Procesul de negociere, diferit pentru femei? Cum poti negocia cu succes
history_edu ele.ro calendar_month 22 Ian 2013, 09:06
Negocierea este o abilitate necesara pentru orice femeie la locul de munca, nu doar pentru cele care conduc propriile afaceri. Cele mai multe femei ezita sa negocieze in relatia cu seful, lucru care nu le ofera avantaje pe termen lung. Afla cum poti negocia cu succes chiar daca procesul de negociere poate fi diferit pentru femei.
La nivel global, doar 26% dintre femei se simt pregatite sa negocieze cu seful la locul de munca, in timp ce 40% dintre barbati se declara dispusi sa o faca.
Fie ca resping negocierea pentru ca le provoaca disconfort sau pentru ca nu se pricep deloc, femeile contribuie prin aceasta atitudine la diferentele salariale fata de barbatii din functii similare.
Cum negociaza diferit femeile?
Multe femei de afaceri de succes au recunoscut ca au avut de depasit un dezavantaj important in procesul de negociere: in mod natural, femeile cedeaza mai usor. Empatia, care face din femei angajati pretuiti, devine un dezavanataj in timpul negocierilor.
Deoarece este mai dispusa ca femeie sa intelegi si sa accepti perspectiva partenerului de negociere, risti sa cedezi mai usor, in special in fata unui barbat. Odata ce recunosti aceasta problema, poti negocia cu succes urmand cativa pasi simpli:
Controleaza-ti impulsul catre concesii
Multe femei sunt dispuse sa cedeze unele puncte importante in procesul de negociere de teama ca un refuz poate strica relatia profesionala cu seful sau cu clientul.
Atunci cand infrunti un specialist in negocieri, acesta nu se gandeste la concesii ca la cadouri pe care i le oferi si pentru care ar trebui sa fie recunoscator. Daca iti depisteaza o slabiciune, o va exploata cat mai mult.
Cand este evident ca esti tematoare cu privire la consecintele in cazul esecului negocierii, ai pierdut deja, iar partenerul de negociere va incerca in mod agresiv sa obtina tot ce isi doreste.
Pregateste-te bine pentru procesul de negociere
Pregatirea este esentiala in orice proces de negociere. Indiferent de sex, multi intra intr-o negociere cu dorinta de a controla situatia si uita de scopurile clare si punctuale.
Odata ce ti-ai stabilit prioritatile in negociere, este important sa fii cat mai pregatita in mod obiectiv, cu date si cifre pentru a obtine ceea ce iti doresti.
Stabileste inainte de a incepe negociere un plan care sa includa variante multiple. De exemplu, poti accepta un salariu la nivelul dorit de angajator pentru o luna sau 3 luni. Asigura-te ca discuti in termeni clari despre o marire dupa aceasta perioada, dar si despre un bonus pentru situatia in care performanta ta depaseste un prag stabilit de comun acord.
Controleaza-ti sentimentele
Atunci cand un barbat devine nervos la o negociere sau chiar paraseste temporar discutia, miscarea este considerata una strategica. Din pacate, atunci cand o femeie isi arata sentimentele in timpul negocierii primeste doar calificativul de isterica.
Daca primesti orice observatie din partea partenerului de negociere cu privire la starea ta emotionala, revino pe loc la cel mai calm ton, apoi explica-i obiectiv care sunt argumentele tale puternice, care iti starnesc si o reactie emotionala.
Primul pas pentru a deveni mai buna la negocieri este sa recunosti, in viata personala sau in cea profesionala, momentele in care nu ceri ceea ce vrei sau ceea ce meriti. Odata ce ai trecut de momentul concesiilor facute de dragul multumirii celor din jur, poti negocia cu tot mai mult succes.
Autor: Iulia Anghel
Alte articole despre