Skip to article

Dupa 15 ani... capitan!

Dupa 15 ani... capitan!
Cui nu-i plac calatoriile? Eu una, sunt disperata dupa ele, mai ales daca sunt facute pe mare! Imi place sa privesc acumulari masive de apa, dar nu am navigat niciodata, nici macar de placere!

Mint, parca am mers o data pe lac la Costinesti cu hidrobicicleta, iar in copilarie mai navigam din cand in cand, intr-un lighean... pe un canal de irigatii. Dar cel mai mult mi-ar placea sa navighez cu acele mari ambarcatiuni, special construite pentru a merge in croaziera. Parca sunt niste blocuri de locatari... plutitoare.

Blocul de locatari - vasul meu de croaziera
Si eu locuiesc intr-un astfel bloc, ca multi locatari de altfel. Dar blocul meu nu pluteste, el a ramas acostat, exact de pe vremea cand se afla inca in faza de santier, intr-un cartier marginas din capitala. Iar ca drept ancora... tone de fier beton stau marturie. Nu va mai spun ca cea mai apropiata sursa naturala de apa se gaseste undeva la zeci de metri adancime sub forma de panza freatica.

Navigatul prin viata necesita un insotitor de bord
Acest bloc este vasul meu de croaziera si cu ajutorul lui acum navighez linistita... prin viata. Cu multi ani in urma si chiar pe acest "vas", am achizitionat o cabina care avea trei cusete decomandate. Imi trebuiau, deoarece tocmai ma angajasem cu devotament... intr-o casnicie. Navigatul prin viata pare mai interesant cand... ai insotitor de bord... la bord.

In doi, este mult mai usor de tinut carma... in fata vicisitudinilor. Si am navigat asa vreme de doi ani, vreme in care ne-am mobilat cabina cu fel si fel de lucruri folositoare si de decor. De exemplu, in camera motoarelor ne-am pus electrocasnice, puntea am pavat-o cu gresie rezistenta la trafic, dar si la inundatii. Ne-am pus termopan la hublouri, usa metalica, la intrare casuta postala, iar ca barca de salvare... ne-am ancorat in parcare... o masina la scara! Gata! Aveam de toate! Iar in asemenea conditii si cu un minimum de confort, numai de drag iti vine sa te arunci... in ale tineretii valuri!

Si ne-am aruncat cu atata placere incat, am observat cum la un moment dat mi s-a cam rotunjit gabaritul. E clar... vine pelicanul (barza... pe uscat), am zis. Iar de atunci si intr-un mod planificat ne-am tot marit echipajul. Acum avem la bord trei marinari nazdravani, isteti si curajosi. Ce sa mai spun... am puntea plina de copii, dar si de urme. Toata ziua stau cu mopul in mana si ca un brav matelot ce sunt, sterg necontenit numere de pantofi, lasate in nestire pe gresie. Iar la balcon ne-am tras un catarg cu panze lasate... la uscat! Asta ca sa avem si noi, ca tot vaporul... in ce sa ne bata vantul. Dar azi, drept recunostinta, insotitorul meu de bord m-a glorificat, dupa 15 ani de casatorie... nu in slavi, ci m-a glorificat la rang de capitan.

Sunt fericita si mandra de echipajul meu! Marinari mai fideli, mai destoinici si mai iubitori nici ca am mai intalnit. Numai cu un echipaj complet si unit poti infrunta furtunille si poti inota prin valtorile vietii. Ce pot sa imi doresc mai mult de-atata? Poate... ceva mai mult... "vant in pupa"?!

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!