei, Runway. Pana la urma Andrea alege principiile sanatoase de viata in locul compromisurilor job-ului pentru care "multe fete ar ucide".

Nu a fost putin riscant sa scrieti despre o experienta atat de personala - prima slujba ca asistenta a uneia dintre cele mai influente personalitati din fashion? Stiu ca nu ati dezvaluit tot ce ati trait la Vogue US, dar trebuie sa fi fost ceva, din moment ce cartea a starnit asemenea reactii.
Nu cred ca "riscant" e cuvantul pe care l-as folosi. "Diavolul se imbraca de la Prada" este o carte distractiva, de citit pe plaja sau in avion. E povestea clasica a tinerei ambitioase sa reuseasca intr-un oras mare. Singura diferenta este ca aceasta fata are o slujba extraordinara, o pozitie invidiata de foarte multa lume care este impresionata de personalitatea celei cu care fata intra in contact zilnic.

Ati primit vreo oferta de slujba de la vreo revista de moda dupa ce ati publicat "Diavolul se imbraca de la Prada"?
Moda nu este vreo pasiune speciala de-a mea, asa ca si in ipoteza in care as fi primit o asemenea oferta, as fi refuzat-o. Acum ma concentrez mai mult asupra scrisului si din cand in cand ma dedic celeilalte mari pasiuni, calatoriile.

Ati primit vreo reactie de la cititorii din tari unde cartea dumneavoastra a fost publicata?
Da. In urma cu cateva saptamani eram intr-un avion apartinand Singapore Airlines, calatoream de la New York la Bangkok. Una dintre insotitoarele de bord m-a recunoscut si mi-a spus ca abia terminase de citit cartea mea, care era bestseller in Singapore. M-am bucurat foarte mult, pentru ca e important ca un scriitor sa primeasca recunoastere si in afara zonei geografice in care se afla.

Lauren Weisberger - Interviu

Spuneati la un moment dat ca a citi cartea dumneavoastra e un fel de "placere vinovata". In timpul liber, ce astfel de "placeri vinovate" aveti?
Oooh, sunt atat de multe incat mi-e greu sa fac o lista. Voi incerca, totusi. Multe dintre ele sunt micile placeri ale omului modern: imi place sa dorm pana tarziu si in weekend sa mai lenevesc in pat, imi place sa citesc US Weekly si alte tabloide de scandal, imi place sa revad la nesfarsit scenele finale din "Girls Just Want to Have Fun" si "Dirty Dancing". Cred ca le-am vazut de cateva sute de ori pana acum.

Cartea dumneavoastra a fost fie aclamata, fie criticata. Cum ati primit aceste reactii? Va asteptati ca "Diavolul se imbraca de la Prada" sa aiba un asa succes?
Sincer, nici nu stiam la ce sa ma astept. Cred ca cea mai buna parte a intregii experiente este ca am ajuns sa scriu aceasta carte si dupa aceea, in turneul de promovare, am avut ocazia sa cunosc foarte multi oameni. Am fost in metropole si in orasele mici, unde am intalnit femei care aveau povesti asemanatoare de impartasit.

Ce sfat i-ati da unei tinere aflate la prima angajare?
Primul meu sfat si cel mai important - chiar daca este un mare cliseu - este sa isi aminteasca mereu de faptul ca acea slujba nu e vesnica. Lucrurile par sa se schimbe cu o viteza de necontrolat cand esti la primul job, asa ca nu are rost sa te cramponezi de ceva pentru tot restul vietii. Vezi apoi ca apar tot felul de ocazii de a progresa si nu merita sa le anulezi din cauza unor idei preconcepute. Cel mai bine e sa mergi cu valul, pentru ca in mod sigur te va duce intr-un loc mai bun.
Care este piesa vestimentara preferata, la care nu renuntati niciodata?
Jeansii. Am o gramada de perechi si ma imbrac foarte des in jeans. Cand ies in oras, cand ma duc la intalnire cu prietenele, la cina sau la pranzul luat la restaurant. Prefer jeansii pentru toate ocaziile, in afara receptiilor de nunta. Si inca mai caut acea pereche perfecta pe care sa o pot purta la un eveniment simandicos, foarte elegant.

Aveti un designer preferat?
Nu prea port haine de designer, dar intotdeauna mi-a placut Theory - este clasic si croielile sunt impecabile. Marturisesc ca imi plac foarte mult gentile, dar nici un brand anume in special. Daca o geanta ma atrage, in urmatoarea ora se va afla in dulapul meu.

Cum va imbracati cand vreti sa aratati special - sa spunem pentru un dineu, o petrecere cu prietenii sau o intalnire de afaceri?
Jeans! Sunt intotdeauna clasici, lungi, combinati cu un T-shirt si un blazer in timpul zilei ori un top seara. Ca multe alte femei, am si eu uniforma mea.

Calatoriti foarte mult. Este vreun loc special, care v-a ramas mai pregnant in memorie? Care este urmatoarea destinatie?
Uite chiar m-am intors dintr-o calatorie fantastica. Am petrecut o luna in Asia de sud-est - Indonezia, Thailanda si Laos - a fost incredibil! M-am indragostit de partea aceea de lume si m-as intoarce acolo oricand, chiar daca pana la destinatie e un drum destul de lung si obositor. Acum planuiesc o calatorie in Brazilia, impreuna cu o prietena. Vom vizita multe locuri si vom face yoga. Abia astept!

Lauren Weisberger - Interviu

Ce are New York-ul atat de special, ce il face diferit de alte orase americane?
E New York! Este cel mai grozav oras din lume. Uneori pare murdar si aglomerat, te face sa te simti mic si singur, dar nu e vreun alt loc pe lumea asta unde sa vreau sa traiesc. Aici sunt cele mai interesante persoane, cred ca aici s-au adunat cei mai speciali oameni din toata lumea. In plus, orice, absolut orice, e deschis 24 de ore, sapte zile pe saptamana. Ce-as putea sa-mi doresc mai mult?

Lucrati la un nou roman acum?
Cea de-a doua carte a mea, intitulata "Everyone Worth Knowing", va fi publicata in octombrie, asa ca ma pregatesc pentru lansare si campania de promovare. Si sper sa incep lucrul la cel de-al treilea roman foarte curand.

"Diavolul se imbraca de la Prada" v-a schimbat viata in vreun fel - aveti mai multi prieteni?
Nu cred ca am ajuns o celebritate, asa ca viata mea arata cam la fel. Mi-am cumparat un catel - un bichon maltez pe care l-am botezat Mitzy. Si in mod clar, experienta asta mi-a schimbat viata.

E un fel de competitie de stil intre femeile din America si europence. Cum ati defini aceste diferente?
Frantuzoaicele, de exemplu, sunt sexy, glamour si au un stil innascut. Femeile americane au un singur avantaj sigur de partea lor, fata de europence: barbatii!

Europa de Est si mai ales in Romania sunt incluse in planurile dumneavoastra de calatorie?
Mi-ar placea sa vin acolo cat de curand posibil. Am petrecut recent o saptamana la Praga si mi-a placut foarte mult. Romania este in fruntea listei mele, pentru ca toti cunoscutii mei care au fost acolo s-au intors foarte impresionati si incantati de tara dumneavoastra.

Articole recomandate

Dana Nalbaru a rabufnit. Replica usturatoare pe care a dat-o fanilor dupa ce i-au spus ca a imbatranit si nu se mai ingrijeste! Dana Nalbaru a rabufnit. Replica usturatoare pe care a dat-o fanilor dupa ce i-au spus ca a imbatranit si nu se mai ingrijeste!
Dana Nalbaru a replicat vehement după ce a primit un mesaj de la o internaută, care îi spunea că ar fi cazul să acorde mai multă atenție felului în care arată. Vedeta a postat pe blogul sau un mesaj acid, prin care o pune la punct pe admiratoare. 
Asa arata apartamentul de 1,4 milioane de euro al Deliei. Zici ca e palat! Asa arata apartamentul de 1,4 milioane de euro al Deliei. Zici ca e palat!
Delia Matache si sotul sau Razvan Munteanu traiesc pe picioar mare. Cei doi soti si-au cumparat de curand un apartament de lux in Capitala, pe care au dat o suma imensa, 1,4 milioane de euro.  Surse apropiate vedetei au marturisit ca este vorba despre un penthouse întins pe două
Bucurie uriasa pentru Sanda Nicola. A invins cancerul si acum este insarcinata Bucurie uriasa pentru Sanda Nicola. A invins cancerul si acum este insarcinata
La 38 de ani, atunci cand nu mai avea speranta ca va putea sa fie mama, Sanda Nicola a primit cea mai frumoasa veste: este insarcinata! Jurnalista si sotul sau, Liviu Iolu, sunt in culmea fericirii si au tinut sa le impartaseasca prietenilor si cunoscutilor vestea intr-un mod inedit.Stirista de la
Adelina Pestritu, prima reactie despre despartirea de Speak! Adelina Pestritu, prima reactie despre despartirea de Speak!
Adelina Pestritu se afla de cateva zile, singura in Maldive. Aceasta escapada i-a facut pe multi sa creada ca vedeta s-a despartit de iubitul sau Speak. Astfel, in presa si pe retelele de socializare s-a imprastiat rapid zvonul ca prezentatoarea TV i-ar fi spus adio lui Speak. In realitatea insa,
Vesti triste despre Monica Anghel: Vesti triste despre Monica Anghel: "Am facut o semipareza"
Monica Anghel a povestit de curand ca trecut prin clipe dramatice in urma cu doi ani. Artista a povestit, pentru "Agentul VIP", ca a avut grave probleme de sanatate. A fost sfatuita de trei medici in aceeasi zi sa se opereze de urgenta, altfel risca sa nu poata merge!„Sunt bine, am
Andreea Marin, o noua cearta in public cu sotul sau. Andreea Marin, o noua cearta in public cu sotul sau. "Zana" are probleme in casncie"?
Andreea Marin si-a bagat de curand sotul intr-o noua sedinta. Astfel, dupa cearta de anul trecut in parc, Tuncay si Andreea Marin au fost surprinsi din nou in discutii aprinse. "Zana" parea foarte suparata pe sotul sau si l-a certat in public, in timp ce se aflau la un restaurant. Tensiunil

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!

»