Skip to article

Elfriede Jelinek si premiul Nobel

Elfriede Jelinek si premiul Nobel
E o raritate sa fii scriitoare si sa obtii Nobelul. Una dintre putinele exceptii este austriaca Elfriede Jelinek, o feminista convinsa, recompensata cu acest premiu in 2004 (in locul unui barbat). Cu o personalitate excentrica, cu profil sobru si studiat, "pianista" care si-a terminat studiile la prestigiosul Conservator de la Viena erupe, de ani de zile, in romane puternice, in pasaje soc, in inlaturarea paradigmelor sociale, in revolta acida, taioasa la adresa invelisului conventional pe care il purtam zi de zi. Nu numai ca a scandalizat Austria cu sinceritatea-i aproape brutala, dar a devenit, in scurt timp, una dintre figurile emblematice ale literaturii europene. Cind ii rostesti numele spui si Nobel, spui si sarutari intre o fiica si mama sa, spui sexualitate exacerbata, spui subconstient exploatat pina in cele mai ascunse cotloane, spui tipare darimate.

Elfriede Jelinek era deja puternic angajata in miscarile studentesti ale anilor `60, cind scriitura i-a capatat, aproape neconditionat, o orientare profund critica la adresa societatii. Romanul sau satiric din 1970, Wir sind lockvogel Baby!, si cel aparut doi ani mai tirziu, Infantilgesellschaf, au scos la iveala o cascada de revolta lingvistica impotriva culturii populare, impotriva valorilor eronate si impotriva felului in care acestea se strecoara, iluzoriu, in ceea ce am putea numi "o viata cum trebuie". Prezenta sa in viata publica a Germaniei si Austriei, convingerile ivite din conturarea sumbra a unui spatiu social inchistat pe care il declama cu fiecare ocazie au influentat direct proportional controversele din jurul sau. Cu toate acestea, valoarea literara nu i-a fost pusa la indoiala. Felul in care Jelinek alegea sa-si exprime ideile era, indiscutabil, revoltator, insuportabil, dar si greu de ignorat.

Ritualul simbolic de autodistrugere

Elfriede Jelinek si premiul Nobel

Imbinarea, in scriitura, a poeziei cu proza, "lafairea" in incantatie sau imn, aglomerarea de scene teatrale sau secvente de film s-au contopit, mai puternic ca niciodata, in 1983 in romanul Pianista. O experienta impregnata de autobiografic, asa cum o descrie autoarea, cartea i-a fundamentat pozitia pe piata literara europeana. Cu vinzari fabuloase, romanul care avea sa primeasca Nobelul in 2004 e poate una dintre cele mai puternice scrieri ale austriecei.

Pianista a socat prin vocea puternica cu care descria relatii aparent banale, de tip mama-fiica - interzis-patimas, dorinta ascunsa-realitate imediata. Pe scurt, destinul unei femei nemaritate, in virsta de treizeci si cinci de ani, care a fost sacrificata de mama sa autoritara pe "altarul" artei. In turnura fireasca, Jelinek ne dezvaluie ca Erika nu este nici intr-atit de talentata incit sa devina pianista de concert, nici intr-atit de puternica pentru a nu se resemna cu statutul de profesoara la Conservatorul din Viena. Cele doua inca locuiesc impreuna si isi alunga spaimele in iluzia unei proiectii perfect reciproce. Erika isi dezvaluie insa latura violenta, perversa: se duce la peep show-uri, frecventeaza localuri dubioase unde imigranti turci si sirbo-croati agata femei, totul culminind cu o scena de automutilare, in care isi taie labiile.

Intr-un ritual simbolic de autodistrugere, prelungit pe parcursul celor aproape 300 de pagini, dragostea imposibila o impinge, in cele din urma, la sinucidere. Iar ceea ce realizeaza Jelinek este portretul sumbru al unei fiinte dezumanizate de propriile iluzii si de idealurile unei mame aproape intelepte.

Fobie sociala si anxietate

O parte din lumea literara a criticat-o vehement pe scriitoarea austriaca pentru ca a lipsit de la decernarea Premiului Nobel. Totusi, gestul lui Jelinek a fost o prima recunoastere publica a faptului ca sufera de agorafobie, fobie sociala si anxietate. Ea a declarat ca toate acestea o impiedica, spre exemplu, sa mearga la cinematograf sau sa circule cu avionul. Intr-un interviu afirma ca isi doreste sa poata zbura la New York ca sa vada live zgirie-norii inainte sa moara. "Mi-as dori, de asemenea, sa fiu la Stockholm, insa, din pacate, nu pot ajunge la fel de departe ca scrisul meu."


Elfriede Jelinek si premiul Nobel



Sursa: Suplimentul de Cultura

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!