Skip to article

Fostul iubit al Iuliei Vantur, 5 ani dupa gratii. Salman Khan va merge la puscarie peste o luna

Fostul iubit al Iuliei Vântur, 5 ani după gratii. Salman Khan ar putea merge la puscarie peste o luna
Salman Khan este foarte aproape sa intre la puscarie. Actorul indian trebuie sa ispaseasca 5 ani in urma unei condamnari pentru braconaj, fapta comisa in 1998.

In 1998, actorul a fost arestat si judecat pentru uciderea unor gazele rare. El a fost condamnat atunci la 5 ani de detentie cu executare, dar punerea in aplicare a sentintei a fost amanata, la cererea avocatilor lui Salman Khan, pentru ca acesta tocmai semnase un contract si urma sa filmeze in Marea Britanie. O perioada, autoritatile s-au facut ca uita acest incident, insa recent si-au adus aminte ca Salman e dator cu niste ani de detentie.

Daca avocatii lui Khan nu mai gasesc nicio portita de scapare de data asta, actorul va ajunge in august dupa gratii, si nu va iesi prea curand. Conform presei din India, celor 5 ani primiti ca pedeapsa pentru braconaj li s-ar mai putea adauga alti 5, daca Salman va fi gasit vinovat in celalalt dosar penal deschis pe numele lui, pentru accidentul pe care l-a provocat in 2002. Atunci, un om a murit, iar alti patru au fost raniti din vina actorului. In acest moment, procesul este inca pe rol.

Articole recomandate

Salman Khan, lovitura dureroasa pentru Iulia Vantur: "Nu am iubita, sunt singur" Salman Khan, lovitura dureroasa pentru Iulia Vantur: "Nu am iubita, sunt singur"
Nu cu mult timp in urma, toata presa din India vuia din cauza relatiei pe care o avea actorul indian cu frumoasa romanca. Salman Khan, in varsta de 48 de ani, si Iulia Vantur, in varsta de 34 de ani, s-au iubit cu patima mai bine de un an, iar toata lumea era absolut convinsa ca blondina va reusi
Iulia Vantur, declaratii incredibile despre Salman Khan. Blonda a socat pe toata lumea! Iulia Vantur, declaratii incredibile despre Salman Khan. Blonda a socat pe toata lumea!
Desi presa din India este in delir din cauza comportamentului pe care il afiseaza Salman Khan, despre care se spune ca este prea indragostit de frumoasa blondina, se pare ca lucrurile stau altfel intre cei doi amorezi. Povestea lor de dragoste pare sa fi luat o pauza, daca e sa ne luam dupa
Presa din India este in delir: Salman Khan este la picioarele Iuliei Vantur. Starul de la Bollywood ii face romancei toate poftele Presa din India este in delir: Salman Khan este la picioarele Iuliei Vantur. Starul de la Bollywood ii face romancei toate poftele
Presa din India este in delir din cauza comportamentului pe care il afiseaza starul de la Bollywood. Salman Khan este in stare sa faca orice pentru a o aduce pe Iulia Vantur in India. Desi a fost foarte dezamagit ca Iulia a refuzat sa participe in India la "Dancing with the Stars" (o varianta a
Iulia Vantur, crize de gelozie in casa lui Salman Khan. De ce nu o suporta prietenii si familia actorului Iulia Vantur, crize de gelozie in casa lui Salman Khan. De ce nu o suporta prietenii si familia actorului
De cand a reusit sa se remarce la Bollywood, Iulia Vantur a capatat si un aer de superioritate. Cel putin asa este perceputa blondina, in India, dar si in familia lui Salman Khan, cel despre care s-a spus ca ar fi iubitul ei.Iulia a infirmat orice zvon si a negat ca ar avea o relatie amoroasa cu
Veste-soc pentru Iulia Vantur: Salman Khan a devenit tata? Veste-soc pentru Iulia Vantur: Salman Khan a devenit tata?
Presa indiana ii da mari palpitatii Iuliei Vantur. Recent, jurnalistii unui tabloid de renume au aruncat o noua bomba. Acestia sustin ca faimosul actor indian Salman Kahn a devenit tata. Jurnalistii de la daily.bhaskar.com au scris ca actorul a infiat un copil de la orfelinat, unde a facut o scurta
Iulia Vantur, destainuiri complete despre idila cu Salman Khan si plecarea din PRO TV Iulia Vantur, destainuiri complete despre idila cu Salman Khan si plecarea din PRO TV
Iulia Vantur a fost invitata aseara la Wowbiz, unde a vorbit mai deschis ca niciodata despre relatia ei cu Salman Khan, dar si despre planurile de viitor, dupa plecare din PRO TV. Aparitia Iuliei la Kanal D a fost totodata si confirmarea faptului ca blondina a parasit trustul PRO, cu care avea pana
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda