Skip to article

Intalnirea cu fostul - accident nefericit?!

Intalnirea cu fostul - accident nefericit?!
Nu sunt genul de femeie care arata ca scoasa din cutie in orice moment. Dimineata am cearcane si parul ciufulit, cand scot cainele la plimbare tinuta mea lasa mult de dorit, la cumparaturi numai in papucii de casa n-am fost. Cateodata am mai multe kg decat considera oglinda ca mi-ar sta bine. Altadata ma irit cumplit pe fata. Niciodata nu m-am stresat prea tare pentru lucrurile astea pana nu s-a intamplat nefericitul accident: m-am intalnit cu... fostul. Nimic planificat, pur si simplu seara, pe strada, am dat nas in nas.

Eu: certandu-ma cu cainele din lesa (care trage in toate partile si sare pe oameni), in cealalta mana cu o gramada de pungi si pungute cu diverse (cola, ciocolata, tampoane, tigari etc.) imbracata cu un hanorac mostenire de la bunica probabil (chiar nu pot sa-l reperez in istoricul cumparaturilor mele), cu ghetele pe care zic ca le arunc de vreo 2 ani (dar sunt asa de comode...).

El: zambind degajat, cu o tipa atarnata de brat (o femeie frumoasa, daca esti genul care sa-ti placa blondele cu forme opulente...), in costumul Seroussi (pe care eu am insistat sa-l cumpere)... Si n-am mai vazut nimic altceva de nervi.

Ne oprim fata in fata - scena clasica a participantilor la duelurile medievale - doar ca mie mi se parea ca armasarul meu e de dimensiunile unui gandac de bucatarie. Alta explicatie nu pot gasi la faptul ca ma simteam asa micuta... Incerc repede sa compensez indreptandu-mi spatele, dar realizez ca scot in evidenta si mai mult hanoracul... Pierd teren deja si ostilitatile nici macar n-au inceput: "Buna! Ce faci?", incepe el vesel, parca de abia astepta sa ma vada.

Precum animalele de prada imi simte panica si ma ataca. Imi prezinta pe actuala, care evident, pe langa aspectul extrem de comercial mai are si un job bine platit etc etc. Adica o dovada vie a faptului ca e un barbat extraordinar pe care eu n-am fost capabila sa-l apreciez. Da, si eu am un job ok, si un prieten minunat pe care il iubesc si care ma face extrem de fericita. Dar ce folos?! Acum nu se vede nimic in plus de ce era obisnuit sa vada la mine... asa ca nu pot sa ma abtin sa-i spun ce bine ii sta costumul cumparat de mine (eu, spre deosebire de altii - nu dam nume - chiar ma pricep la haine). Incep sa simt laurii gloriei aproape de fruntea mea chinuita si plusez. "Ce-am mai facut? Ei, bine, la job..." (ah, am uitat sa va spun despre job-ul meu: ma face sa zambesc dimineata gandindu-ma la el! Recunoastere profesionala, venituri pe masura, interactiune cu oameni interesanti in fiecare zi, un hobby bine platit in concluzie.) Asta a fost lovitura de gratie!

In mai putin de cateva secunde tunelul timpului ne-a aruncat cu doi ani in urma, pe vremea cand eram impreuna, pe aceleasi pozitii de forta, la masa din bucatarie. El isterizat de nonsalanta cu care eu vorbesc despre serviciul meu si frustrat de job-ul lui atat de plat... Nimic nu s-a schimbat parca in tot acest timp. Reactiile sunt aceleasi in ciuda timpului si a minunii blonde atarnate de bratul lui.

Nici eu nu mi-am schimbat ghetele, e adevarat, si nici cainele, in toata aceasta vreme. Dar in mod sigur un lucru nu-l mai fac la fel ca inainte: nu mai depasesc niciodata spatiul bine delimitat si protejat de intruziuni in care imi plimb cainele in tinuta mea neadecvata pentru o doamna. Accidente se intampla la tot pasul. Daca data viitoare ma intalnesc cu fosta colega de banca din scoala generala?!

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!