Skip to article

Cuplul de la casatorie la divort

Cuplul de la casatorie la divort
Scria cineva ca in viata sunt doua lucruri importante: alegerea profesiei si alegerea partenerului. Influenta acestora asupra intregii vieti a individului este enorma. Decizia luata este departe de a fi simpla, pentru ca factorii implicati sunt deosebit de diversificati - incepand cu datele psihofizice, apoi cu cele culturale si sociale. Totodata, acesti factori nu sunt constanti, imobili, ci intr-o puternica evolutie, modificare in timp si care practic nu poate fi prevazuta. Altfel spus, cu toate precautiile pe care le-ai lua, nu poti fi niciodata sigur ca nu va interveni ceva care va aduce modificari majore, capabile sa-ti modifice viata.

In ceea ce priveste alegerea partenerului, in zilele noastre persoanele tind sa selectioneze ca si parteneri de casatorie pe cei care sunt considerati "o partida buna" - atat in ce priveste nivelul de inteligenta, de atractivitate, dar si ca posibilitati materiale (nu discutam importanta pe care o au fiecare dintre acestea, desi poate ar fi necesar). In relatia de cuplu, fiecare devine "cauza" si "efect" in evolutia celuilalt. Tocmai de aceea, transformarile care intervin ulterior in cadrul relatiei (induse de catre unul dintre parteneri) isi gasesc ecoul firesc in manifestari reciproce.

Ideal ar fi sa nu privim iubirea dintre doi oameni ca pe un troc, ci ca pe o dorinta a fiecaruia dintre noi de a se exterioriza, de a-si pune in valoare calitatile, de a se darui celuilalt, participand astfel la implinirea fiintei lui. Uniunea cu o alta persoana ne imbogataste registrul de idei, atitudini, comportamente. Ne atrag atat persoanele in care ne regasim, cat si cele care ne ofera aspecte psihologice care ne lipsesc. Alaturi de ele avem posibilitatea de a dobandi trasaturi pe care ni le dorim, caci , sa recunoastem, invatam multe de la cei pe care-i iubim. Pentru asta trebuie sa existe, chiar in cazul unei relatii bazate pe complementaritate, o zona de intersectie, anumite caracteristici comune de ordin psihologic, social, moral - care sa favorizeze o comunicare si o convietuire echitabila. Nevoia de confirmare a propriilor idei, atitudini, sentimente, nevoia de aprobare, dorinta de autoafirmare, de a fi perceputi si intelesi, nevoia de a ne regasi in cel de langa noi sunt doar cateva din argumentele care stau la baza constituirii cuplurilor.

In trecut, alegerea partenerului de viata era facuta de catre parinti (sau rude) - prioritare fiind criteriile sociale, de rang ,avere, religie, etnie, in timp ce preferintele personale contau foarte putin sau deloc. In zilele noastre insa preferintele personale au ponderea cea mai mare, libertatea de alegere a individului fiind determinanta. Azi, ceea ce conteaza in formarea unui cuplu, asa cum am mai spus este concordanta asupra valorilor de viata, stilul de viata, apropierea culturala, mediul de provenienta si scolarizarea. Daca aceste criterii in alegerea partenerului sunt in medie respectate, el, cuplul, are mai multe sanse de reusita. Insa riscul nu este exclus in totalitate.

Astfel ca inevitabil apare intrebarea: "exista partenerul de viata ideal, barbatul sau femeia cu care sa impartasesti bune si rele, gusturi si pasiuni, cu care sa se poata trai mereu in fericire si buna intelegere?" Trebuie spus ca acest "ideal" are o definitie strict personala, formula compatibilitatii de cuplu fiind strict particularizata avand in vedere multimea variabilelor de personalitate ale celor doi. Nu exista "retete"pentru fericirea nesfarsita intr-un cuplu, asa cum nu exista retete pentru tinerete vesnica. Fiecare dispune de resurse necesare pentru a face o relatie sa "mearga", sa aiba continuitate, cu conditia sa existe iubire si vointa. Relatia dintre doi oameni nu poate fi perfecta; chiar daca relatia a debutat intr-o perfecta compatibilitate, nepotrivirile apar in timp ca dealtfel si dificultatile. Daca acestea depasesc un anumit nivel, relatia incepe sa devina una conflictuala. Simptomele sunt: scaderea contactelor dintre parteneri, diminuarea comunicarii si o vizibila separare a preocuparilor si intereselor celor doi. Devine un proces de "disolutie" treptata, care poate conduce la separare sau chiar la divortul celor in cauza. Sunt insa conflicte care sunt inerente oricarui cuplu, care se inscriu in cotidian, datorate pluralismului de interese, aspiratii si asteptari. Cu usurinta insa ele pot iesi din sfera controlata si pot deveni disfunctionale - in acest caz putandu-se vorbi de o "patologie de relatie" sau de "cupluri carentate".

Cu timpul, conflictele latente, neevitate sau poate chiar neconstientizate, devin manifeste, imperative, de neocolit. Daca doresc, partenerii pot evita aceste conflicte - ambii trebuie sa faca ceva pentru a nu duce conflictul la paroxism, cand poate solutia unica devine divortul. Sigur ca exista relatii care nu mai pot fi salvate, fiind sortite esecului, dar nu in totalitate..Efortul in acest sens poate si trebuie facut.


Perceptia asupra divortului s-a schimbat fundamental in ultimii ani. El nu mai are aceleasi conotatii ca in trecut (cand numarul divorturilor era foarte mic, chiar interzis de societate). Azi multe cupluri il percep ca pe o solutie, un raspuns pozitiv la o situatie critica.

Ca o necesitate se impune sa cunoastem cateva din cauzele care duc la disocierea cuplurilor; prin urmare, iata cateva din principalele schimbari care intervin in relatia de cuplu, cu implicatii semnificative in dizolvarea acestuia:
- egalizarea statutelor sociale prin implicarea masiva a femeii in activitati sociale si printr-o profesionalizare si culturalizare a acestora; acest fapt a facut sa se modifice statutul social al femeii, depasindu-se mitul potrivit caruia femeia trebuie sa stea acasa, sa creasca copii si sa fie doar o excelenta gospodina. Femeia intra astfel in competitie cu barbatul, dobandind comportamente de autoafirmare, initiativa cu repercursiuni in planul conduitei de rol sexual-afectiv.
- prelungirea nejustificata a " perioadei de proba" - o situatie destul de actuala, cand doi parteneri care de iubesc initial neconditionat ajung sa se obisnuiasca atat de mult unul cu celalalt in aceste perioade prestabilite de comun acord , incat dispare atractivitatea, diversitatea si chiar interesul pentru a continua convietuirea.
- optiunea pentru un stil de viata fara copii - ceea ce largeste uneori nejustificat gradul de libertate al celor doi parteneri, prin lipsa unor responsabilitati majore care sa-i aduca pe parteneri la un numitor comun.
- cresterea stresului intrafamilial - datorat in buna parte situatiei de tranzitie prin care trecem de prea mult timp si care se rasfrange in neajunsurile materiale, lipsa posibilitatilor de dezvoltare a cuplurilor.
- gelozia - sentiment care poate aparea pe fondul unei dezvoltari inegale a unuia dintre parteneri sau pe fondul unei frustrari/complexari din partea celuilalt
- infidelitatea - care poate avea mai multe substraturi si anume: insatisfactii repetate (in plan sexual), schimbari de aspect (handicap fizic, ingrasare), dorinta de diversitate (sexuala), razbunare (datorata neglijarii repetate a partenerului), etc.

Si bineanteles lista ar putea continua (degradare morala, alcoolism, violenta domestica). Nu trebuie sa cautam cauze al disocierii cuplurilor, ci motive ale pastrarii uniunii lor. Secretele vietii de cuplu sunt si ele numeroase, chiar daca nu poate fi gasita o "formula magica" a reusitei afective in doi. Totusi, nu putem trece atat de usor peste acest aspect fara a sublinia ca armonia afectiva depinde atat de calitatile fiecaruia dintre parteneri cat si (mai ales) de compatibilitatea psihologica a partenerilor. Aceasta compatibilitate inseamna si complementaritate si similaritate, intr-o proportie diferita a sentimentelor, atitudinilor, stilurilor comportamentale, a preocuparilor. Respectul reciproc, egalitatea partenerilor, impartirea responsabilitatilor, sustinerea reciproca, cautarea unor zone de interes comun, exprimarea sentimentelor, comunicarea - iata o mica parte din secretele reusitei in cuplu.

Nu trebuie sa "capitulam"imediat in fata problemelor pe care ni le rezerva viata si nu trebuie sa cautam ca unica solutie a problemelor de cuplu - divortul; fiecare cuplu dispune de resurse interne de reabilitare cat si externe, care pe moment par inexistente, insa sunt doar in stare latenta, de asteptare. Deasemenea, exista personal abilitat si specializat la care un cuplu poate apela cu reale sanse de reusita, precum si terapii de cuplu sau centrate pe rezolvarea problemelor de viata.

Uneori se intampla sa traim "o viata" alaturi de cineva si sa ajungem la concluzia ca nu il prea cunoastem. Interesul pe care il manifestam fata de celalalt se opreste uneori la nivelul atarctivitatii fizice sau , de ce nu , materiale. Uitam din pacate de partea spirituala al celui de langa noi, uitam sa il si sa ne dezvaluim. Rezistenta cuplului este subrezita atunci cand nu exista intercunoastere, cand nu incercam sa-l "descoperim" pe celalalt. Cat de bine il cunoasteti pe cel de langa voi? Raspunsul poate sa va traga un semnal de alarma, sau nu. Putem sa verificam acest aspect prin urmatorul test pe care vi-l propun si pe care va rog sa-l apreciati la nivel de amuzament dar si ca pe un punct de reflectie.
"Cat de bine va cunoasteti partenerul de viata?"

Citeste despre

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!