Skip to article

Versatilitatea sufrageriei: cum o poti aranja pentru a se plia nevoilor tale

Versatilitatea sufrageriei: cum o poti aranja pentru a se plia nevoilor tale
Camera de zi servește drept inimă a casei tale și chiar a familiei tale. Majoritatea activităților le organizezi în cadrul sufrageriei. De la primirea musafirilor până la petrecerile și serile de film, acest spațiu poate fi folosit la orice oră din zi sau din noapte pentru orice activitate.

Când a fost ultima dată când ai redecorat acest spațiu? În timp ce dormitoarele și băile sunt întotdeauna considerate refugii, unde te poți odihni, poți citi o carte în liniște sau să faci o baie relaxantă, camera de zi merită puțină atenție pentru toate amintirile uimitoare pe care le construiești în timp ce stai acolo.

Contextul pandemic te-a obligat, probabil, să-ți regândești spațiul de locuit: responsabilitățile locului de muncă se pot îndeplini din confortul propriei case, acum că totul revine la normal, îți dorești să te reîntâlnești cu persoanele dragi și să recuperezi timpul petrecut la distanță cu acestea, iar canapeaua s-a transformat și ea într-un loc perfect de cinat. Versatilitatea sufrageriei poate fi maximizată dacă ai reorganiza camera. Pregătită pentru o renovare a sufrageriei? Iată câteva idei după care te poți ghida dacă îți dorești să oferi camerei de zi mai multă utilitate:

Amenajează o zonă de servire a meselor

Majoritatea bucătăriilor sunt concepute doar pentru prepararea mâncării, spațiul necesar să te bucuri de o masă în liniște este minim, dacă nu inexistent. Dacă îți dorești să îți savurezi cafeaua de dimineață sau cina într-o atmosferă relaxantă, atunci este timpul să reorganizezi sufrageria și să amenajezi un loc în care poți mânca.

Pentru un spațiu confortabil, sunt necesare o masă și scaune dining care sunt, în general, furnizate în perechi, astfel încât nu va trebui să pierzi timp căutând combinația perfectă. Ia în considerare câți oameni locuiesc în casa ta și dacă vrei să organizezi petreceri la care să inviți cei mai buni prieteni. Masa de cină ar trebui să fie suficient de mare pentru a găzdui toți invitații. Dacă nu îți poți  permite să renunți la atât de mult spațiu, caută mese și scaune flexibile, care pot fi construite din materiale de înaltă calitate, precum lemnul, ceea ce le face să arate atractiv.

Decorațiuni șic și utile

Decoratiunile sunt cele care dau viață întregii camere. Dacă nu ești sigură ce elemente de decor s-ar potrivi cel mai bine, ia în considerare funcționalitatea și adaptabilitatea estetică.

Dacă te-ai decis să îți amenajezi o zonă de servire a meselor, atunci este vital să investești în rafturi și dulapuri speciale pentru depozitarea farfuriilor, tacâmurilor și decorațiunilor pentru masă, întrucât vei avea acces mai ușor la ele, dacă vei avea nevoie să aranjezi masa repede. Covoarele sunt, de asemenea, esențiale într-o zonă de servire a meselor, deoarece nu ți-ai dori să stai pe un scaun, iar picioarele să aibă contact cu podeaua rece. În afară de scopul estetic, camera ta nu va avea un efect de ecou. Nu uita: covorul trebuie să fie mai mare decât zona pe care o acoperă masa și scaunele.

Dacă îți dorești să adaugi mai multă personalitate și atmosferă sufrageriei, poți, de asemenea, să adaugi oglinzi: acestea pot oferi senzația unei camere mai mari, luminând mai mult încăperea, dacă sunt poziționate strategic lângă ferestre (dar nu în fața acestora). Este de preferat să agăți oglinzile în zonele în care să poată să fie și folosite, precum în apropierea unei ieșiri din cameră.

Sufrageria poate deveni și biroul unde îți poți desfășura activitățile profesionale: nu e nevoie decât de un birou simplu și un scaun confortabil, poziționat în așa fel încât să te poți bucura de lumina naturală de afară.

O zonă de cinema

Dacă îți place să vizionezi filme, ai putea fi interesat să ai propriul cinema în confortul căminului tău.

Pentru început, ai nevoie de cât mai puțină lumină în interior, așa că alege niște draperii groase de bumbac de culoare închisă, care completează, de asemenea, estetica generală a sufrageriei tale. În afară de ziua ta de cinema, este puțin probabil să le folosești, așa că le poți strânge în colțurile șinei de perdea în timpul zilei.

Pentru că va trebui să stai cât mai confortabil posibil pe parcursul maratonului de film, este o idee bună să investești în niște perne moi și poate într-un fotoliu, astfel încât să nu te simți înțepenit după ce ai stat atât de mult timp așezat.

Nu uita să adaugi și o măsuță de cafea pe care să-ți poți depozita sucurile și snackurile preferate.

Ești pregătită să te bucuri de noua ta sufragerie?

Sursă foto: Freepik

Articole recomandate

Ce trebuie sa pui in masina de spalat pentru ca hainele sa nu se mai sifoneze Ce trebuie sa pui in masina de spalat pentru ca hainele sa nu se mai sifoneze
Este foarte frecvent ca, după mai multe utilizări, hainele noastre să aibă mici semne de uzura. De cele mai multe ori, asta se intampla deoarece nu sunt spalat corect.  Deși mașinile de spălat sunt o invenție grozavă, ele nu pot face totul de la
Ce semnificatie spirituala au orhideele albastre. Ce inseamna daca le primesti cadou Ce semnificatie spirituala au orhideele albastre. Ce inseamna daca le primesti cadou
Orhideele albastre sunt plante care dețin un anumit mister, deoarece nu este ușor să găsești multe flori de această nuanță în natură, ceea ce le face să fie o specie extrem de atractivă și una dintre cele mai elegante opțiuni
Cum poti pastra un spatiu de birou curat si primitor? Cum poti pastra un spatiu de birou curat si primitor?
Pentru a putea lucra eficient și cu drag, oamenii au nevoie de un spațiu de birou curat și primitor. În cazul în care deții o firmă, te invităm să citești în continuare pentru a afla cum poți menține spațiul de lucru în cea
Criteriile de care trebuie sa tii cont pentru a alege cuvertura de pat potrivita nevoilor si dorintelor tale Criteriile de care trebuie sa tii cont pentru a alege cuvertura de pat potrivita nevoilor si dorintelor tale
Atmosfera pe care o simțim în propria casă este extrem de importantă. De ce? Pentru că acesta este spațiul în care ne petrecem o bună parte din timp și implicit, din viață. Acesta ar trebui să fie locul în care ne refugiem după o
Mobila ieftina, stiluri si idei pentru propria ta casa Mobila ieftina, stiluri si idei pentru propria ta casa
Vrei să-ți redecorezi casa? Atunci ai ajuns la locul potrivit. Cu mobilă ieftină vei reuși să-ți amenajezi casa în mod inteligent și elegant. De asemenea, vei găsi inspirație și idei creative pentru decorarea potrivită,