Skip to article

Sa citim din cartea vietii pana la ultima fila

Sa citim din cartea vietii pana la ultima fila
Se stie ca viata este frumoasa si fiecare etapa are farmecul ei. Iar trecerea de la o etapa la alta se face atat de rapid incat tranzitia aproape ca nici nu o percepi.

Nu-ti dai seama cand se termina perioada copilariei si cand incepe perioada adolescentei. Te trezesti la un moment dat ca ai o varsta, ca ai ai devenit o persoana adulta cu familie, cariera si o gramada de responsabilitati.

Esti prins atat de tare in cotidian, incat, atunci cand ti-ai observat primele riduri, ai impresia ca ti-au aparut peste noapte.

Gravitatia isi face datoria, dragilor, iar primele probe ce ne pot confirma asta sunt fotografiile! Urmeaza cateva suvite albe, cate o durere pe ici pe colo, ti-a mai (s)cazut din dantura, din inaltime, din calciu... deja incepi sa te atrofiezi. Intre timp ti-au crescut copiii si nepotii, s-au asezat la casele lor si dintr-o data ramai singur ca un cuc.

Cineva spunea ca fiziologic incepem sa murim chiar din clipa in care ne nastem! Iar din momentul acela murim lent in fiecare zi. Mie imi place sa spun ca ne transformam.

Si totusi nu inteleg. Care-i farmecul varstei a treia? Unde mai gasesti farmec atunci cand ai ramas singur, batran, bolnav si trist. Am o vecina care se roaga la batranete sa-i dea putere exact cat ii trebuie sa poata muri cu demnitate.

Sa citim din cartea vietii pana la ultima fila

Intr-o zi mi-a dat telefon sa-mi spuna, cu mare entuziasm, ce a reusit sa faca. Si nu s-a laudat cu ce a reusit sa faca in toata viata ei. S-a laudat cu ce a reusit sa faca in acea zi. Un ceai, asta a reusit sa faca, ceai pe care nu a mai apucat sa-l savureze deoarece s-a obosit prea tare atunci cand l-a preparat...

Doar sufletul i-a ramas puternic. Dar poate el sa-i faca ceai? Poate el sa o duca la toaleta, poate sa-i maseze spatele anchilozat de la atata stat in pat? Nu poate, are si el mandria lui. Sufletul are "studii superioare" si nu se preteaza la activitati culinare si fiziologice.

Se spune ca sufletul este dat la nastere sa intregeasca trupul si sa-l inobileze. Cand il primim il cazam la "trup de cinci stele", iar atunci cand il eliberam ar trebui sa-i cerem despagubiri. Oare ce l-a suparat de ne lasa trupul atat de ravasit, dezmembrat si neputincios?

De ce viata te ancoreaza in batranete si de ce te lasa acolo ca pe un copil abandonat, nu pot sa raspund. Poate asa e in natura lucrurilor. Iar daca asa trebuie sa fie... eu nu pot sa opun rezistena.

Trebuie sa ne facem curaj sa citim din cartea vietii pana la ultima fila. Si trebuie sa traim fiecare, dupa sufletul nostru.
Trebuie sa simt pe pielea mea care-i farmecul si misterul varstei a treia! Daca nu mor pana atunci... de curiozitate!

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!