Skip to article

Revelion in cort

Revelion in cort
Am plecat aproape gonind din Bucurestiul cenusiu si extrem de aglomerat in perioada sarbatorilor de iarna. Toata lumea isi ura sarbatori fericite, toti cunoscutii faceau planuri peste planuri pentru petrecerile de revelion. Impreuna cu o prietena, pe care am sunat-o in ultimul moment, am hotarat sa plecam de revelion cu cortul si cu schiurile sus pe creasta muntilor Fagaras. Nu era o noutate o astfel de ascensiune, intrucat mai avusesem experiente similare si in alti ani, de regula tot in preajma sarbatorilor de iarna. Aveam echipamentul complet pentru astfel de excursie, incepand cu un cort resistent la potentialele furtuni de zapada de pe creasta, apoi plasticii de tura si coltarii, absolut necesari pentru mersul pe creasta si terminand cu pioletii, semicoarda, hamurile si carabinierele extrem de utile. Odata bagajele facute, ne-am urcat in tren. Am ajuns in Sibiu cu o mare doza de nerbadare. Din gara am luat un taxi care ne-a dus pe un drum forestier pana la cabana Poiana Neamtului, loc de unde incepea ascensiunea noastra. Din masina se vedeau crestele acoperite de zapada. Cerul era in Sibiu la fel de urat ca si in Bucuresti. Am urcat prin padure mai bine de trei ore pana am ajuns la cabana Barcaciu, un loc in care nu au ce cauta cei care nu pot sa isi petreaca seara fara sa aiba un televizor sau un laptop langa ei. Cabanierul, nea Petru, un bucurestean care in urma cu cativa ani buni si-a luat sotia si cei doi copii si s-a mutat in varful muntelui, ne-a intampinat cu o imbratisare si un ceai cald. Dupa ce am savurat ceaiul, am pornit din nou spre creasta. Era 30 decembrie. Peste o zi urma sa fie revelionul. Revelion in cort

Lasasem in urma agitatia si intrasem parca in alta lume. De la cabana zapada era inalta mai bine de jumatate de metru si, evident nebatuta, asa incat mergeam cate 10 pasi si apoi trebuia sa luam pauza. Norii incepeau sa ramana undeva in urma noastra, desi nu eram decat la 2000 m altitudine. Fapt extrem de important, era senin si soare. Desi era foarte frig, (sticlele de apa, avand deja o pojghita serioasa de gheata), ne-am dezbracat in tricouri, ajutati fiind si de greutatea bagajelor. Am ajuns pe creasta in momentul in care incepea sa se insereze. Cerul senin disparuse, fiind inlocuit de nori care aparusera de nicaieri, insotiti de un vant care nu prevestea nimic bun. In momentul in care am ajuns pe varful Scara, la 2300 m, am fost intampinati de o rafala de vant care ne impiedica sa respiram si ne punea mari probleme si la mers. Incepuse sa ninga, o ninsoare deasa, cu fulgi mari care se lipeau de fetele noastre. Vizibilitatea nu depasea 2 metri. Ne-am legat unul de celalat in coarda pentru a nu avea surprize neplacute si am inceput sa bajbaim dupa un loc care sa ne permita montarea cortului. Ne-a luat aproape o ora pana am gasit un loc bun. Din cauza vantului, l-am montat cu dificultate. Odata ancorat in pioleti si betele de traking, cortul incepea sa semene cu un spatiu de locuit la altitudine. Am intrat in cort extenuati din cauza efortului. Sacii de dormit, care asigurau o temperatura de confort pana la - 35 de grade erau minunati. Binecuvantam tehnologia. Apa din sticle nu mai putea fi folosita din cauza faptului ca devenise bocna. In schimb in sacii de dormit stateam doar intr-un tricou si chiloti. Afara vantul isi facea de cap si ne umfla puternic panza cortului dandu-ne sentimentul ca ne va pravali in prapastiile mari care aflau la doar cativa metri de noi. Stateam in sacii de dormit, asteptand ca primusul sa topeasca zapada pentru a putea bea un ceai fierbine. La ceai am adaugat rom si lamaie. Bautura a fost ambrozie. Nu simteam nevoia de conversatie. Aveam dupa mult timp un sentiment de liniste. Am adormit ascultand vantul. Dimineata, am fost trezit de niste voci de sateni. Am tras un cot prietenei mele, crezand ca doarme. Si ea asculta contrariata. Nu puteam auzi ce vorbeau, dar era clar ca erau niste voci de localnici din cauza faptului ca sesizam accentul ardelenesc. Era imposibil ca niste sateni sa fie pe creasta. Am iesit rapid din cort. Nu era nimeni. Cortul era acoperit de zapada. Peste tot un alb orbitor, cauzat si de cerul fara nici un nor. Nici urma de sateni. Pana la urma ne-am dat seama ca vocile satenilor veneau de undeva de jos din sat si erau aduse pe creasta de curentii de aer. Revelion in cort

Frigul era incredibil. Am mai topit zapada, am baut un ceai fierbinte, am mancat caise si curmale uscate. Peisajul era dumnezeiesc. Soare, senin, creste ascutite, aflate la aceeasi altitudine cu noi. Undeva in vale se vedeau norii care acopereau Sibiul. Ma bucuram ca lasasem in urma oamenii si petrecerile. Am luat schiurile in spinare si am ales o panta a varfului Scara unde mai schiasem si in alti ani. In cursul zilei am reusit sa ne dam cu schiurile doar de trei ori, in rest fiind ocupati cu facutul de fotografii, cu degustatul din coniacul special pe care l-am luat cu noi si chinuindu-ne sa caram schiurile in spinare. Seara de revelion ne-a gasit cu milioane de stele care pareau ca pica peste noi. Datorita lunii si zapezii, toata creasta parea luminata si zau daca m-ar fi mirat sa il vad pe mos Craciun aparand pe o sanie cu reni zburatori, de undeva de pe o creasta vecina. Am facut un culcus in zapada, in fata cortului, ne-am invelit in sacii de dormit si cu o cana fierbinte de ceai in mana am privit marea de stele, povestind despre toate cele si avand un sentiment de bine cum nu l-am avut niciodata, la nici un revelion petrecut in oras. Stand acum in fata laptopului, la birou, uitandu-ma la cerul innorat si scriind toate acestea, la dorinta colegei mele, ma tot gandesc daca intradevar merita sa ne petrecem mare parte din viata ingropandu-ne in cenusiul oraselor si sperand la un pic de senin doar asa, pe bucatele. Povesteste despre experienta ta de revelion

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!