Skip to article

Oamenii se adapostesc unul pe altul

Oamenii se adapostesc unul pe altul
Nu de mult, exact pe 13 septembrie anul acesta, pe ele.ro a aparut un articol, primul articol scris de mine vreodata. Am fost surprinsa la inceput, chiar mirata ca ma asculta si ma citeste si pe mine cineva.

Si mai mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca numarul cititorilor crestea de la ora la ora, iar cei mai curajosi dintre ei chiar l-au votat. Asa am prins curaj sa ma apuc sa mai scriu unul, inspirat din viata traita de zi cu zi, inspirat din sufletele noastre de oameni care avem nevoie de oameni, de incurajari, de aprecieri si care tanjim sa le auzim cat mai des posibil de la cei din jurul nostru.

Oamenii se adapostesc unul pe altul


Mi-a venit ideea de la un proverb irlandez care a devenit un motto al meu pentru a ma motiva, pentru a prinde incredere in mine, pentru a lupta sa merg inainte si sa gasesc intotdeauna intelegere pentru cei din jurul meu, fie ei parinti, rude apropiate, prieteni si prietene, colegi si colege, chiar sefi.

Am reusit sa gasesc intelegere si o vorba buna pentru cei din jur chiar si atunci cand poate nu meritau acest lucru. Din ce in ce mai multi dintre noi, iesim, ne plimbam, discutam unii cu altii, ne exprimam gandurile si pasurile pe care le avem, socializam, spus mai pe scurt.

De cate ori nu ne-am intrebat fiecare in sinea noastra, si daca nu pot sa fac acest lucru, si daca nu sunt in stare sa fac acest lucru, mi-l doresc dar daca...Dar niciodata nu am gandit atunci pe moment ca daca nu sunt in stare sau nu pot, pot cere ajutor iar problema sau dilema e pe jumatate rezolvata.

De cate ori, noi femeile, mai ales, nu ne-am intrebat ce sa alegem, sa stralucim in cariera, sau sa alegem viata de familie? Sa luam atitudine sau sa fim pisicute blande? Sa facem ceea ce am inceput sau sa schimbam ceva in noi, pentru ca a intervenit monotonia, e nevoie de o schimbare, sau poate ne e frica ca nu vom mai avea timp de viata de familie.

Din discutiile avute cu toate persoanele cu care am vorbit despre aceasta tema a reiesit acelasi lucru: ne este foarte bine la servici, suntem mandre de ceea ce facem fiecare dintre noi aici pentru ca vorbim una cu alta si apreciem fiecare mic lucru facut care duce la un alt lucru si mai mare facut impreuna, insa cand ajungem acasa, unde de cele mai multe ori nu gasim cu cine comunica unele dintre noi, ne ascundem in spatele celebrei fraze "din cauza carierei sunt inca singura, din cauza job-ului pe care il am si al faptului ca vin tarziu acasa nu am inca pe nimeni langa mine".

Eronat, nu din cauza carierei, ci a noastra, pentru ca intotdeauna este mai comod sa gasesti un vinovat decat sa iei atitudine si sa faci un lucru bine. E mai comod sa te complaci in situatie decat sa recunosti ca nu ai dreptate. Niciodata nu ne gandim ca daca am lua atitutine si am schimba metoda poate chiar am reusi sa le impacam pe amandoua.

Insa frica de esec, frica ca nu va iesi cum trebuie una sau alta, sau frica de a dezamagi pe cineva, sau chiar pe noi insine, ne paralizeaza. Daca stam bine sa ne gandim, si ei, barbatii din ziua de azi, muncesc la fel ca noi, si ei, barbatii din ziua de azi, pleaca la aceeasi ora ca si noi de la birou, insa ei nu se plang si nu se lamenteaza ca noi (pentru ca le-am sari in cap, haideti sa fim oneste si sa recunoastem).

Ei nu au nevoie de sefe acasa, ei au nevoie de un om acasa, de un om cu suflet, cu sentimente langa care sa se adaposteasca, langa care sa iasa in evidenta, langa care sa gaseasca tot ceea ce le-a lipsit in timpul zilei la munca, intelegere, afectiune, tandrete si nu in ultimul rand multa iubire.

Daca vom reusi sa facem fata provocarii de a recunoaste ca daca vrem putem si suntem in stare sa avem si viata de familie si cariera atunci inseamna ca suntem niste norocoase si am gasit secretul.

Fiecare dintre noi il stim dar il tinem in noi, si nu il recunoastem decat atunci cand deja e prea tarziu si nu mai putem recupera nimic din ce am pierdut, pentru ca nu am vrut sa ne calcam pe mandrie, pentru ca nu am vrut sa dam dovada de slabiciune, pentru ca...si as putea enumera infinite motive pentru care vrem sa fim mai ceva ca ei.

Si uite asa, ne intoarcem iar de la lucru spre casa si spunem "of, am ales cariera si am ramas singura!" Nu, noi am ales sa mergem inainte singure! Nu noi ne-am dorit cariera, ci job-ul si meseria pe care o avem ne-a dorit pentru ca excelam in ceea ce facem si facem aceasta meserie cu devotament si incredere in fortele noastre.

Daca am canaliza macar jumatate din aceste forte si spre viata personala, atunci am lua diadema de lider si acasa. Oamenii au nevoie de oameni alaturi, oamenii au nevoie sa se adaposteasca unii pe altii, oamenii au nevoie de intelegerea oamenilor.

O viata avem, sa o traim asa cum trebuie, facand bine, si ajutand mereu atunci cand putem, ascultand si comunicand! Suntem oameni, nu putem muta muntii din loc, dar daca ne punem curajul si sufletul la bataie, atunci vom realiza o gramada de lucruri mici si marunte care dau savoare vietii cu o imensa dragoste si daruire!

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!