Skip to article

Iritarea

Iritarea
S-a deschis usa, a intrat o persoana noua. Dintr-o data parca imi vine sa nu mai respir, sa nu imi scot castile, sa nu raspund la intrebarea care mi se pune, sa nu ridic ochii pentru a privi in jur. Sa nu credeti cumva ca miroase urat, ca se poarta nepoliticos, ca are o mana diforma sau un ochi scos, desi la cum ma face sa reactionez parca le-ar avea pe toate acestea si ceva in plus!

Cu multa generozitate din partea naturii am fost dotata cu capacitatea de a simti nuante asa cum vulturul vede prada de la sute de metri. Si toate simturile intrate in alerta imi spun ca acea persoana ma irita, si o face atat de tare incat imi vine sa ma scarpin ca sa o indepartez. Daca m-ar pune cineva sa imi justific rational reactia nu as putea - chiar pare o persoana normala, dar ceva din atitudinea sa mi se pare complet dezgustator. Atat de dezgustator incat nu reusesc sa ii gasesc nici o calitate si am doar termeni negativi sa o descrie. Sa fie oare modul in care pune accent pe silabele cuvintelor, sa fie trecerea mainii prin par, sa fie aerul trist, sa fie zambetul? Toate justificarile pe care le-as putea da nu au nici o valoare, nu reusesc sa surprinda care este chiar acel lucru care ma face sa reactionez astfel. Vad cu uimire ca altii o plac, sau sunt indiferenti. Indiferenta as vrea sa fiu si eu dar toate sistemele intra in alerta si imi cer sa fac ceva, orice, numai sa scap de prezenta nedorita.

Singura modalitate in care reusesc sa inteleg astfel de impulsuri sunt prin antagonie cu faptul ca ai un sentiment de placere atunci cand te afli in prezenta unor anumite persoane. Nici aici nu ai putea da prea multe justificari. Dar nici nu ti se cer - sentimentele pozitive sunt acceptate fara sa iti pui prea multe intrebari. Daca esti curios totusi poti afla ca exista cateva teorii mai mult sau mai putin stiintifice care iti spun ca esti atras de catre persoanele care ar fi potrivite genetic pentru reproducere. Pacat ca asta reduce lumea la parteneri sexuali, adica la un anumit sex, o anumita varsta. Eu as merge pe ideea ca iti face placere sa stai langa persoane care te complimenteaza. Nu este vorba de faptul de a spune cuvinte dragute, ci pur si simplu prezenta lor langa tine te face sa privesti intr-un mod pozitiv pe tine, viata, clipa pe care o traversezi. Este la mijloc o compatibilitate care te face sa intelegi si sa aprobi, iar daca esti expansiv chiar sa aplauzi, aproape tot ceea ce vine din partea celuilalt.

Daca cam asa stau lucrurile cu placerea atunci prin antagonie iritarea iti arata ca te afli in prezenta unei persoane care te face sa simti amenintate valorile care iti sunt dragi. Si nu este o amenintare directa, ca atunci ai fi furios, defensiv, ci una mult mai subtila, ca si cum alegerile inconstiente ale caracterului celor doua persoane ar fi imposibil de armonizat. Cam generoasa aceasta natura care nu tine cont de logica si ma creaza atat pe mine cat si pe opusul meu!

In toata aceasta argumentare nu gasesc decat un singur defect - daca acea persoana ma irita, deci in starturile cele mai profunde nu suntem compatibile, cum e posibil sa nu o irit si eu pe ea? Adica pe langa faptul ca este enervanta are si simturile atat de tocite incat nu intelege ce ii transmit? Nu de alta, dar as prefera sa nu ma suporte si sa stea cat mai departe de mine!

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!