Skip to article

Cat de mult ma iubeste?

Cat de mult ma iubeste?
Nu mi-as fi pus o astfel de intrebare niciodata; macar pentru simplul fapt ca simt o senzatie nelamurita de greata atunci cand in filmele de mana a doua el intinde bratele si face un semn de 180 grade, cand dupa parerea mea, daca anatomia ar permite, mai interesant ar fi un cerc care ar arata ca dragostea incepe si se sfarseste cu tine. Dar ce sa vorbim de americani, care au inventat mult enervantele cuvinte "quality time" cu care isi tot bombardeaza familia, ceva intre a merge la mall sau a te da intr-un carusel, sa vorbim despre noi, cei care nu avem astfel de expresii.

Cum am ajuns sa abordez subiectul masurarii iubirii desi constitutia psihica si fizica nu imi permite schitarea gestului cu bratele? Stateam aseara la o bere mult prea hipnotizata de persoana din fata mea ca sa imi dau seama ca nu e chiar frumos sa fixezi pe cineva in acest mod cand o melodie mult difuzata in aceasta vara insoteste cuvintele: cum de m-ai parasit, cand atata am cheltuit? - cuvintele nu or fi chiar acestea, dar intelegeti voi ideea. Si dintr-o data mi-am dat seama ca e haios sa masori iubirea, nu a ta, ci a celuilalt. Si sa o masori in asa mod incat sa poti face comparatii: eu te iubesc mai mult decat el, acum te iubesc mai mult decat inainte, etc

Vocea tanguitoare canta cum ca iubeste tare, tare tinand cont de cat de gol e buzunarul in prezent. Nu ca nu as crede in poezia unor astfel de gesturi - dragostea chiar te poate duce la faliment, vezi boerii de la inceputul secolului care isi trageau un glont in cap dupa ani de excese costisitoare ale amantelor. Dar in ce fel pot masura oare iubirea dupa banii cheltuiti? Cu siguranta nu pot lua in seama doar numarul. Poate persoana respectiva chiar nu are prea multi si atunci cantitatea cheltuita, desi nu extraordinar de mare in comparatie cu cea cheltuita de altcineva, poate insemna o iubire mult mai profunda. Intelegeti, deci, ca deja am ajuns la o problema de matematica! Mai greu e de stiut ce variabile sa iei in calcul in aceasta ecuatie a iubirii: norocul lui in a face bani, dorinta de inavutire, lipsa de scrupule, inteligenta? Nu prea imi place matematica, totul e mult prea complicat, asa ca, daca sunteti de acord, eu zic sa parasim aceasta linie de argumentatie care ma face sa ma simt ca la scoala...

Altceva la fel de concret si vehiculat, desi nu in cantece ci prin carti, este numarul de copii pe care mi-i face. Nu neg ca trebuie sa fie multa iubire la mijloc ca sa ajungi sa ai un copil, 2, 3, o echipa de fotbal. Dar nu reusesc nicicum sa vad cum ai putea folosi asta ca unitate de masura a iubirii. Ce sa faci, sa intrebi mai multi pretendenti daca ar face un copil cu tine? Si poti spune ca la al 3-lea copil iubesti mai mult decat la primul? Va rog sa parasim si aceasta linie ca absurdul ei imi da fiori pe sira spinarii numai gandindu-ma ca prietenii mei nu se iubesc mai deloc in comparatie rudele mele de la tara si ca poate ar trebui sa ma mut acolo ca sa mai am vreo sansa de a gasi adevarata iubire.

Ajungem atunci la altceva: iubirea este cu atat mai mare cu cat obsesia este mai mare. As vrea sa stiu daca atunci cand se scoala dimineata se gandeste la mine; daca i se pare complicata o zi in care nu a putut sa ma vada, daca ii lipsesc in lungile ore din seara in care sta cu prietenii de vorba. Probabil ca poti masura iubirea cuiva daca stii cat de mare este dorinta sa de a fi alaturi de tine. Si aici sunt insa cateva probleme. In primul rand ca nu poti afla vreodata aceste lucruri. Poate ca in viitor se va inventa vreun chip care implantat in capul lui sa inregistreze toate aceste ganduri si sentimente, dar pe moment nu prea vad ce putem face. Ca sa nu mai spun ca obsesia nu este totusi un lucru bun, ci ceva care in forma sa extrema nu te duce la o relatie fericita, ci la balamuc sau inchisoare.

Si uite asa nu am ramas decat cu gesturile ca indicator al iubiri sale. Te suna sau nu, iti propune sa mergeti undeva impreuna sau nu, este sau nu alaturi de tine chiar si in momentele tale proaste in care cam toti te-ar ocoli, iti zambeste cand te vede, te ia in brate fara un motiv evident, etc. Dupa cum deja v-ati dat seama aici nu mai putem vorbi de o metoda cat de cat riguroasa de masurare. Ca dovada stau gesturile contradictorii, gesturile care nu se fac desi ar fi atat de normale ca si continuitate a unor gesturi facute deja, gesturile pe care nici macar nu stie ca ar trebui sa le faca pentru a-si arata sentimentele pentru ca nu a fost educat in acest sens, gesturile care nu nasc in mod spontan din de caracterul sau, etc

Aceasta incursiune a inceput sa ma nelinisteasca... se pare pana la urma ca va trebui sa ma multumesc cu imaginea unor brate deschise. Oare cat mai e pana la acceptarea expresiei "quality time"?

Citeste despre

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!