Cum iti pregatesti corect locuinta pentru sezonul rece

Cum iti pregatesti corect locuinta pentru sezonul rece
  calendar_month   update 11 Dec 2023, ora: 14:55      
Pregătirea locuinței pentru sezonul rece este absolut necesară, fie ca stai la casă sau la apartament, dacă vrei sa te bucuri de tot confortul în zilele geroase de iarnă.

Iată câteva recomandări despre cum trebuie să îți pregătești corect locuința pentru sezonul rece:

Izolația termică

Un obiectiv important pe timpul iernii este să menții facturile la încălzire cât mai scăzute, în timp ce te bucuri de temperaturi plăcute la interior. Prin urmare, trebuie să blochezi în mod eficient aerul rece de iarnă astfel încât să nu pătrundă în locuință.

Verifică ferestrele și ușile pentru a vedea dacă există fisuri sau crăpături și repară-le pentru a preveni scurgerea căldurii. Dacă ai termopane, folosește bandă izolantă sau garnituri pentru a etanșa spațiile.

Verificarea sistemului de încălzire

Asigură-te că sistemul de încălzire funcționează corect. Efectuează revizia periodică a centralei termice sau a sistemului de încălzire pentru a preveni defecțiunile neașteptate. Ai grijă ca toate aparatele de încălzire, cum ar fi caloriferele sau radiatoarele, să fie curate și să funcționeze corect. Atenție la condens dacă ai ferestre și usa termopan.

Instalarea unui sistem de control al temperaturii

Un termostat inteligent conectat la sistemul tău de încălzire îți va permite să controlezi temperatura în funcție de programul și nevoile familiei tale. Poți stabili un program de încălzire eficient, astfel încât să reduci consumul de energie atunci când lipsești de acasă, de exemplu.

Izolarea ușii de la balcon pe timpul iernii

Izolarea termică a balconului/a terasei pe timpul iernii îți poate aduce facturi mai mici la energie. În cazul unor usi termopan de balcon, sigilarea propriu-zisă constă, de fapt, în reglarea corectă a ușii și înlocuirea benzilor de etanșare, astfel încât să se asigure închiderea etanșă a ușii de la balcon.

Provizii pentru vreme extremă

Vremea poate deveni imprevizibilă mai ales în sezonul rece, așa că nu ar fi o idee rea să îți faci un stoc de urgență de alimente, baterii și lumânări, în cazul unor întreruperi de curent sau de căldură. Iată câteva lucruri pe care ar trebui să le ai la îndemână, acasă, în sezonul rece:

- alimente neperisabile: conserve, orez, paste, batoane proteice, nuci, etc.

- apă potabilă

- haine groase, paturi, saci de dormit, generator (dacă locuiești la casă)



- lumânări, lanterne și baterii de rezervă

- medicamente de prim ajutor.

Respectă aceste recomandări și fii pregătit pentru lunile reci care urmează! Tu cum îți pregătești locuința pentru iarnă?


Recomandari

Newsletter Ele.ro

insomnie
  • person

    "(braveheart)"

Blog Ele.rochevron_right
Forum Ele.rochevron_right