Skip to article

Bungee Jumping

Bungee Jumping
Vara 2004, canicula, Poiana Brasov, eu si prietena mea, plictiseala? Dupa o sesiune ca cea de care tocmai avusesem parte meritam o pauza, meritam cateva momente in care sa simt ca traiesc. Eram de o saptamana la munte si nu avusesem parte de astfel de momente. Nu ca nu m-as distra cu prietena mea, Roxana, dar sincer ma saturasem de trasee prin Bucegi, de magazine, de baruri, de plimbari. Aveam nevoie de senzatii tari, experiente inedite, aveam nevoie sa imi depasesc limitele intr-un fel sau altul ca sa ies din amorteala post-sesiune ce ma cuprinsese.

Ideea salvatoare a venit de la un afis micut vazut din intamplare pe un zid: "Cheile Rasnoavei - Bungee Jumping - Forteaza-ti limitele".

Vazusem de curand un reportaj la televizor despre bungee jumping si imi surasese ideea, dar vedeam ideea asta ca pe ceva indepartat, intangibil, ceva ce probabil nu o sa am niciodata ocazia sau nu o sa gasesc niciodata momentul sa fac. Ei bine, in mod surprinzator venise.

A doua zi pe la 11 am plecat cu masina Roxanei inspre Cheile Rasnoavei, Muntii Postavarului. Vremea nu era grozava, cativa norisori incepusera sa se intrezareasca peste masivul Postavarul unde ma aflam. Cand am ajuns la instalatia celebra de bungee jumping am fost cat se poate de surprinsa: nu semana deloc cu macaralele de pe care se sarea la mare in Mamaia. Instalatia era formata din doua cabluri de telecabina pe care era fixat un carlig de macara. De partea cealalta a carligului se vedea o rola de care era prins troliul - o nacela cu ajutorul careia esti ridicat pana sus.

Prietena mea mi-a soptit incetisor ca inaltimea de la care sari este de aproximativ 160 metri, ceea ce mie in nebunia momentului mi-a sunat fascinant.

In timp ce mi se fixa vesta de asigurare incepusem sa tremur usurel. Ma uitam fara sa vreau la hamul si la jambierele care imi erau prinse si incercam sa estimez din priviri cat de sigure erau. In tot acest timp cel care mi le fixa probabil ca observase ca devenisem usor palida si incerca din rasputeri sa ma asigure ca instalatia este cat se poate de sigura, deoarece sistemul se bazeaza pe principiul dublei sigurante.
Aceasta insemna ca in cazul nefericit si improbabil in care jambierele se rup in timpul saltului asigurarea este preluata de un al doilea sistem de asigurare format din ham si vesta. Nu pot sa spun ca m-a linistit in vreun fel aflarea acestei informatii, ci din contra: ideea ca jambierele se puteau rupe m-a facut sa ma sperii si mai tare. Coarda elastica care urma sa ma sustina in timpul caderii a fost legata de jambiere si de ham, conform celebrului principiu al dublei sigurante enuntat un pic mai sus.

Am fost apoi ghidata sau mai bine zis impinsa catre un troliu care urma sa ma urce pana sus pe platforma. Am urcat in troliu impreuna cu tipul care ma echipase inainte cu vesta, si jambierele si incet-incet am simtit cum troliul incepea sa se ridice de la pamant. Deja in acel moment incepusem sa ma gandesc ca poate nu a fost cea mai buna idee pe care as fi putut sa o am. Poate totusi as fi simtit ca traiesc si daca as fi facut o plimbare cu bicicleta. Sau poate puteam sa o conving pe prietena mea sa ma lase sa fac o tura cu masina ei pe serpentine... in orice caz deja mi-se parea un paradox chestia cu saritul de la o astfel de inaltime: in fond ce sens mai are sa simti ca traiesti daca nu o sa mai traiesti?!

Cert este ca nici nu am simtit cand am ajuns sus, desi va spun sigur ca a durat o gramada de timp, deoarece acel troliu nu era vreun fel de dispozitiv special, ci o nacela ridicata prin tragerea unui cablu de catre doi oameni. Viteza noastra de urcare nu depasea cred 10 metri pe minut si avand in vedere ca urma sa fim ridicati pana la 160 de metri este usor de realizat ca a durat ceva.

Cand am ajuns sus de tot prietena mea si ceilalti oameni adunati jos imi pareau acum niste mici gaze. Nu ii vedeam, doar ii distingeam dar imi puteam da seama la ce se gandesc in acel moment: "Chiar are tupeu sa sara sau renunta?". Tipul care urcase cu mine in troliu imi arata entuziasmat muntii din jur si ma intreaba daca nu imi place privelistea: Bucegi, Postavarul, Piatra Craiului... Hmm, adevarul este ca sa admir peisajul era ultimul lucru la care ma gandeam in acel moment. Acum venise in sfarsit clipa adevarului: urma sa sar sau sa il rog pe tipul acesta simpatic pe care ulterior am aflat ca il chema Alex sa ma coboare inapoi jos. In fond cu ce l-ar fi deranjat pe el sa ma aduca inapoi jos? Doar il platisem deja... Stateam si ma uitam in jos la privelistea de sub mine cateva minute bune, sau poate secunde, caci nu imi mai dadeam seama...

Mi se parea imposibil sa sar, era ca si cand celulele mele se impotriveau acestui fapt pur si simplu. Dintrodata m-am pomenit in aer. Am descoperit in final si care era rostul lui Alex: impingator profesionist - treaba lui era sa iti faca nitel curaj in caz ca nu aveai asa ceva. Coboram cu o viteza incredibila, nu mai apucam sa disting nimic din ceea ce se desfasura rapid in fata ochilor mei. Nu as putea sa spun la ce m-am gandit deoarece nu sunt sigura ca m-am gandit la ceva.

Senzatia era pur si simplu incredibila. Aveam senzatia ca mi-au crescut aripi si ca urma sa imi iau zborul catre muntii pe care ii admiram inainte. Sincera sa fiu senzatia era ca totul se termina, ca nu mai exista timp, ca totul se sfarseste in acel moment... Din fericire nu a fost asa. La un moment dat, probabil dupa vreo cateva secunde, caderea mi-a fost brusc incetinita si am ramas pe loc, plutind deasupra prapastiei. Senzatia era pur si simplu fantastica. Am tras un chiot de fericire. Simteam ca as putea ramane acolo plutind o viata intreaga.

Din pacate, Alex incepuse deja sa ma coboare inapoi pe sol, inapoi la viata mea obisnuita, banala, de care ma saturasem la inceput. Dar acum eram alta persoana, acum stiam ca zburasem la Cheile Rasnoavei... Si va sfatuiesc pe voi toate care v-ati saturat de rutina din viata de zi cu zi sa incercati acelasi lucru.

Articole recomandate

Stiai ca persoanele cu ochi caprui au aceasta putere supranaturala? Nu te-ai fi asteptat niciodata! Stiai ca persoanele cu ochi caprui au aceasta putere supranaturala? Nu te-ai fi asteptat niciodata!
Ochii sunt oglinda sufletului și cel mai bun translator pentru emoțiile și sentimentele pe care le simțim. Mereu vedem persoane care au ochi foarte frumoși și ne trezim că îi invidiem pentru acest mic detaliu. Dar știai că nuanța ochilor
5 secrete testate prin care poti sa iti permiti o vacanta de vis chiar si cu un salariu mic 5 secrete testate prin care poti sa iti permiti o vacanta de vis chiar si cu un salariu mic
Daca te uiti adeseori cu suspine printre pozele de vacanta ale prietenilor si ti-ar placea sa pleci si tu intr-o destinatie de vis, atunci aceste idei sunt perfecte pentru tine.  O vacanta in care sa lasi in urma toate grijile, responsabilitatile si problemele de acasa si sa te relaxezi, sa
Cum iti faci un aer conditionat acasa, dintr-o galeata, in doar 15 minute! E genial! Cum iti faci un aer conditionat acasa, dintr-o galeata, in doar 15 minute! E genial!
Vrei sa scapi de canicula, insa nu iti permiti sa cumperi un aparat de aer conditionat? Ei bine, il poti construi acasa, chiar tu, in doar 15 minute. Un american a demonstrat asta intr-un videoclip pe care l-a postat pe internet. Este super simplu de realizat si nici nu costa mult. Pentru
5 trucuri geniale care te vor face sa iubesti trezitul de dimineata 5 trucuri geniale care te vor face sa iubesti trezitul de dimineata
Unele persoane se trezesc fresh si pline de energie dimineata. Altele abia reusessc sa se dea jos din pat, dupa a cincea alarma. Daca nu esti o femeie matinala, atunci cu siguranta dimineata nu este momentul tau preferat din zi. Mai ales cand ai tendinta sa te culci tarziu, chiar daca stii ca
5 sfaturi salvatoare pentru bugetul tau de vacanta. Cum sa te intorci acasa cu portofelul plin 5 sfaturi salvatoare pentru bugetul tau de vacanta. Cum sa te intorci acasa cu portofelul plin
Iti planifici cu atentie bugetul de vacanta cu luni inainte si, cu toate acestea, rareori reusesti sa te incadrezi si sa nu intri in rezerva de urgente. Cand vine vorba de concediu, cheltuielile pot creste exponential fara sa-ti dai seama, mai ales cand ajungi intr-o tara noua si ai atat de multe

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!

»