Skip to article

Vacanta de iarna in bugetul ideal cu ajutorul TripEconomy.com

Vacanta de iarna in bugetul ideal cu ajutorul TripEconomy.com
Odată cu finalul verii, s-a terminat și sezonul concediilor. Marea majoritate a populației a revenit la serviciu, iar călătoriile nu mai sunt neapărat pe lista de priorități. Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre sărbătorile de iarnă, despre petrecerea vacanțelor precum cele de Crăciun și Revelion, este întotdeauna benefic să existe un „plan de atac” din timp.

Momentul prezent reprezintă perioada perfectă pentru rezervarea hotelurilor, cumpărarea biletelor de avion, planificarea itinerariilor. Alte detalii specifice locației de destinație, precum punctele de interes turistic, transportul în comun, închirierile de mașini pentru circulat, atmosfera generală a locurilor și obiceiurile și cultura sunt și ele foarte importante.

Cu toate că, atunci când vine vorba de ofertă, Eurostat estimează că puțin peste 570 de mii de structuri de cazare turistică au fost active în UE-28 în 2014 și că, împreună, acestea au asigurat aproape 31 de milioane de locuri de cazare, se întâmplă deseori să nu găsim, pur și simplu, cazare.

Prin intermediul TripEconomy.com este facilitat accesul la rezervări, recenzii şi sfaturi utile despre hoteluri, resorturi, închirieri case de vacanţă, pachete de călătorie, astfel încât decizia legată de viitoarea vacanță să fie bazată pe informații complete și să fie cea mai avantajoasă.

Aplicație web a cărui obiectiv principal este furnizarea celor mai bune oferte, TripEconomy.com adună informații de la toți partenerii, giganți în lumea serviciilor de rezervari hoteliere și afișează disponibilitatea si prețurile pentru camerele în hotelurile care te interesează, astfel încât să poți alege varianta potrivită atât pentru „pretenții”, cât și pentru bugetul alocat.

Indiferent dacă vorbim despre o destinație din țară, o destinație de ski „ca la carte” în Alpi sau o plajă exotică în Bahamas, departe de zăpezi și ger, unitățile de cazare sunt afișate pe TripEconomy.com, cu posibilitatea de a fi filtrate în funcție de numărul de stele și de facilitățile hotelului sau ale camerelor. Recenziile pot ajuta de asemenea în luarea unei decizii când se rezervă o cameră.

În ceea ce privește bilete de avion, este bine știut faptul că prețul lor depinde foarte mult de momentul în care sunt achiziționate: când le cumpărăm cu puțin timp înainte de plecarea către destinație, acestea devin mai scumpe. Conform unor studii efectuate în anul 2016, momentul perfect pentru cumpărarea biletelor de avion pentru a beneficia de prețul cel mai mic este cu 50-60 de zile înainte de plecare. Așadar, dacă vacanța de Crăciun implică un zbor cu avionul, rezervarea biletelor ar trebui făcută chiar în perioada imediat următoare celei în care ne aflăm, în lunile septembrie – octombrie.

TripEconomy.com accesează datele la diferiți operatori turistici, consolidând și comparând prețurile la peste 700 linii aeriene din întreaga lume, listând astfel prețurile cele mai mici pentru zborurile de care utilizator este interesat, astfel încât acesta să aibă posibilitatea de a alege ceea ce i se potrivește, în funcție de dorințe, dar și de buget. Spre exemplu, pentru o vacanță romantică la Paris, cu plecare cu 2 zile înainte de ajunul Crăciunului și întoarcere după petrecerea de Anul Nou, biletele de avion pornesc de la 600 RON/ persoană.

Dacă turistul decide să se deplaseze cu mașina în țara/orașul în care merge în vacanța sa, se poate folosi de TripEconomy.com pentru a afla detalii despre mașinile disponibile de închiriat, costul închierii acestora, serviciile și taxele incluse în pachet ș.a.m.d. TripEconomy.com pune la dispoziție informații despre închirieri auto, fiind disponibilă și posibilitate rezervării mașinii direct din browser-ul web.

TripEconomy.com afișează și diverse oferte la croaziere, inclusiv oferte speciale și oferte last-minute. Pentru idei de destinații de vacanțe și sfaturi utile în legătură cu orice locație, blogul TripEconomy este, de asemenea, la dispoziția utilizatorului.

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!