Skip to article

Paul Guimard - Strada Le Havre

Paul Guimard - Strada Le Havre
O strada din Paris, valuri de oameni grabindu-se sa prinda trenul, aglomeratie, iar pe fundal, un vanzator de loto anuntandu-si marfa "Incercati-va norocul, incercati-va norocul!". Acesta este cadrul relativ familiar in care incepe romanul lui Paul Guimard.

Vanzatorul de loto de pe strada Le Havre, Julien, este omul pe care fiecare dintre noi il intalneste in drumul lui zi de zi, dar pe care nici unul dintre noi nu il observa. Toti trecem pe langa el fara a remarca ca exista, fara sa stim ca el deja ne cunoaste, ne stie obiceiurile si ora la care trecem prin fata lui. Nici unul dintre noi nu realizeaza ca pentru acest vanzator de loto, noi am devenit deja niste prieteni. Observand in fiecare dimineata oamenii care trec pe strada Le Havre, Julien incepe sa se ataseze de Francois, tanar agent de publicitate, care in fiecare dimineata aparea aranjat pe peronul garii. Julien este fascinat de felul de a fi rafinat al tanarului si curand Francois va deveni "cel mai bun prieten al lui". Julien o observa de asemenea si pe Catherine, tanara actrita, intrata cu stangul in lumea vedetelor, iar in mintea lui se creeaza ideea ca cei doi "prieteni" ai sai s-ar potrivi. Ea este imbracata, dupa parerea lui Julien, exact asa cum i-ar placea lui Francois, iar felul ei distant, misterios pare a fi exact genul care l-ar atrage pe Francois. Din pacate, intalnirea celor doi este impiedicata in fiecare dimineata de 11 minute, cele 11 minute care despart trenurile lor.

In mintea lui , cei doi sunt cele doua suflete pereche, impiedicate de timp sa se intalneasca. Desi inca de la inceputul romanului, Julien se declara total impotriva ideei de destin si de noroc (cu toata ca, in mod paradoxal, este vanzator de loto), el incearca sa joace rolul de unealta a destinului pentru cei doi, recurgand la diverse planuri pentru a-i ajuta pe cei doi sa se intalneasca. Julein incearca sa se lupte cu timpul, schimband astfel destinele celor doi. Cele "11 minute" din celebrul roman al lui Paulo Coelho devin in "Strada Le Havre" o unealta a sortii, o bariera in calea povestii de dragoste ipotetice dintre cei doi.

Paul Guimard - Strada Le Havre

In legatura cu problema destinului pe care o trateaza in toate romanele lui, scriitorul declarat intr-o convorbire cu Jacques Jaubert : "Miezul omului este solid, tare, poate chiar invariabil. Dar ceea ce face el depinde cam 99% de hazard. In linii mari, noi suntem cei care decidem, suntem liberi. Dar in privinta bunurilor vietii, hazardul are de spus mai mult decat noi."

In "Strada Le Havre", Guimard ne arata frumusetea detaliilor, a caror esenta riscam sa o pierdem atunci cand ne grabim sa trecem prin viata. Scriitorul incearca sa priveasca realitatea cu incetinitorul, acordandu-si ragazul de a analiza detaliile si de a observa frumusetea care il inconjoara in spatele celor mai obisnuite lucruri.

Pentru acelea dintre voi care s-au pierdut in rutina zilnica, "Strada Le Havre" este o lectura obligatorie, care va va ajuta sa regasiti magia din spatele lucrurilor si situatiilor banale care va inconjoara. Cartea poate fi cumparata de la Editura Humanitas

Poate ca de acum incolo, veti incepe sa credeti in coincidente si nu va veti mai supara atunci cand veti pierde autobuzul de dimineata.

Articole recomandate

5 secrete testate prin care poti sa iti permiti o vacanta de vis chiar si cu un salariu mic 5 secrete testate prin care poti sa iti permiti o vacanta de vis chiar si cu un salariu mic
Daca te uiti adeseori cu suspine printre pozele de vacanta ale prietenilor si ti-ar placea sa pleci si tu intr-o destinatie de vis, atunci aceste idei sunt perfecte pentru tine.  O vacanta in care sa lasi in urma toate grijile, responsabilitatile si problemele de acasa si sa te relaxezi, sa
5 trucuri geniale care te vor face sa iubesti trezitul de dimineata 5 trucuri geniale care te vor face sa iubesti trezitul de dimineata
Unele persoane se trezesc fresh si pline de energie dimineata. Altele abia reusessc sa se dea jos din pat, dupa a cincea alarma. Daca nu esti o femeie matinala, atunci cu siguranta dimineata nu este momentul tau preferat din zi. Mai ales cand ai tendinta sa te culci tarziu, chiar daca stii ca
5 sfaturi salvatoare pentru bugetul tau de vacanta. Cum sa te intorci acasa cu portofelul plin 5 sfaturi salvatoare pentru bugetul tau de vacanta. Cum sa te intorci acasa cu portofelul plin
Iti planifici cu atentie bugetul de vacanta cu luni inainte si, cu toate acestea, rareori reusesti sa te incadrezi si sa nu intri in rezerva de urgente. Cand vine vorba de concediu, cheltuielile pot creste exponential fara sa-ti dai seama, mai ales cand ajungi intr-o tara noua si ai atat de multe
Poveste halucinanta. O mama si fiul ei se iubesc nebuneste: "Nu ne sperie nimic, nici macar inchisoarea" Poveste halucinanta. O mama si fiul ei se iubesc nebuneste: "Nu ne sperie nimic, nici macar inchisoarea"
O poveste halucinanta a iesit acum la iveala. O mama si fiul ei, pe care l-a dat cu ani buni spre adoptie, traiesc o intensa poveste de dragoste.  Cei doi spun ca nu le pasa de gura lumii si isi doresc sa se iubeasca in pace. Mai mult, sunt dispusi sa faca orice pentru dragostea si relatia
5 destinatii turistice superbe si ieftine, dar de care putini turisti au aflat pana acum 5 destinatii turistice superbe si ieftine, dar de care putini turisti au aflat pana acum
A venit vara si ne sta gandul numai la vacanta si la zilele de concediu petrecute pe plaja, la malul marii. Insa, cand te gandesti la litoralul autohton, iti vin mai degraba in minte aglomeratia, apa si nisipul murdare si muzica data la un volum peste limita acceptabila. Daca visezi cu ochii

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!