Skip to article

Prietenia la nevoie se cunoaste

Prietenia la nevoie se cunoaste
Prietenii sunt un lucru extraordinar - pentru ca sunt acele persoane langa care tu alegi sa traiesti; nu sunt nici familie alaturi de care ai copilarit si pentru care societatea te educa sa ai multa dragoste, grija, nu sunt nici colegii cu care trebuie sa te comporti frumos pentru ca esti platit pentru asta. Prietenii sunt ca un iubit fara a amesteca compatibilitatea si placerea de a petrece timpul impreuna cu euforia si confuzia nascute de relatiile sexuale. Prietenii sunt cei care ne ajuta sa nu ne simtim singuri, cei alaturi de care putem face acele lucruri care ne plac.

Prin urmare, prieteniile merita cultivate. Dar ca in orice relatie stransa prieteniile pun la randul lor probleme de limite, probleme de morala. E o vorba comuna `prietenul la nevoie se cunoaste`. Cu totii acceptam ca trebuie sa ne ajutam prietenii, asa cum ne ajutam familia. Daca se intampla ca o perioada sa nu aiba unde sa stea ii invitam sa stea la noi pana se gaseste o solutie. Aria noastra de influenta este si a lui, in masura in care acest lucru ne sta in putere. Daca nu are nevoie de ceva material, ci doar de un umar pe care sa planga ii stam la dispozitie si la ora 4 dimineata desi ne este somn si noua nu ne este frica de ziua de maine.

In principiu, binele lui este si binele nostru. Dar asta poate ramane asa, la nivelul principiului, pentru ca experienta ne arata de ce nu intotdeauna prietenia la nevoie se cunoaste. Acest principiu isi are originea in ceea ce este considerat a fi esenta prieteniei - o compatibilitate de atitudine, viziune asemanatoare asupra lucrurilor, gusturi comune la care se adauga afectiunea aparuta in urma timpului petrecut impreuna. In momentul in care compatibilitatea dispare, e destul de probabil sa dispara si altruismul prieteniei. Ganditi-va in felul urmator: aveti un prieten care isi bate nevasta cand se intoarce beat acasa. Tu esti prietena cu el, iar fata de nevasta nu te simti in nici un fel apropiata, chiar te cam plictiseste. Ea se hotaraste sa plece, cu fata tumefiata intr-o buna zi. El vine la tine dintr-o data cu lumea distrusa, dintr-o data intelegand ce a pierdut si va cere sa il ajutati sa o aduca inapoi. O vei face doar pentru ca e prietenul tau si ea iti e indiferenta?

Si chiar daca compatibilitatea si afectiunea nu ar fi in nici un fel alterate, oare se poate vorbi despre un altruism nelimitat? E adevarat ca dam, dar dam pentru ca la randul nostru ne asteptam la multe de la persoana respectiva: ne asteptam sa ne insoteasca in locurile care noua ne fac placere, ne asteptam sa se intereseze de evolutia lucrurilor care ne preocupa pe noi, ne asteptam sa fie la randul sau altruista atunci cand noi avem necazuri si ne-ar putea ajuta, chiar trecand peste neplacerea de a-i fi mai greu. Toate acestea ma fac sa cred ca prieteniile nu sunt relatii chiar asa de poetice si inaltatoare, asa cum ne invata literatura. Sa `treci prin foc si sabie` pentru cineva care tot profita de disponibilitatea ta este mai degaba un semn de slabiciune, decat unul de forta morala.

Asa ca `prietenia la nevoie se cunoaste` nu este pana la urma decat o vorba cam lipsita de universalitate, un indemn moral care nu rezista unei analize atente. Altfel prietenia ar fi o subjugare in care unul da si altul pretinde si cine ar accepta sa traiasca alaturi de cineva care este o permanenta cauza de neplaceri?

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!