Skip to article

Daniela Gyorfi, un alt moment de cumpana. Fiica ei va fi operata!

Daniela Gyorfi, un alt moment de cumpana. Fiica ei va fi operata! Daniela Gyorfi, un alt moment de cumpana
Dupa ce in urma cu cateva saptamani si-a pierdut mama, Daniela Gyorfi e nevoita sa treaca din nou printr-o alta incercare.

Fiica sa, Maria, in varsta de aproape trei ani, va fi operata de polipi.

Desi interventia chirurgicala este una normala, cantareata nu mai are liniste de cand medicii i-au spus ca Maria are nevoie de o astfel de interventie chirurgicala.

Micuta are probleme respiratorii grave, iar operatia este singura metoda prin care poate scapa de ele.

'Ii curge mai tot timpul nasucul, va trebui s-o operam de polipi, inca nu ne-am hotarat cand vom face asta', a declarat George Tal, iubitul solistei si tatal fetitei, pentru Libertatea.

Artista se pregateste zilele acestea pentru parastasul de 40 de zile de cand mama a decedat. Anica Dita a trait paralizata timp de 30 de ani, insa a sfarsit rapusa de cancer.
'Pomana o vom face pe 9 noiembrie, la noi acasa, cu prietenele pe care le avea mama si cu duhovnicul nostru. Atunci o sa merg si eu la mormant, intrucat am respectat obiceiurile, ca timp 40 de zile sa nu intru in cimitir' a spus Daniela.

Alte articole despre
daniela gyorfi fiica

Articole recomandate

Daniela Gyorfi trece prin clipe cumplite: "Simt ca nu mai rezist, am ajuns in pragul disperarii!" Daniela Gyorfi trece prin clipe cumplite: "Simt ca nu mai rezist, am ajuns in pragul disperarii!"
Daniela Gyorfi trece prin clipe cumplite de aproape doua saptamani. Mama ei este grav afectata de o raceala pacatoasa care nu mai trece si ii slabeste tot organismul. Mama Danielei Gyorfi este imobilizata la pat de peste 30 de ani. In plus, este bolnava de diabet si face zilnic insulina ca sa poata
Daniela Gyorfi e devastata! Medicii i-au ascuns cancerul mamei ei! Daniela Gyorfi e devastata! Medicii i-au ascuns cancerul mamei ei!
Daniela Gyorfi este devastata dupa ce mama ei a murit. Vedeta nu a stiut nicio clipa ca mama ei are cancer in stadiu terminal, deoarece niciun doctor nu i-a spus ca ar fi suspecta de aceasta boala grava.Mama Danielei Gyorfi s-a confruntat cu mari probleme de sanatate in ultimii ani, iar de peste 30
Daniela Gyorfi, devastata de durere. Mama ei a murit! Daniela Gyorfi, devastata de durere. Mama ei a murit!
Danielei Gyorfi a marturisit de nenumarate ori ca nu isi imagineaza viata fara mama ei. Chiar si dupa ce ea la randul ei a devenit mamica, cantareata era la fel de dependenta de mama sa. Acum, Daniela trece prin cea mai cuplita pierdere. Mama ei, Anica a murit duminica dimineata, la ora 6.00, la
Daniela Gyorfi crede ca medicii i-au omorat mama! Daniela Gyorfi crede ca medicii i-au omorat mama!
Daniela Gyorfi trece prin cea mai grea incercare din viata ei! Mama cantaretei, Anica Dita, a murit la varsta de 62 de ani, dupa o viata extrem de chinuita. Femeia si-a petrecut 33 de ani din viata intr-un scaun cu rotile, suferind de paralizie si diabet, si fiind mereu dependenta de cineva, iar in
Daniela Gyorfi a cantat si a dansat la botez: 'Si la petrecere si la moarte suntem oameni!' Daniela Gyorfi a cantat si a dansat la botez: 'Si la petrecere si la moarte suntem oameni!'
Daniela Gyorfi si-a pierdut mama in urma cu doua saptamani, iar apropiatii, dar si fanii ei erau ingrijorati ca artista nu isi va mai putea reveni prea curand dupa aceasta tragedie.Relatia dintre Daniela si mama sa era extrem de puternica si toata lumea stia lucrul acesta.In weekend-ul care a
FOTO: Daniela Gyorfi, transformare socanta. Operatiile estetice i-au deformat fata! FOTO: Daniela Gyorfi, transformare socanta. Operatiile estetice i-au deformat fata!
Daniela Gyorfi a fost printre primele vedete din Romania care a apelat la operatii estetice. Spre deosebiere de alte dive autohtone, cantareata a recunoscut de fiecare data cand si-a facut cate o interventiei estetica.Dupa ce si-a pus implanturi mamare, le-a scos si si le-a mai pus inca o data,