Skip to article

Va fi haos. Aceste statii de metrou vor fi inchise. Zeci de mii de oameni vor fi afectati

Va fi haos. Aceste statii de metrou vor fi inchise. Zeci de mii de oameni vor fi afectati
Mai multe statii de metrou din Bucuresti vor fi inchise aproape o saptamana, ca urmare a lucrarilor de modernizare a sistemului de control, adica inlocuirea actualei linii de taxatoare. Printre statiile in care nu se va mai permite accesul se numara Pipera si Aurel Vlaicu, adica cele frecventate zilnic de nu mai putin de 90.000 de persoane, majoritatea corporatisti angajati in multinationalele de pe platforma Pipera.

"Metrorex anunta inceperea lucrarilor de modernizare a sistemului de control – acces in 41 de statii de metrou. Modernizarea se va face in 5 etape si are ca obiectiv imbunatatirea serviciilor si cresterea confortului in timpul calatoriilor cu metroul. Innoirea sistemului de control – acces presupune inlocuirea liniei actuale de turnicheti cu porti de acces batante care faciliteaza atat intrarea, cat si evacuarea rapida a calatorilor in situatii de urgenta. Noile porti de acces vor fi dotate atat cu un sistem de citire a benzii magnetice pentru actualele cartele, cat si cu un sistem de citire a cardurilor contactless. Acesta din urma va putea fi utilizat dupa finalizarea lucrarilor de modernizare a sistemului de control – acces din toate statiile de metrou", potrivit unui comunicat de presa al Metrorex, remis luni Mediafax.

De asemenea, in cadrul proiectului, sunt achizitionate 139 de automate moderne de vandut cartele, care sunt prevazute sa dea rest si sa functioneze inclusiv cu POS.

"Lucrarile de executie pentru modernizarea sistemului de control acces vor incepe la sfarsitul acestei luni. Acestea vor fi executate treptat, pentru fiecare acces in parte, si vor fi corelate in functie de fluxurile de pasageri. In cadrul proiectului de modernizare a sistemului de control acces, s-a avut in vedere sa nu se execute lucrari simultan in doua statii invecinate. In statiile de metrou cu mai multe accesuri, lucrarile se vor executa etapizat. Se va inchide cate un singur acces pana la modernizarea completa a acestuia, dupa care se va trece la celalalt acces, pentru a se asigura intrarea/iesirea in statie", potrivit sursei citate.

Pe durata implementarii proiectului, statiile cu un singur acces, vor fi inchise pe o perioada de maxim o saptamana.

Acestea sunt: Pantelimon, Aparatorii Patriei, Costin Georgian, Pipera, Aurel Vlaicu, Dimitrie Leonida, Tineretului, Basarab si Constantin Brancoveanu.

Lucrarile aferente acestei etape se vor desfasura in vara acestui an, incepand cu luna iunie.

In statia Republica a fost implementat proiectul pilot pentru efectuarea testelor de functionare a echipamentelor de control – acces. Acestea au inregistrat rezultate pozitive, mai anunta Metrorex.

Proiectul este finantat din fonduri europene nerambursabile in cadrul Programului Operational Infrastructura Mare 2014-2020 si este in valoare de 149,7 milioane de lei, fara TVA.

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!