Skip to article

Ikea se muta in centrul Capitalei de Craciun

Ikea se muta in centrul Capitalei de Craciun
De pe 21 decembrie, magazinul Ikea isi va deschide o "filiala" chiar in centrul Bucurestiului, pe Calea Victoriei. Acesta va fi deschis temporar si va gazdui ateliere cu tematica de sarbatori. 

IKEA propune iarna aceasta o pauză pentru inspirație și relaxare în centrul Bucureștiului și deschide un spațiu în care își dau întâlnire soluțiile pentru acasă și atmosfera de sărbătoare. IKEA POPAS URBAN aduce idei pentru o viață de zi cu zi mai bună acasă, pe Calea Victoriei nr. 46, între 21 decembrie 2016 și 29 ianuarie 2017. 

„Motto-ul Catalogului IKEA 2017 „Pentru oameni, nu consumatori” ne-a inspirat să aducem tot ceea ce ne reprezintă mai aproape de cât mai mulți oameni. Ne place să-i surprindem cu idei pline de energie pentru toate momentele importante din viața lor de zi cu zi acasă. Pentru asta a fost creat IKEA® POPAS URBAN: ca să oferim experiență de relaxare pentru zilele de iarnă, un loc de întâlnire, în care toată lumea e invitată să se oprească, să ia un loc și să exploreze soluțiile pentru diferite zone ale casei,” spune Daniela Stoican, PR Manager IKEA România.

Spatiul nu este un punct de vânzare, dar vizitatorii vor avea în fiecare săptămână ocazia să participe la ateliere și evenimente cu tematici diferite din universul IKEA. Pe langa diverse solutii de amenajare, vizitatorii vor avea la dispoziție: Un loc de joacă pentru copii, Acces permanent la internet wireless, Filme în zona de relaxare, Jocuri atât în zona pentru copii, cât și în alte spații, Zonă pentru fotografii. Unde și când? Miercuri, 21 decembrie, de la ora 12:30, IKEA® POPAS URBAN se deschide în atmosferă de sărbătoare, iar doritorii sunt invitați de la 19:30 să împodobească bradul de Crăciun.

Spatiul va fi deschis între 21 decembrie și 31 ianuarie 2017 între orele 12:30 – 21:30 (cu excepția zilelor de 24 – 26 decembrie și 31 decembrie – 4 ianuarie 2017).

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!