Skip to article

Experienta intr-un spital din Bucuresti

Experienta intr-un spital din Bucuresti
Nu stiu cum ati petrecut voi de Valentine`s Day, dar eu am fost internata in spitalul Sfantul Ioan din Bucuresti. Internarea in acest spital dureaza 2-3 ore, ghinionul tau daca te simti rau... Stai pe scaun (daca ai noroc!) intr-un hol stramt si supra-aglomerat si astepti formele de internare si repartizarea intr-un salon. Este o aglomeratie coplesitoare, iar in saloane este batalie pe paturi. Daca ai o relatie la un doctor bine-vazut in spital, lucrurile se misca rapid si in cel mai scurt timp esti instalata intr-un salon si esti mandra ocupanta a unui pat, daca nu... iarasi ghinion.

Dar odata instalata in salon, intra in scena personalul auxiliar medicilor: asistente, infirmiere. Pe langa conditiile absolut infecte de "cazare" in spital (frigiderul antic care bineinteles ca nu functioneaza, e bun doar sa degaje un miros imbacsit, inexistenta dusurilor, conditii absolut mizerabile la toaleta, saltele mizerabile pe paturi, insuficienta lenjerie de pat), infirmierele si asistentele se intrec in indolenta si neprofesionalism. Infirmiera arunca in scarba o lenjerie de pat incompleta pe patul persoanei proaspat internate, iar daca aceasta persoana are curajul sa ii aminteasca infirmierei ca este indatorirea dansei sa schimbe patul, aceasta nu se sfieste sa riposteze obraznic : "Dar acasa cine-ti face patul? Ai femeie?". In acest loc nu mai exista diferenta de studii, de cultura, nici chiar varsta nu mai constituie un reper pentru vorbirea politicoasa, caci aceasta remarca i-a fost adresata unei doamne trecute bine de 60 de ani. O data ajunsa in acest loc trebuie sa accepti un astfel de "tratament - soc". Sa fi citit ele undeva ca acest soi de tratament aplicat oamenilor in pragul unor interventii chirurgicale (caci e vorba de sectia de chirurgie generala) e benefic bolnavilor? O fi vorba de psihologie inversa? Desigur, glumesc, persoanele acestea cred ca ar bifa la literatura citita doar cartea de bucate. Dar sa vorbim putin si despre asistente. Acestea nu purtau manusi chirurgicale cand faceau tratamentul injectabil pacientilor sau cand recoltau probe de sange desi se aflau in sectia de chirurgie. Despre desigilat acul de la seringa in fata pacientului cand i se recolta sange nu stiu daca auzisera, dar cert este ca nu practicau acest lucru, eprubetele cu sange ale diferitilor pacienti erau manipulate total neigienic si alandala, astfel incat n-ar fi mirat pe nimeni sa primeasca niste rezultate care nici macar nu-i apartineau.

Daca aveai ghinionul sa trebuiasca sa faci EKG, raze la plamani, endoscopie, proba cu bariu la stomac sau cine stie ce alte investigatii pre-operatorii, se proceda in felul urmator: se ivea capul asistentei pe usa salonului si se striga sec numele de familie, apoi investigatia la care urma sa te prezinti (zice-se impreuna cu asistenta ). Simtindu-te rau (deh, ca inainte de operatie!) te ridicai mai greu din pat, pana ajungeai la usa salonului, asistenta era deja la capatul coridorului, pana ajungeai tu la capatul coridorului, asistenta cotea deja la stanga, apoi la dreapta si tu trebuia sa iti ascuti la maxim simtul de orientare si de detectiv cu care erai inzestrata pentru a gasi locatiile unde se faceau respectivele investigatii. Cand, in sfarsit, reuseai, asistenta te intampina sec: "Stai aici la coada, intri cand iti vine randul, apoi stai si astepti rezultatul si vii cu fisele in cabinetul asistentelor si mi le lasi pe masa!". Adevarul e ca iti era destul de usor sa te orientezi si sa ajungi la locurile unde se faceau investigatiile caci te orientai dupa aglomeratia teribila din fata anumitor cabinete. Daca te simteai rau, iarasi ghinion, caci nu-ti ceda nimeni un loc pe scaun fiind toata lumea bolnava, iar o ordine in functie de gravitatea cazului (ca deh! erai totusi de la chirurgie) nu exista. Statul la coada in aglomeratie, in picioare, investigatia in sine si asteptarea rezultatului durau in jur de 2-3 ore, apoi cuminte si ascultatoare cautai cabinetul asistentelor si lasai fisele pe masa, exact la locul indicat de doamna asistenta. In sfarsit, alba la fata si cu dureri intense, erai libera acum sa te tarasti pana in salonul tau, sa te intinzi pe patul tau si puteai zace linistita in pat cat pofteai fiindca oricum ora pranzului era deja trecuta, medicii erau plecati, iar asistentele sarbatoreau in cabinetul lor Valentine?s Day.

Mare noroc ca medicul chirurg, medicul anestezist, echipa de rezidenti sunt buni profesionisti, astfel incat operatia a decurs bine, functiile vitale si-au reluat rolurile sub atenta supraveghere a personalului de la terapie intensiva si in cateva ore...ghinion! te intorceai din nou in salonul din care plecasei, in patul tau mizer. Cu putin noroc, cu ajutorul organismului tanar si cu multa tarie de caracter, refuzi plosca mizerabila pe care ti-o ofera infirmiera ranjind si asteptandu-si multumirea cu buzunarul larg deschis, te incumeti singura cu perfuziile dupa tine si cu sotul la brat la toaleta doar la cateva ore de la operatie si datorita evolutiei in bine post-operatorii insisti la doctor sa iti faca externarea si iti inchei astfel o saptamana de groaza petrecuta in acest spital, fugi acasa la familia ta si la standardul tau de viata mancand pamantul si iti juri in barba ca nu vei mai calca in acest spital decat pentru pansat si la scosul firelor.

Odata ajunsa acasa, plansa, obosita, incercanata, vanata pe la maini de la pefuzii si injectii facute grosolan, te instalezi in patutul primitor, cald si moale din dormitorul tau, iti iei copilasul in brate si simti cum cele doua manute minuscule care te cuprind iti iau intr-un mod miraculos toata durerea si umilinta pe care le-ai suportat.

Incep vizitele celor apropiati si o cunostinta iti spune ca a aflat de un spital particular unde achiti o taxa de 250 EU si beneficiezi de investigatii pre-operatorii, interventie chirurgicala si ingrijire post-operatorie in conditii occidentale, iar personalul medical nu accepta nici o "atentie materiala". Iarasi ghinion! Caci iti faci calculul si constati cu stupoare ca valorile adunate ale pliculetelor impartite au ajuns la aceeasi suma, dar tratamentul a fost la ani lumina distanta de ceea ce iti povesteste cunostinta. Ce sa zic? Ghinion!

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!