Ai o casa de vandut, dar tot ce ai obtinut pana acum au fost vizite fara rezultat? Inseamna ca ceva nu e-n ordine! Urmeaza sfaturile noastre pentru a obtine casa ce se vinde singura!
Care sunt liniile mari ce trebuie urmarite?
Depersonalizeaza! Scoate pozele cu bebelusi, diplomele si magnetii de pe frigider. Culorile peretilor care se vand cel mai bine sunt cele neutre.
Pleaca de acasa cateva zile, iar cand vei reveni vei vedea mai bine ce trebuie sa ameliorezi.
Neutralizeaza mirosurile. Daca esti fumatoare, imprumuta un purificator de aer, daca ai un animal de casa, du-l la o prietena cateva zile.
Creeaza o ambianta calduroasa: iarna, aprinde focul in semineu, inspira-te din casele model de la Tv sau din reviste.
Curata casa de la podea la tavan, si pune si familia la treaba.
Aplica toate aceste principii atat la interior cat si la exterior: potentialii cumparatori trebuie sa fie vrajiti afara pentru a avea chef sa mai intre in casa. Ingrijeste gazonul si florile, curata scarile, repara fatada.
Cele 6 porunci ale vanzarii casei
1. Repara
Usa sifonierului care nu se mai inchide bine, cuiul care iese, bucata de gresie sau faianta crapata: poate tu nici nu mai bagi in seama aceste detalii, insa cumparatorii le vor observa sigur. Gandeste-te ca poate ei nu mai au chef sa renoveze dupa ce se vor muta, asa ca e bine sa faci tu micile reparatii.
2. Vopseste peretii
Vopseaua proaspata va fi observata de cumparatori si va conta atunci cand vor lua decizia. Opteaza pentru tonuri neutre de gri, crem si alb.
3. Amenajeaza spatiul
Debaraseaza-te de mobilele prea voluminoase care mascheaza spatiul disponibil si de cele care blocheaza trecerea. Creeaza armonie in interior si scapa de colectiile vechi.
4. Valorizeaza-ti interiorul
Nu poti sa crezi cat de mare poate fi efectul catorva lumanari sau robineti curati.
5. Opteaza pentru simplitate
Spune adio camerelor supraincarcate de colectii, fotografii si alte obiecte. Nu vrei sa dai impresia de sufocare!
6. Combate dezordinea si praful
Ce poate fi mai neplacut ca o casa dezordonata? Aranjeaza si curata colturile rar vizitate, care cu ocazia vanzarii vor deveni foarte vizibile.