Skip to article

Ce mai spune praful? Ask the dust

Ce mai spune praful? Ask the dust
In anii `30, pe fundalul tensiunilor rasiale si al diferentelor sociale, doi amorezati visatori, cu origini latine, se lupta pentru a fi acceptati in Los Angeles. Aceasta e povestea din Ask the Dust .

Camilla Lopez ( Salma Hayek ) o chelnerita mexicana, vrea sa se marite cu un american si sa le ofere copiilor ei o viata de vis, Arturo Bandini ( Colin Farrell ) vrea sa ajunga un scriitor recunoscut, sa-i cada in brate o blonda americana. Se intalnesc in Los Angeles, un oras cu palmieri importati din Egipt si oameni de pretutindeni veniti in cautarea bunastarii, faimei si norocului, un loc in care toate visurile ar trebui sa devina realitate.

Camilla nu e nici blonda, nici americana. E o bruneta focoasa. Arturo nu e nici american, nici bogat. E italian. S-ar zice ca s-a ales praful de visele lor, dar ce te faci cu pasiunea...

Arturo si Camilla se ciocnesc de sar scantei, ca doua pietre tari. Arturo isi exprima pasiunea mai degraba in scris decat in realitate, ca un scriitor introvertit ce este. Camilla loveste in stanga si in dreapta cu o senzualitate fatisa, agresiva. Se invart ei in jurul cozii pana cand descopera ca e inutil sa se ocoleasca si isi jura ca se vor iubi toata viata. Fericirea este, cum era de asteptat, efemera, vine prea tarziu si idila se termina tragic. Nu va spun cum.

Cu un exces de lirism, presarat cu citate din roman, sau remarce fortate ale lui Bandini, filmul are la baza capodopera celebrului romancier John Fante iar interpretarea pe care Robert Towne o da romanului "Depression Era" pune accent pe imaginea unui oras exotic si vulgar, stralucitor si exhibitionist, incins si prafuit.

Prafuit dar extrem de romantic!

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!