Cele sapte minuni ale lumii

Cele sapte minuni ale lumii
"Dintre cele sapte minuni ale lumii, sase nu mai exista astazi. Ele au fost distruse nu numai de catastrofe naturale, ci si de nebunia oamenilor; dar inainte de orice, au pierit datorita acelui factor necrutator care este Timpul, forma fundamentala de existenta si de descompunere a materiei" - J. J. Turner
Numarul 7 a jucat in istorie si in mitologie un rol insemnat - cateva popoare ale Orientului antic ii atribuiau chiar o forta mistica; aceasta credinta a fost preluata, ca multe alte traditii, de vechii greci, in istoria carora vom gasi printre altele expeditia "Celor sapte impotriva Terrei", pe "Cei sapte intelepti", de asemenea "Cele sapte minuni ale lumii antice".

Farul din Alexandria
A saptea minune a antichitatii s-a aflat in Egipt. Este vorba despre un turn in virful caruia ardea o flacara care semnaliza marinarilor intrarea in portul Alexandria. Edificiul a fost construit pe insula Faros, aceasta denumire fiind la originea termenului "far" care desemneaza o astfel de constructie.
Farul din Alexandria a fost construit in timpul domniei lui Ptolomeu al II-lea, 285-246 i.C., de arhitectul Sostrate. Conform legendei, Sostrate a supus actiunii valurilor marii diferite materiale, pentru a vedea care este cel mai rezistent. In urma experientelor, arhitectul a constatat ca numai sticla nu a fost atacata. Drept urmare, temelia monumentului a fost realizata dintr-un bloc imens de sticla. Dupa spusele anticilor, farul a avut o inaltime de 272 m. Arabii, care au cucerit Egiptul un mileniu mai tirziu, au relatat ca ruinele edificiului atingeau 116 m.
Farul din Alexandria si-a indeplinit menirea pina in secolul al XII-lea. Constructia s-a prabusit in anul 1302 cind a avut loc un seism. In pofida faptului ca nu a mai fost identificat locul unde odinioara se ridica monumentul, numele acestuia a supravietuit.


Marea piramida de la Gizeh (Piramida lui Keops)
Cea mai impunatoare piramida din Egipt a fost construita din ordinul faraonului Keops, la Gizeh, localitate situata in apropiere de Cairo. Ea a fost considerata prima minune a lumii, fiind singura dintre cele sapte care inca mai exista. Piramida a fost ridicata pe o suprafata de 54.000 mp, inaltimea monumentului fiind de aproximativ 140 m ceea ce echivaleaza cu doua catedrale Notre-Dame de Paris suprapuse. Bucatile de piatra au fost aduse din muntii care se afla la est de Nil.
Modul in care a fost construita piramida si arhitectura acesteia au generat numeroase controverse in rindul oamenilor de stiinta. Piramida lui Keops, prin numeroasele sale elemente surprinzatoare, constituie o enigma pentru contemporani.


Gradinile suspendate din Babilon
Conform legendelor, cu mii de ani in urma, in Babilon a domnit regele legendelor Ninus. Acesta s-a casatorit cu Semiramida, o printesa straina care era foarte trista pentru ca isi parasise patria. Pentru ca Semiramida sa se acomodeze mai bine cu noul tinut in care urma sa locuiasca, suveranul a ordonat supusilor sa amenajeze "Gradinile suspendate din Babilon", care sint cunoscute in istorie drept a doua minune a lumii antice. In realitate, gradinile nu erau suspendate ci erau dispuse in terase suprainaltate, spirjinite de coloane, care formau o scara uriasa. Opera de arta se intidea pe o suprafata care depasea 15.000 mp. Printr-un sistem de irigatii, apa Eufratului ajungea pina la cea mai inalta gradina, udind plantele.

Mausoleul din Halicarnas
In cetatea Halicarnas din Asia Mica a domnit in secolul al IV-lea i.C. regele Mausolos. Suveranul a ordonat arhitectilor sa ii construiasca un monument asemanator piramidelor din Egipt. Lucrarea urma sa fie in acelasi timp o opera de arta si un mormint. Conform descrierilor cea de-a cincea minune a lumii a fost un edificiu inconjurat de coloane, acoperisul in forma piramidala ce avea in virf un car triumfal in care se aflau Mausolos si sotia sa Artemisa.


Templul Dianei din Efes
Templul Dianei din Efes, in Asia Mica, in fata insulei Samos, considerat a patra minune a lumii antice, a cazut prada flacarilor. Locuitorii din Ionia, veniti din zona continentala a Greciei, fondasera acest templu catre sfarsitul primului mileniu inainte de Hristos. Se gasea candva in apropierea unui arbore pe care triburile indigene il venerau. Acolo se afla sanctuarul unei zeite a fecunditatii, pe care si-o reprezentau ca pe o femeie cu mai multi sani. Mitologia greaca, deschisa intotdeauna la nou, a preluat-o cu entuziasm. Dorienii au marit stravechiul templu, au asimilat-o mai tarziu pe zeita-mama Dianei, seducatoarea si feciorelnica zeita a lunii, neobosita vanatoare, protectoare a animalelor, a femeilor si a oraselor. Era, de asemenea, recunoscuta ca fiica a lui Zeus si sora geamana a lui Apollo. Templul Dianei a fost cunoscut si sub numele de Artemison, a fost inceput in 620 i.e.n., de Chersiphron, refacut de Paeonis din Efes (550 i.e.n.) si complet reconstruit de Deinocrates, intre 350 si 323 i.e.n. Edificiul era construit in stil ionic si avea 127 de coloane decorate cu reliefuri, la care au contribuit sculptori celebri, precum Praxitelesa si Scopas.


Statuia lui Zeus din Olimpia
In mitologia greaca regatul lui Zeus, divinitatea suprema, se afla pe virful acoperit de nori al Muntelui Olimp. Zeus era atit de puternic incit daca se incrunta, muntele se zguduia. Din acest motiv statuia care a fost realizata de sculptorul Fidias pentru templul din Olimpia, oras din Peloponez, il infatiseaza pe "parintele zeilor" incruntat. Aceasta opera de arta a fost considerata cea de a patra minune a lumii antice. Din descrierile facute, Zeus purta o cununa din frunze de laur, confectionate din bucati de aur. In mina dreapta divinitatea tinea o statuie a zeitei Victoriei, iar in stinga un sceptru. Soclul statuii a fost realizat din marmura neagra. Timp de secole templul lui Zeus din Olimpia a fost sanctuarul cel mai frecventat de pelerini. Statuia a fost distrusa de goti.


Colosul din Rhodos
In antichitate locuitorii din Rhodos, insula situata la sud de orasul Halicarnas, au fost navigatori. Acestia aveau predilectie pentru operele uriase. Din relatarea unui autor al epocii aflam ca in Rhodos existau peste 3000 de statui dintre care 100 erau foarte mari. Cea mai cunoscuta si admirata a fost statuia care il infatisa pe Helios, zeul Soarelui. Cu o inaltime de cca 40 de metri, a fost denumita "colosul din Rhodos". Opera de arta a fost distrusa de un cutremur. Dupa anumite relatari, statuia ar fi servit drept far in port.

Articole recomandate

Stiai ca persoanele cu ochi caprui au aceasta putere supranaturala? Nu te-ai fi asteptat niciodata! Stiai ca persoanele cu ochi caprui au aceasta putere supranaturala? Nu te-ai fi asteptat niciodata!
Ochii sunt oglinda sufletului și cel mai bun translator pentru emoțiile și sentimentele pe care le simțim. Mereu vedem persoane care au ochi foarte frumoși și ne trezim că îi invidiem pentru acest mic detaliu. Dar știai că nuanța ochilor
5 secrete testate prin care poti sa iti permiti o vacanta de vis chiar si cu un salariu mic 5 secrete testate prin care poti sa iti permiti o vacanta de vis chiar si cu un salariu mic
Daca te uiti adeseori cu suspine printre pozele de vacanta ale prietenilor si ti-ar placea sa pleci si tu intr-o destinatie de vis, atunci aceste idei sunt perfecte pentru tine.  O vacanta in care sa lasi in urma toate grijile, responsabilitatile si problemele de acasa si sa te relaxezi, sa
Cum iti faci un aer conditionat acasa, dintr-o galeata, in doar 15 minute! E genial! Cum iti faci un aer conditionat acasa, dintr-o galeata, in doar 15 minute! E genial!
Vrei sa scapi de canicula, insa nu iti permiti sa cumperi un aparat de aer conditionat? Ei bine, il poti construi acasa, chiar tu, in doar 15 minute. Un american a demonstrat asta intr-un videoclip pe care l-a postat pe internet. Este super simplu de realizat si nici nu costa mult. Pentru
Mana lui Dumnezeu? Panica teribila dupa ce o bila de foc s-a abatut asupra unei localitati! Mana lui Dumnezeu? Panica teribila dupa ce o bila de foc s-a abatut asupra unei localitati!
Luni, portughezii au fost uimiti sa vada pe cer o bila uriasa pe cer,  deasupra insulei Madeira. Formatiunea portocalie arata spteculos si parea ca parca va inghiti totul cu ea.Norul a fost reperat de catre bloggerul meteo Rogerio Pacheco. Fotografiile sale au atras atentia pe retelele de
5 trucuri geniale care te vor face sa iubesti trezitul de dimineata 5 trucuri geniale care te vor face sa iubesti trezitul de dimineata
Unele persoane se trezesc fresh si pline de energie dimineata. Altele abia reusessc sa se dea jos din pat, dupa a cincea alarma. Daca nu esti o femeie matinala, atunci cu siguranta dimineata nu este momentul tau preferat din zi. Mai ales cand ai tendinta sa te culci tarziu, chiar daca stii ca
5 sfaturi salvatoare pentru bugetul tau de vacanta. Cum sa te intorci acasa cu portofelul plin 5 sfaturi salvatoare pentru bugetul tau de vacanta. Cum sa te intorci acasa cu portofelul plin
Iti planifici cu atentie bugetul de vacanta cu luni inainte si, cu toate acestea, rareori reusesti sa te incadrezi si sa nu intri in rezerva de urgente. Cand vine vorba de concediu, cheltuielile pot creste exponential fara sa-ti dai seama, mai ales cand ajungi intr-o tara noua si ai atat de multe

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!

»