Skip to article

Femeia singura - schimbare de perceptie

Femeia singura - schimbare de perceptie
Tanara si singura? Nope, nu se poate, este inacceptabil din punct de vedere social. Pe masura ce femeile se apropie de varsta de 30 de ani, societatii noastre colorate ii place sa creada ca ar fi bine "sa se aseze la casa ei": sa se casatoreasca, sa faca niste copii sau macar sa creasca catei, sa treaca la cratita etc.

Iar femeile care nu se conformeaza acestor pietre de hotar impuse, vor avea de suferit presiunea constanta a societatii. Minunat, nu? De parca n-ar exista deja destule lucruri pentru care am putea sa ne stresam...

Una dintre ele m-a surprins

Am cateva cunostinte care se incadreaza perfect in tiparul femeii singure stresate de cei din jur sa isi puna ordine in viata. Saptamana trecuta una dintre ele m-a surprins. M-a surprins prin modul de abordare al asa-zisei probleme.

Are 29 de ani si nu stie daca vrea sa se casatoreasca. Ideea ei de nunta (dupa ce a fost la toate ceremoniile prietenilor) este una foarte ciudata si credeti-ma ca n-o sa primeasca nimeni invitatii. Casatoria nu este tocmai o prioritate pe lista ei, nici nu stie daca este cumva pe lista pentru ca, citez: "este o lista foarte lunga si nu ajung niciodata sa vad ce scrie la sfarsit pentru ca are tendinta sa se incolaceasca la capat si imi ascunde unele lucruri".

In momentul de fata, nu este nici macar interesata sa isi dea intalniri si daca s-ar lua dupa toate revistele de femei ar trebui sa fie intr-o stare continua de deprimare si disperare imbuibandu-se cu ciocolata. Week-endul pentru ea inseamna o carte, o baie fierbinte, un pahar cu vin si mult somn. Nu asteapta pe cineva anume ca sa fie fericita pana la adanci batraneti... este fericita acum.

Vrea sa aiba casa ei

Femeia singura - schimbare de perceptie

Faptul ca e singura n-a impiedicat-o niciodata sa faca ceea ce vrea sa faca. Iar unul dintre visele pe care vrea sa si-l indeplineasca este sa aiba o casa... o casa doar a ei (asta dupa nenumarate experiente oripilante legate de colegii de apartament). Am ascultat-o cum isi imagina bucataria ei, dormitorul, coltisorul pentru lectura... era frumos.

Dar niciodata n-am auzit-o imaginandu-si ca ar imparti aceste lucruri cu cineva. Isi poate imagina prieteni venind in vizita, ocazionalul vizitator de o noapte, dar nu isi poate imagina o prezenta constanta in visul ei. In timp ce altii viseaza sa isi imparta viata cu cineva, ea pur si simplu vrea sa si-o traiasca pe a ei. O viata singura, dar nu in singuratate.

Crezul dupa care isi ghideaza toata aceasta filozofie de viata este ca diferenta dintre cei multumiti de viata lor si cei nemultumiti este ca, cei multumiti si-au canalizat energia pentru a gasi prietenii, relatii bazate pe interese comune, nu pe legaturi romantice.

Ea este o femeie careia nu ii e frica sa se duca singura la film, la petreceri sau la restaurant si se intristeaza de cate ori isi aduce aminte cate femei stau inchise in casa pe motiv ca nu au cu cine sa iasa.

Intr-un final (dupa nenumarate incercari din partea mea de a face sa gandeasca in alt mod), a admis faptul ca ar putea exista posibilitatea de a-si imparti viata cu cineva, dar ca nu-si va construi viata in jurul acestui lucru.

Ce-am invatat dupa discutia asta? Am invatat ca femeile singure nu se ascund in casa, ci sunt printre noi. Ca nu toate sunt victime si nu toate isi plang de mila si ca e mai bine sa iti traiesti viata acum, decat sa astepti o persoana care s-ar putea sa nu vina nicioadata.

Citeste despre

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!