Nu trebuie sa dai o spargere la banca pentru a impodobi bradul de Craciun sau casa cu ocazia sarbatorilor. E suficient sa ai putina imaginatie si indemanare si ai realizat acasa ceea ce altfel ai cumpara din magazine.
Iata cateva idei:
O coroana din fundite pentru cadouri
Ai nevoie de un suport pentru coroana. Il poti realiza chiar tu din spuna poliuretanica sau din orice alt material. Si mai ai nevoie de multe, foarte multe fundite colorate, acelea care se lipesc pe cutiile de cadouri. Incearca sa le prinzi cu propria lor banda adeziva, insa daca observi ca nu stau suficient de bine, foloseste un pistol de lipit.
Borcanul cu surprize
Poti oferi in dar un borcan cu toate bunatatile pe care le folosesti dimineata pentru micul dejun. Ai nevoie de un borcan gol, cu capac frumos si fara eticheta. Prima data, asaza in el un strat consistent de pudra de ciocolata, asaza apoi cerealele preferate, pe straturi, iar la final presara un pumn de marshmallow. Inchide borcanul si asaza-i de jur imprejur o fundita rosie. Pastreaza cateva astfel de borcane in living, pentru a le oferi colindatorilor.
Bradut dintr-o revista veche
Pe biroul de la serviciu nu vei putea aseza un brad, fie el si de mici dimensiuni. Insa iti poti face unul artificial, dintr-o revista mai veche pe care nu o mai rasfoiesti. Tot ce trebuie sa faci este sa pliezi fiecare pagina in parte luand mai intai coltul din dreapta sus si unindu-l cu cotorul revistei si apoi inca o data, obtinand astfel crengile bradului. Spray-aza apoi adeziv de jur imprejurul bradutului, apoi presara peste glitter.