Iata cum sa creezi chiar tu decoratiunile pentru Halloween.
Cununa de Halloween
O cununa realizata chiar de tine poate fi un accesoriu foarte frumos pe un perete sau chiar pe o usa din casa. Ai nevoie de:
- cununa din polistiren (o poti cumpara sau o poti decupa chiar tu dintr-o bucata mai mare de polistiren);
- o bucata de panza;
- pasla in mai multe culori;
- lipici;
- panglica;
- ac si ata;
- flori artificiale de toamna.

Taie bucata de panza si imbraca cununa, apoi lipeste-o. Infasoara panglica in pe diametrul cununii si prinde-o la capete cu lipici. Totodata, ai grija sa lipesti si florile artificiale intr-o parte a cununii.

Pentru a face cateva flori din pasla, tai-o in fasii late de 5 cm, impatureste-le pe din doua si coase-le la capete. Taie apoi mici franjuri si ruleaza fasia pana formezi o floare. Lipeste florile astfel obtinute langa cele artificiale.

Lanterna Jack-O
Inainte de a crea o lanterna Jack-O dintr-un dovleac, asigura-te ca nu patezi locul unde lucrezi si asaza cateva ziare. Ai nevoie de:
- doua cutite (mic si mare);
- lingura;
- marker;
- o lumanare rotunda;
Decupeaza partea de sus a dovleacului, apoi scoate miezul cu ajutorul lingurii.

Cu markerul din dotare deseneaza un model de ochi si de gura dupa care il poti decupa. La sfarsit, lanterna ta va fi gata si o poti aseza in diverse locuri din casa pentru a crea efectul dorit.


Usa cu ochi "googly"
O alta decoratiune pe cat de simpla, pe atat de spectaculoasa este si coroana cu ochi "googly" pentru usa de la intrare. Pentru a o realiza ai nevoie de:
- o coroana din paie lungi de 20 de centimetri;
- panglica alba sau panza;
- sarma;
- 100-150 de mingii de ping-pong;
- ochi de papusa (se gasesc pe internet).

Infasoara coroana in panglica sau panza aferenta si apoi lipeste mingile de ping-pong intr-o forma aleatorie. La final, aplica ochii de papusa pe fiecare minge si astfel vei obtine efectul dorit, avand o usa de la intrare ca nimeni alta.

Banner amuzant de Halloween
Acest banner este una dintre cele mai simple si amuzante decoratiuni pe care le poti face acasa. Ai nevoie de:
- cateva bucati de hartie colorata mai groasa;
- lipici;
- foarfeca;
- sfoara;
- carlige;
In functie de cate personaje infricosatoare vrei sa contina bannerul tau, vei avea nevoie de triunghiuri de 17 centimetri pe 12 centimetri.

Din restul bucatilor de hartie ramase decupeaza mai multe forme geometrice in forma de par, nas, ochi, urechi, maini sau picioare. Lipeste-le pe triunghiurile deja taiate si da astfel viata monstruletilor tai. Acum, tot ce ai de facut este sa legi sfoara dintr-un capat in altul al draperiei sau in orice alt loc din casa si sa prinzi personajele de Halloween de ea cu ajutorul carligelor.
