HOT TOPICS

Dr. Oz: carbohidratii rezistenti, arma secreta impotriva cancerului

Dr. Oz: carbohidratii rezistenti, arma secreta impotriva cancerului
Carbohidrati
Cancerul este o boala care afecteaza din ce in ce mai multe persoane si poate lovi cand te astepti mai putin. Tocmai de aceea, este important sa previi aparitia lui printr-un stil de viata sanatos si o alimentatie echilibrata. Stiai ca produsele care contin carbohidrati rezistenti joaca un rol deosebit de important in prevenirea cancerului?

Desi au o denumire care te duce cu gandul la ceva complex, carbohidratii rezistenti nu sunt altceva decat acele alimente care contin amidon rezistent, cum ar fi cerealele integrale, leguminoasele si bananele.

Studiile arata ca amidonul rezistent (carbohidratii rezistenti sau carbohidratii complecsi) au numeroase beneficii pentru sanatatea ta: iti regleaza glicemia, previn cresterea tensiunii arteriale, previn cancerul si te ajuta sa slabesti.

Carbohidrati rezistenti vs carbohidrati rafinati

Carbohidratii pot fi impartiti, in termeni neacademici, in carbohidrati buni si carbohidrati rai sau, altfel spus, in carbohidrati rezistenti si carbohidrati rafinati. Primii sunt cei care te protejeaza impotriva cancerului, gratie substantelor nutritive pe care le contin, iar cei din urma sunt cei care favorizeaza aparitia bolilor, deoarece au calitati nutritive slabe. In categoria carbohidratilor rafinati intra orezul alb, zaharul alb, bauturile racoritoare, indulcitorii artificiali, bomboanele si alte produse intens procesate.

Alimentele care contin carbohidrati rafinati ajung in intestinul subtire si sunt transformate in glucoza, ceea ce duce la cresterea glicemiei in sange si la o productie mare de insulina. Prin comparate, alimentele care contin carbohidrati rezistenti ajung in intestinul gros, mentin nivelul glicemiei in cote normale si iti furnizeaza o energie constanta.

Cum pot carbohidratii rezistenti sa previna cancerul

Medicii sustin ca, printr-un consum regulat de carbohidrati rezistenti, poti scadea cu pana la 50% riscul de cancer la colon si la san, precum si diabetul. Carbohidratii rezistenti actioneaza ca un burete, iar de-a lungul traseului lor in organism curata colonul de toxine si grasimi, protejandu-l impotriva deteriorarii si imbolnavirii celulelor.

Carbohidratii rezistenti au o actiune asemanatoare cu cea a prebioticelor si mentin sanatatea florei intestinale. Pentru o actiune si mai puternica impotriva cancerului, este bine sa alternezi consumul de carbohidrati rezistenti cu cel de probiotice. Acestea din urma sunt bacterii benefice care imbunatatesc digestia si pastreaza sanatatea tractului digestiv. Probioticele se gasesc din plin in iaurt, kefir, branza slaba, bors, varza murata, ghimbir, masline si lapte de soia.

Surse de carbohidrati rezistenti

Printre cele mai bune surse de carbohidrati rezistenti se numara: bananele nu foarte coapte, fulgii de ovaz, cartofii copti, fasolea, orezul brun, pastele din faina integrala, painea din faina integrala, lintea, fulgii de porumb si mazarea.

Trucuri utile in consumul de carbohidrati rezistenti

Pentru a spori actiunea carbohidratilor rezistenti, este indicat sa mesteci pe indelete alimentele. De asemenea, este recomandat sa consumi alimentele gatite dupa ce acestea s-au racit. De exemplu, daca gatesti o mancare de orez brun, asteapta sa se racoreasca inainte sa o consumi.

Cand fierbi pastele din faina integrala, redu timpul de gatire, astfel incat sa ramana "al dente". In acest fel, vei contribui la stabilizarea glicemiei, vei avea o senzatie de satietate indelungata si vei preveni ingrasarea.

Autor: Laura Galan
Sursa: Ele.ro
Articol citit de 2690 ori

Articole recomandate

Dr. Oz: simptome din timpul menstruatiei si interpretarea lor
Dr OZ: cum iti ingrijesti mainile si picioarele pentru a arata perfect in sezonul cald
Uleiul de levantica: 10 beneficii pentru sanatatea fizica si emotionala