Skip to article

Brandul personal - intre marketing, estetica si pshihologie

Brandul personal - intre marketing, estetica si pshihologie
Prima intrebare de bun-simt pe care si-o pune un marketer rugat sa vorbeasca despre brandul personal este "de ce eu si nu un psiholog?". Cugetand mai adanc, intre brand, asa cum il vad profesionistii, si brandul personal, exista multe puncte comune.

Evit sa ma gandesc la brandurile celebre din show biz si incerc sa le gasesc pe cele care s-au croit mai degraba prin personalitatea purtatorului decat prin interventia specialistului - primul cliseu care imi vine in minte este Winston Churchill, cu celebrul trabuc. Chestie de imagine. Bine-bine, dar unde intervine profilul persoanei in cauza? Al doilea gind trasnit in minte: doamna de fier, Madeleine Albright. Dincolo de cerceii cu perla si coafura conservatoare, o inteligenta rece si necrutatoare. Ei da, aici avem un brand personal. Uluitoare asemanarea cu Condoleezza Rice, mai putin severitatea costumelor: doamna Rice, ajutata de natura cu o silueta de invidiat, poarta taioare foarte feminine pentru politicianul de varf, dar are vorba la fel de transanta ca a maestrei britanice.

Industria cea mai prolifica de branduri personale este, fara indoiala, show biz-ul. Sting, gentlemanul englez, excentric dar respirand sange albastru; Madonna, brandul cameleonului; si exemplul care mi s-a parut cel mai reusit in ultimii ani - Tatu, Lolitele cu sexualitate incerta, produs al unui marketer de geniu, care a scurmat adanc, in stratul subliminal al publicului-tinta... Exista si exemple de "asa nu", pe care le pastram deoparte pentru a nu rani sentimentele fanilor cu pricina.

Sa revenim cu picioarele pe pamant, pentru ca vorbim despre brandul personal. Cum ajunge cineva un brand? E nevoie sa fii celebru ca sa ai un brand personal? Nu. Dar lumea se imparte in doua: cei care se straduiesc sa isi creeze un brand fara sa aiba nimic in spatele lui si cei care se reprezinta, intr-adevar. Am doua exemple ca argument: metrosexualul, extrem de atent sa isi exprime preferintele in directia imaginii pe care vrea sa o creeze - haine de la Harley, cosmetice de la Lush, parfumuri frantuzesti usor dulci sau acide; sau domnisoarele standardizate care imita disperat modele de prin lumea buna de mana a doua, cu parul inevitabil lung si intins cu placa, pantalonii cu talie foarte-foarte joasa, centurile stralucitoare care contrasteaza cu buricul prajit la solar, fardul de seara purtat ziua si maieurile trase la xerox pe care le poarta in cluburi.

Pai brandul e imagine sau nu? Daca e sa ma gandesc la toate brandurile care au succes, asta li s-a intamplat pentru ca nu promoveaza un produs, ci o atitudine si niste valori. Nike, cu celebrul lor "Just do it", potrivit pentru omul independent, dornic de propriile decizii si activ. Sau Dove, cu ultima lor campanie, care iti arata ca frumusetea nu are varsta sau kilograme.

Si atunci, ar insemna ca avem un brand personal cand ne simtim bine in pielea noastra si nu ne e frica sa o aratam. Ne cumparam ce stim ca ne vine bine si nu ce se poarta. Spunem ce gandim si nu ce e corect. Ne deschidem lumii, ca sa se imparta in cei care ne plac si cei care nu ne plac. Nu purtam sacou pentru ca nu ne place si pentru ca, in fond, poti arata eleganta si cu o jacheta. Adica suntem noi insine: nimic nu are sanse sa convinga mai mult decat vechea, eterna, dezarmanta sinceritate.

Si aici ma opresc, pentru ca a venit randul psihologului.

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!