Skip to article

Roxana de la Spin

Roxana de la Spin
Roxana de la Spin

Din anul 2003 ne incanta cu trupa Spin, dar si-a inceput cariera artistica la varsta de 6 ani, la Palatul National al Copiilor, unde a activat ca gimnasta si dansatoare. In 1991 si-a inceput activitatea muzicala, studiind la Scoala Populara de Arte din Bucuresti. Patru ani mai tarziu, in 1995 a cantat cu trupa MB&C, urmand ca in 1997 sa intre in componenta trupei Capuccino.
Se mai poate spune despre ea ca a terminat Facultatea de Actorie si in prezent se antreneaza in Uniunea Cascadorilor.


Care sunt reperele dupa care te ghidezi in viata?
Rade
Doua dintre motto-urile dupa care ma ghidez as putea zice ca sunt "Viata e scurta si trebuie traita" si "Traieste-ti clipa", dar repere sunt multe...in fiecare zona de activitate, de gandire am cate un principiu. Deja am ajuns la o varsta cand stiu foarte clar cum sa procedez in anumite situatii, ce vreau, ce nu vreau, ce pot, ce nu pot. E destul de larg spus repere; nu stiu sa-ti raspund exact...dar in principiu sunt un om care are mare nevoie de oameni in jur, iubeste foarte mult oamenii si cred ca acesta este reperul primordial oameni, prietenie, acte de caritate, dovezi de bunavointa si de ajutor reciproc si de solidaritate. Sunt un om deschis si sociabil.

Daca ai avea 3 zile libere si ai putea sa faci ceea ce visezi, ce ti-ar placea sa faci?
Mi-ar placea sa ma duc in trei locuri: la un orfelinat de copii cu varste cuprinse intre 6 si 18 ani, la un azil de batrani, unde sa lucrez ca voluntar si la un adapost de animale tot pentru voluntariat. Mi-ar placea sa ajut o zi intreaga: sa spal, sa calc, sa ma joc, sa cant, sa spun poezii, in functie de ce este nevoie.

Care este cea mai mare realizare pe care ai avut-o pana acum ca persoana?
Ca persoana, cea mai mare realizare pe care am avut-o pana acum, si s-a intamplat destul de curand, in ultimii 2 ani, a fost sa ma regasesc pe mine: sa ajung sa ma cunosc, sa stiu exact ce vreau de la mine si ce vreau de la cei din jurul meu si cred ca am atins apogeul maturizarii. Adica am ajuns sa ma maturizez si consider ca acest lucru, pe plan personal, este o realizare imensa. In momentul in care ajungi sa-ti cunosti limitele si sa stii ce poti, ce nu poti, sa te cunosti pe tine...de aici incolo practic incepe viata.

Povesteste-mi prima amintire care te leaga de muzica. Cum ai inceput?
Prima amintire care ma leaga de muzica este destul de batrana sa-i zic asa. Imi aduc aminte de un festival de muzica usoara la care am participat, primul si singurul la care am participat, in Onesti. In acelasi moment au concurat mai multe lucruri care se intamplau pentru prima data la mine: pentru prima data plecam de acasa singura, sub tutela nimanui, sub ingrijirea nimanui, s-a intamplat ca pentru prima oara participam la un festival de muzica usoara si s-a intamplat ca mi s-a facut prima oferta de a castiga un premiu contra cost. Si lucrurile acestea se intamplau pe la 17-18 ani.

Faci parte din trupa Spin. Care este mesajul pe care vreti sa-l transmiteti?
Nu stiu daca m-am gandit pana acum, sau noi toti sase ne-am gandit pana acum la asta. Cert este ca facem muzica din tot sufletul si incercam sa transmitem adevar scenic, pentru ca de cele mai multe ori cand pacalesti publicul esti prins si esti taxat si cred pana la urma ca toata chestia asta se rezuma la un mesaj destul de direct: faceti ceea ce faceti cu credinta si cu profesionalism si atunci veti avea de castigat.

Roxana de la Spin

Care versuri din melodiile voastre iti plac cel mai mult si de ce?
In principiu textele noastre sunt facute de noi si anume de catre mine, Catalin Tuta Popescu si Marius Popa si la un moment dat a devenit un tip de raspuns: textele sunt inspirate din viata si facandu-le noi, le trecem prin filtru propriu; si chiar daca ne referim la un subiect pe care poate nu l-am simtit, evident opinia noastra, filtrul acesta despre care iti vorbesc, personal, te face sa aduci zona aceea de tema intr-o zona personala.

Avem si doua piese cu text social, dar de cele mai multe ori sunt texte de dragoste.
Cel mai mult imi place textul de la "Sansa" pentru ca este un text usor social, real, care poate sa fie personalizat la oricine. Oricine si-l poate insusi ca si o poveste proprie. Initial ai senzatia despre piesa ca e negative, pesimista, dar de fapt mesajul este optimist in sine. Refrenul spune: "Ai sansa sau n-ai/ Viata merge inainte/ Vrei sau nu vrei/ Timpul nu sta in loc/ Stii sau nu stii e doar un joc de cuvinte/ Ai sau nu ai, e doar noroc."

Unde se situeaza trupa in peisajul muzicii romanesti?
Este prematur sa-ti spun pentru ca abia in iulie implinim un an de activitate in formula SPIN. Dupa nici un an de activitate avem o pozitie destul de buna, dar nu pot sa-ti spun ca suntem in top, la mijloc sau necunoscuti. Acest lucru cred ca peste un an sau doi se va simti.

Ce e bine si ce e rau in cariera ta? Ce-ti place si ce nu-ti place in ceea ce faci?
Imi place ceea ce fac. Tot! Nu-mi place ca de fiecare data, in cele trei domenii de activitate ale mele (cant muzica, fac actorie, cascadorie) te intalnesti cu diverse tipuri de oameni...sunt multe momente in care iti fac rau. Deci nu-mi place faptul ca sunt nevoita sa lucrez cu oameni care nu-si fac bine treaba, de multe ori nu au ce cauta in domeniul respective si pe langa asta mai pun si piedici celor care fac lucrul acesta cu bunastiinta. Am fost intrebata zilele trecute ce imi place si ce nu-mi place si raspunsul strict a fost: imi plac oamenii si nu-mi place lumea in care traim.

Ti-a modelat viata artistica structura sufleteasca?
Sunt convinsa, pentru ca...ai ceva in suflet, bine stabilit si atunci stii pe ce cale vrei s-o iei. Daca n-as fi fost asa bine structurata in interior n-as fi ales poate niciodata sa evoluez, pentru ca practic, cariera mea muzicala este o evolutie constanta. Am plecat de la a canta un dance, am continuat cu un dance-pop mult mai evoluat la Capuccino si apoi am ajuns la SPIN.
Daca initial vroiam sa fac o cariera solo si ma vedeam undeva intre Madalina Manole si Angela Similea, apoi a inceput sa-mi placa ideea de oameni multi pe scena, de atitudine comuna, de probleme si de reusite comune.
Dar revenind la intrebare, iti pot spune ca evolutia mea a venit din interiorul meu, pentru ca nu toti oamenii au aceasta dorinta de a se upgrada in permanenta, de a mai face ceva pentru ei. Sunt multi care se plafoneaza.

Eu, datorita structurii interioare, dar si datorita educatiei am vrut in permanenta sa mai adaug o caramida si sa mai adaug o caramida, in ideea ca constructia mea nu se va finaliza decat atunci cand nu voi mai fi probabil. In permanenta voi construi. Acesta este de fapt scopul: sa construiesc in permanenta; in casa asta sa nu locuiesc niciodata.

Ce ai gasit in muzica? Ce te-a motivat sa fii acolo pe scena?
Am sa vorbesc rapid despre motivatia financiara, pentru ca este un domeniu mai putin important pentru mine, dar...atata timp cat eu sunt muzician profesionist, aceasta motivatie exista. Deci trebuie cumva sa-mi platesc si eu facturile, sa-mi cumpar lucruri, sa intru in coafor, etc.
Motivatia primordiala insa din punctul meu de vedere pentru care un artist se manifesta pe scena indiferent de probleme si indiferent de necazuri, indiferent de ce-i pune viata in fata este publicul. Deci n-ai sa simti, n-ai sa poti sa intelegi niciodata ce-ti spun decat daca ai sa te urci pe scena vreodata, dintr-un motiv sau altul, si ai sa vezi ca fiecare persoana din audienta pe care o ai, din publicul pe care il ai e importanta: pentru ca te vede pe tine, te asculta pe tine, te urmareste pe tine, ba mai mult decat atat in cazul nostru, canta cu tine. In momentul ala esti moale, plutesti si esti in alta lume. E un lucru mai al dracu decat dependenta de orice: de adrenalina, de tutun, de barbat, sau pentru barbati dependenta de femei. Deci este o chestie care te cuprinde si te incarca. Fara ea esti un om mort psihic. Deci, psihic vorbind esti un om impuscat in cap, nu mai ai aripi sa cresti.

Cand va aparea urmatorul videoclip si care va fi el?
Inca nu stiu. Exista doua posibilitati: ori sa iesim pentru vara cu un single si asta inseamna ca intr-o luna si jumatate sa-l si avem pe piata sau mai exista varianta sa lasam vara sa treaca cu aceste doua single-uri pe care deja le avem "Nimeni pe drum" si "Sansa" si in toamna sa revenim cu un nou videoclip de pe un material nou, la care noi deja lucram. Vom vedea ce se va intampla in "cantari", unde de fapt sa construieste tot planul de marketing. Deocamdata cantarile ne-au spus ca merge sa lasam lucrurile asa. Daca insa vom simti ca oamenii vor dori alta piesa, vom filma un clip rapid, il vom da pe post si vom iesi cu o piesa noua. Deocamdata nu cred ca este cazul.

Aveti vreun telefon de contact sau vreo adresa de e-mail unde sa puteti fi contactati de catre fani?
Da, avem un website de care nu prea am avut timp sa ne ocupam, dar exista si este www.trupaspin.ro . Exista insa adresele de mail unde fanii ne pot scrie si anume: numele fiecaruia dintre noi @trupaspin.ro (roxana@trupaspin.ro). Numarul de contact pentru concerte, pentru interviuri este contact@trupaspin.ro

Fotograf Serban Andrei

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!