Skip to article

Omul nou. Pamanturi noi

Omul nou. Pamanturi noi
Vreau sa supun atentiei voastre un lucru inedit: un roman care vorbeste despre voi. Nu v-ati plictisit pana acum de atatea propuneri straine culturii si modului vostru de gandire? Mi se pare ciudata o generatie care nu are proprii sai scriitori, care citeste numai traduceri in care se poate recunoaste numai fragmentar si intamplator. Asa ca, daca am avut norocul sa descopar o carte scrisa anume pentru noi, v-o prezint: "Omul nou. Pamanturi noi..." de Emanuel Ciocu.

Omul nou. Pamanturi noi

Romanul este proaspat, terminat prin 2004, autorul tanar, asemeni noua, cu inclinatie spre analiza (nu se multumeste cu explicatii facile si nici cu lipsa lor), dar bonom dupa vorba si port. Ce are el de spus despre propria generatie? Foarte multe. Asa ca va voi vorbi doar despre ce m-a frapat pe mine, lasandu-va pe fiecare in parte sa descoperiti propriile intrebari si de ce nu, chiar sa i le puneti. Doar e un roman ce te pune pe ganduri!

Actiunea se desfasoara pe doua planuri:
1. La 10 ani dupa `Revolutie` un tanar si neexperimentat cercetator trimis de UE recreaza artificial comunismul pentru a vedea in ce mod functioneaza acest sistem si daca subiectii supusi in mod constant lui mai pot fi recuperati si cum anume. Descrierea sistemului comunist este interesanta, Emanuel Ciocu reusind sa nu o faca plictisitoare - istorie, filosofie politica, sociologie, toate se impletesc gradat pentru a-ti face pielea gaina si cruce pentru ca ai avut norocul sa prinzi doar o mica parte din el. Dar te grabesti, ar spune autorul. Virusul tot l-ai contactat. In mod optimist, crede el, nu ne mai ramane decat sa tragem usa si sa dam foc la hardughie. Cu noi inauntru!, ca alta sansa nu mai ai sa scapi de acest virus.
I-as spune autorului sa ia o gura de aer sau de bere, dupa preferinte, si sa lase fantomele in pace. Nu ai cum sa scapi de comunism daca te raportezi incontinuu la el. Daca nu e un cercetator infocat sa uite, sa caute alte preocupari - sa isi faca doua case, sa viziteze toata lumea, sa se mandreasca cu ultima achizitie in materie de telefoane. Cum spera el sa depaseasca trecutul daca se tot uita inapoi ingrozit?
Pana la urma nu cred ca generatia de 30 de ani este una de sacrificiu, ci una chiar inocenta si fericita. Inca nu a aflat care sunt demonii care o bantuie, poate ca e un pic in deriva, dar din punct de vedere al poftelor e chiar sanatoasa. Sa speram ca va ramane asa, ca ni se va permite o copilarie indelungata si nu vom ajunge in situatia de a alege intre moarte si inchisoarea unei idei, cum au fost obligati parintii nostri.

2. O doamna in varsta isi priveste cu tristete viata care a fost un lung sir de abuzuri din partea barbatilor alaturi de care a trait. Incearca sa descopere cum este posibila despartirea definitiva, totala. Daca subiectul nu ar fi atat de trist, tratarea, prin ingeniozitatea sa, m-ar face sa rad incontinuu: personajul feminin analizeaza diferite tipuri de despartiri intre oameni, intr-o gara, la aeroport, la tribunal, la cimitir. Si noi vrem toate sa ne despartim de iubitii nostri daca ne-au suparat prea tare, sa ii radiem din acte, memorie, sa le stergem urmele de pe piele si din gusturile create cat am trait langa ei. Ca si in cazul anterior, Emanuel Ciocu ne spune ca asta nu este posibil, ca vom fi bantuite de fantomele lor pe vecie.

Intre cele doua planuri este o stransa legatura, pe care dupa parerea mea autorul nu ar fi trebuit sa o faca atat de explicita la final, ca doar avem si noi cap si nu trebuie sa ne dea totul mura in gura.

Cam atat. Va las pe voi sa descoperiti restul. Scrisul este placut, tensiunea si curiozitatea creste pe masura ce dai paginile, asa ca: `Lectura placuta!`

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!