Skip to article

Cautarea fericirii. Intre egoism si speranta

Cautarea fericirii. Intre egoism si speranta
Calcam peste sufletele altora fara sa ne dam seama ca am putea sa ii facem nefericiti pe cei care ne vor in viata lor. Exista aproape in fiecare din viata unui om un lant trist: el o iubeste pe ea care ea il iubeste pe el... care are acel el se mai gandeste la acea ea... care acea ea este iubita de un alt el...

Chiar daca nu vrem sa recunostem cautam acea iubire absoluta in care partenerul trebuie sa fie: prieten de nadejde, un(o) iubit(a)care sa ne faca sa zambim cand ne gandim la el (ea), sa stie sa rada la glumele nostre chiar daca nu sunt asa bune si lista ar putea continua.


Cum facem sa nu ne simtim vinovati?

Dar cand aceste lucruri nu exista si ne multumim cu iubitii (iubitele) gen promotie(cei / cele care sunt in viata noastra pentru ca ne-am saturat de singurate) si am vrea sa scapam de acolo spre ceva mai bun... iar cand ceva mai bun apare cum facem sa nu ne simtim vinovati pentru suferinta cauzata partenerului de pana atunci?

Cautarea fericirii. Intre egoism si speranta

Cand relatia aceea perfecta se termina, eu nu pot sa ma abtin sa ma gandesc ca oarecum legea karmei se aplica: what goes around comes around! Eu am provocat suferinta... acum sufar. De ce fericirea mea trebuie cladita pe suferinta altei persoane? De ce acest cer vicios nu-l intrerupe ceva sau cineva?

Nevoile fiecaruia dintre noi sunt importante, dar ca sa ni la satisfacem de ce este nevoie sa fim capabili de egoism? Oare binele pentru noi si ferirea trebuie sa fie un fel de sinonim pentru o alta persoana cu perioade negre si fara speranta?

Menirea fiecarui om este sa fie fericit

Pornind de la aceste ganduri inseamna ca o statistica simpla facuta la rece ar fi intepreta astefel: daca un oarecare grup de oameni sunt fericiti, atunci un numar egal sau chiar mai mare cu acel grup de oameni reprezinta oamenii nefericiti din jurul celorlalti.

Este destul de ciudat cand te gandesti, dar am observat ca asa stau lucrurile, iar acest fapt mi se pare mai mult decat trist fara sa ma hazardez in aprecieri as putea spune e strigator la cer! Menirea fiecarui om pe acest pamant dupa parerea mea este sa fie fericit, iar eu caut sa imi implinesc acest tel suprem. Dar oare telul meu merita lacrimile celui de langa mine?

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!