Ce vom putea citi la inceputul acestui an?

Ce vom putea citi la inceputul acestui an?
La sfârșitul anului mulți dintre noi au oferit sau au primit cărți. Atât la noi cât și în întreaga lume, există încă, din fericire, acest obicei de a dărui cărți, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. De ani de zile, librăriile din Germania, țara cu cea mai mare piață de carte din Europa, reușesc să-și crească vânzările cu 10% în luna decembrie, când, încă de la începutul lunii, sărbătorile se țin lanț.

Și la noi librăriile sunt pline de oameni care caută cărți pentru cadourile de sărbători dar atât librăriile cât și editurile par mai degrabă depășite de această avalanșă de cititori-cumpărători decât pregătite pentru acest asalt binefăcător și pentru unii și pentru alții, iar multe librării online reușesc cu greu să facă față livrărilor. Iata o temă la care departamentele de marketing ar putea medita în următoarele luni.

Destul cu critica însă, fiindcă ne-am propus să vedem ce titluri putem cumpăra în primele luni ale noului an. Este evident că vom cumpăra mai puțin cărți pentru a le face cadou și ne vom concentra în schimb asupra interesului personal: cărți despre care am auzit că au apărut de curând, sau titluri de care avem nevoie noi sau cei din familie. Am început așadar să cercetăm site-urile editurilor, în căutare de noutăți sau titluri în pregătire. Nu este așa ușor precum ne-am închipuit: spre surprinderea noastră multe din editurile cunoscute nu sunt preocupate să ne povestească prea multe despre cărțile care vor apărea pe când cele mai mici ne asaltează cu informații despre următoarele apariții. Vom prezenta mai jos o selecție aleatorie cu speranța că veți găsi măcar un titlu sau două pe care să-l notați pe lista de cumpărături.

Editura Polirom ne anunță câteva titluri de beletristică care merită atenția noastră, cum ar fi: romanele Spre marginea luminoasă a lumii al lui Eowyn Ivey și Făr un sfanț prin Paris și Londra de George Orwell, precum și Volumul VII din Integrala Maigret deGeorges Simenon. În cadrul Bibliotecii Polirom stau să apară: Edward Hirsch, Focul viu si alte poeme. 1975-2010 și Poporul cărții de Geraldine Brooks.

Colecția de tineri autori români, EgoProză, va aduce la începutul anului pe: Dan Ciupureanu cu Omar si diavolii și Florin Irimia cu Misterul masinutelor chinezesti.

Foarte multe titluri interesante apar și în colecțiile de non ficţiune de la Polirom, dintre care amintim doar: Lavinia Stan, Diane Vancea, Romania postcomunistă. Trecut, prezent si viitor, Andrei Sarii, Dunărea. Fluviul imperiilor, Orlando Figes, Vorbind in soapta. Viata privata in Rusia lui Stalin, Mihaela Chilarescu, English for teens. Age 16-19, Violeta Enea, Adela Moldovan, Raluca Anton, Tulburările de comportament alimentar și obezitatea la copii și adolescenți.

De pe site-ul Editurii Humanitas aflăm despre apariția unor remarcabile titluri de beletristică: Firmanul orb de Ismail Kadare (“La granița dintre real și fantastic, nuvelele din Firmanul orb îl dezvăluie pe Ismail Kadare din cele mai puternice narațiuni ale sale.”), În viaţă de Yu Hua (“Primul scriitor chinez căruia i s-a decernat în 2002 James Joyce Award. Romanul a apărut în 1993 şi, interzis iniţial de autorităţile chineze, este considerat una dintre cele mai influente zece cărţi ale ultimelor trei decenii în China. S-a vândut de-a lungul anilor în peste şase milioane de exemplare şi a devenit un adevărat fenomen editorial.”) Imago de Ludmila Ulițkaia (“O construcție epică impresionantă, în care tragedia e mereu subminată de elementele comice, un mare roman despre iubire, destine și caractere, Imago acoperă peste o jumătate de secol de istorie, de la funeraliile faraonice ale lui Stalin până la moartea poetului exilat Iosif Brodski.”)

Editura Trei anunță un nou volum din trilogia Cincizeci de umbre ale lui Grey. Bestseller-ul mon­dial absolut semnat de E L James, ajuns la al treilea volum, Cincizeci de umbre întunecate, apare așadar și în traducere românească, spre satisfacția fanilor și va fi cu siguranța prezent în categoria bestsellers a multor librării online.

Editura Nemira începe anul cu o ofertă de titluri foarte variată:
Beletristică: Penelope Fitzgerald,Floarea albastră, un roman despre viața faimosului poet Novalis. Carolina De Robertis,Zeii tangoului, o poveste emoționantă despre pasiunea pentru tango a unei tinere de 17 ani.

Non-ficțiune: Augusto Boal,Teatrul asupriților, o traducere în premieră în România a cărții-canon despre teatru ca practică socială. O ediție nouă și adăugită Bricabrac, scrisă de regizorul Lucian Pintilie, un document extraordinar despre culisele teatrului și filmului.

Colecția Nautilus SF&F se va îmbogăți cu numeroase titluri, unul mai cunoscut decât altul : SeriaOutlander, de Diana Gabaldon,continuă cu romanele Cercul de piatră șiDrums of Autumn. În seria de autor dedicată fraților Arkadi și Boris Strugațki: Lunea începe sâmbăta și Picnic la marginea drumului. Seria Pământul lung, de Terry Prachett și Stephen Baxter, continuă cu The Long War. Seria Revelation Space, de Alastair Reynolds, un space-opera despre pericolele călătoriei în spațiu. Central Station, al tânărului scriitor israelian Lavie Tidhar, un roman science fiction pasionant despre călătoriile interstelare. Armada, de Ernst Cline, autorul romanului-cult Ready Player One, descrie o invazie extraterestră ce poate fi oprită pe ritumuri de rock, cu multe referințe la francize SF îndrăgite, ca Star Wars și Star Trek. Aurora, de Kim Stanley Robinson, roman cu care autorul revine la teme hard-SF precum inteligența artificială și efectele călătoriei spațiale asupra oamenilor. O nouă ediție a de povestirilor scrise de Ted Chiang, unul dintre cei mai apreciați scriitori de science fiction din lume. Din volum face parte și Povestea vieții tale, care a inspirat filmul Arrival. TrilogiaOmul arămiu, de Robin Hobbse încheie cu romanul Fool’s Fate. În seria Witscher, de Andrzej Sapkowski apare a treia carte și primul roman: Blood of Elves. Uprooted, cel mai nou roman al lui Naomi Novik, câștigător al premiilor Nebula și Locus în 2016, o carte în stilul poveștilor slavice, cu nenumărate referințe la basme europene cunoscute. A natural history of dragons, de Marie Brennan, pentru iubitorii de lumi fantastice, despre o lume în care dragonii sunt creaturi demult dispărute, iar o femeie de viță nobilă, zoolog specializat în dragoni, pornește într-o expediție care ar putea schimba tot ce se știe despre aceste creaturi. SeriaShades of Magic, de V.E. Schwab începe cu romanul A darker shade of magic

Site-ul Editurii Publica, foarte profesionist și atrăgător conceput, ne semnalează mai multe apariții 2017 extrem de tentante în primul rând pentru tinerii antreprenori, oameni de marketing și publicitate:
The Undoing Project, mult așteptata carte a lui Michael Lewis despre colaborarea lui Kahneman cu Tversky – colaborare care a schimbat modul în care percepem lumea. Urmează apoi titluri de popularizare a descoperirilor recente din domeniul științelor, cărți de bune practici de business și biografii care inspiră, iată câteva exemple: Simon Sinek cu Together is better, Pre-suasion de Robert Cialdini, Invisible influence de Jonah Berger. Poke the Box de Seth Godin și Work Rules de Laszlo Bock si Competing Against Luck de Clayton Christensen. În primăvară urmează să apară noua carte a lui Thomas Sedlacek, Stuff Matters – una dintre cărțile preferate de Bill Gates, apoi Time Travel, noua carte a lui James Gleick și Will it Fly de Pat Flynn – o carte pe care antreprenorii o vor iubi precum și simpaticul A field Guide to Lies de Daniel Levitin

Editura Herlad anunță câteva apariții importante în zona filozofiei, religiilor și a metodelor de autocunoaștere.

Filozoful, pedagogul și compozitorul Greco-armean, George Ivanovitch Gurdjieff, cu binecunoscutul său volum, Aspecte din lumea reala.

Prima şi ultima libertate, culegere din scrierile și convorbirile lui Jiddu Krishnamurti.
Chantal Sicile-Kira, Temple Grandin,Tulburarea de Spectru Autist. Ghidul complet pentru intelegerea autismului
Aletha Solter, Copiii nostri, frumosi si sanatosi Babette Rothschild, Elizabeth Anne Scott, 8 chei pentru eliminarea stresului Intenționat am lăsat la urmă recomandările pentru copii fiindcă nu există o perioadă din an în care să nu ne gândim să le luăm celor mici ceva de citit – sau cel puțin așa ar trebui să facem, noi, cei mari.

Vestea bună este că Editura Arthur va scoate pe piață ultimul roman al celebrei J. K. Rowling, Animale fantastice, pregătiți-vă așadar pentru cumpărături. În curând, în toate librăriile online sau tradiționale, J. K. Rowling revine! Și pentru că o carte nu trebuie să vină niciodată singură, va mai recomandăm câteva noutăți de la Arthur: Harry Potter, Creaturi magice, carte de colorat, autorul care nu mai are nevoie de nicio prezentare, Jeff Kinney, cu Jurnalul unui Puști – Dublu sau nimic, Sharon Creench, cu Povestește-mi ceva, emoționanta istorisire a unei călătorii prin America și, în fine, Michael Ende, autorul celebrei Povești fără sfârșit, de astă dată cu o minunată poveste pentru cei mai mici, Punci cu porunci.

Ne oprim aici deocamdată, vom urmări însă programele editurilor și anunțurile de noutăți și vom reveni cu alte și alte recomandări.


Articole recomandate

Stiai ca persoanele cu ochi caprui au aceasta putere supranaturala? Nu te-ai fi asteptat niciodata! Stiai ca persoanele cu ochi caprui au aceasta putere supranaturala? Nu te-ai fi asteptat niciodata!
Ochii sunt oglinda sufletului și cel mai bun translator pentru emoțiile și sentimentele pe care le simțim. Mereu vedem persoane care au ochi foarte frumoși și ne trezim că îi invidiem pentru acest mic detaliu. Dar știai că nuanța ochilor
5 secrete testate prin care poti sa iti permiti o vacanta de vis chiar si cu un salariu mic 5 secrete testate prin care poti sa iti permiti o vacanta de vis chiar si cu un salariu mic
Daca te uiti adeseori cu suspine printre pozele de vacanta ale prietenilor si ti-ar placea sa pleci si tu intr-o destinatie de vis, atunci aceste idei sunt perfecte pentru tine.  O vacanta in care sa lasi in urma toate grijile, responsabilitatile si problemele de acasa si sa te relaxezi, sa
Cum iti faci un aer conditionat acasa, dintr-o galeata, in doar 15 minute! E genial! Cum iti faci un aer conditionat acasa, dintr-o galeata, in doar 15 minute! E genial!
Vrei sa scapi de canicula, insa nu iti permiti sa cumperi un aparat de aer conditionat? Ei bine, il poti construi acasa, chiar tu, in doar 15 minute. Un american a demonstrat asta intr-un videoclip pe care l-a postat pe internet. Este super simplu de realizat si nici nu costa mult. Pentru
5 trucuri geniale care te vor face sa iubesti trezitul de dimineata 5 trucuri geniale care te vor face sa iubesti trezitul de dimineata
Unele persoane se trezesc fresh si pline de energie dimineata. Altele abia reusessc sa se dea jos din pat, dupa a cincea alarma. Daca nu esti o femeie matinala, atunci cu siguranta dimineata nu este momentul tau preferat din zi. Mai ales cand ai tendinta sa te culci tarziu, chiar daca stii ca
5 sfaturi salvatoare pentru bugetul tau de vacanta. Cum sa te intorci acasa cu portofelul plin 5 sfaturi salvatoare pentru bugetul tau de vacanta. Cum sa te intorci acasa cu portofelul plin
Iti planifici cu atentie bugetul de vacanta cu luni inainte si, cu toate acestea, rareori reusesti sa te incadrezi si sa nu intri in rezerva de urgente. Cand vine vorba de concediu, cheltuielile pot creste exponential fara sa-ti dai seama, mai ales cand ajungi intr-o tara noua si ai atat de multe

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!

»