Skip to article

Frizuri la moda in acest an pentru nunta

Sezonul evenimentelor importante, între care loc de frunte ocupă nunțile, se apropie cu pași repezi, iar doamnele se află în dificultate atunci când vine vorba de alegerea unei coafuri potrivite, care să se afle în tendințe și care să se potrivească fizionomiei feței. O alegerea destul de grea, însă noi suntem aici pentru a vă spune care sunt frizurile la modă în acest an pentru nună.  

Frizuri la modă în acest an

Buclele lejere sunt la mare căutare în acest an, numărându-se printre frizurile la modă potrivite pentru o nuntă. Adoptând această frizură veți impacta prin prezență, dând un aer de delicatețe și de rafinament întregului stil pe care îl aveți. Fiind foarte ușor de aranjat, acest tip de frizură poate fi făcut acasă fără mari probleme. Coada de cal în vârful capului este o altă frizură care face furori în rândul doamnelor și domnișoarelor în acest an.

Indiferent dacă adoptăm varianta de coadă de cal dreaptă sau cu onduleuri, cu siguranță nu veți da greș, indiferent de ținuta pe care o purtați. Avantajul acestei frizuri constă, în primul rând, în faptul că alungește trăsăturile feței, iar în al doilea rând în faptul că este potrivit indiferent de tipul de păr pe care îl aveți. Pentru ca efectul să fie cel dorit, este recomandată aplicarea unui strat de lac de păr, după care acesta să se strângă în frizura dorită. Frizurile cu accesorii sunt în trend în acest an, conferind exact aerul pe care doriți să îl aveți, în funcție de accesoriile alese. Puteți apela la flori naturale, la agrafe de păr sau la clești de păr. Acest stil este cel care caracterizează anii 1990, însă revine în forță, dat fiind faptul că nu poate fi egalat de nici o altă frizură. Poți purta accesoriile în modul în care dorești, în care te simți cel mai bine. În privința agrafelor de păr, acestea pot fi purtate aliniate sau în forma unui X în spatele urechii sau în părțile laterale.

Cocul este un clasic în viață, fiind una dintre frizurile la modă an de an. Adoptând un coc veți fi cu siguranță una dintre cele mai elegante persoane de la nunta respectivă, conferindu-vă, în același timp, și un aer sofisticat și rafinat. Fie că adoptați un coc realizat în vârful capului, fie că vă doriți un coc strâns la spate, ambele opțiuni sunt la modă în acest an. Dacă vă doriți o frizură potrivită atât pentru nuntă, cât și pentru restul timpului, apelați la o tunsoare cu un breton tip copertină. Acest tip nu doar că este la modă în materie de aranjarea părului pentru evenimente, dar este foarte ușor de purtat în tot restul zilelor. Pentru ca efectul să fie cel dorit, specialiștii vă recomandă să îl aranjați prin uscarea lui cu un uscător de păr și cu o perie din peri naturali.

Mișcările se desfășoară de la rădăcină la vârfuri, conferindu-vă volumul de care aveți nevoie. Așadar, categoria frizurilor la modă în acest an este una destul de ofertantă, motiv pentru care nu veți da greș, indiferent de alegerea făcută și indiferent de cât de prețioasă și de elegenată este nunta la care mergeți.

Articole recomandate

Frizuri la moda in acest an pentru nunta Frizuri la moda in acest an pentru nunta
Sezonul evenimentelor importante, între care loc de frunte ocupă nunțile, se apropie cu pași repezi, iar doamnele se află în dificultate atunci când vine vorba de alegerea unei coafuri potrivite, care să se afle în tendințe și care să se
5 motive pentru care ai nevoie de aplicatia care iti va schimba viata! - laso.ro 5 motive pentru care ai nevoie de aplicatia care iti va schimba viata! - laso.ro
In zilele noastre, femeile au atat de multe responsabilitati si sarcini zilnice incat au ajuns sa faca totul pe repede inainte. Intre familie, cariera, relatie, prieteni, vizite la medic, sedinte cu parintii, teme pentru acasa si deadline-uri cu termene imposibile, femeile trebuie sa-si gaseasca
Tunsori pentru parul drept, fara volum Tunsori pentru parul drept, fara volum
Parul drept, neted, fara volum poate fi aranjat usor, daca alegi coafura si tunsoarea potrivite. Un par drept este mult mai usor de stapanit decat cel cret. De asemenea, il poti aranja in functie de dispozitia ta. Fie il poti lasa drept, fie il poti face cret. Singurul lucru de care trebuie sa tii
Tunsoarea anului 2019. Bretonul, din nou la moda Tunsoarea anului 2019. Bretonul, din nou la moda
Anul 2019 vine cu schimbari majore in ceea ce priveste coafurile si tunsorile. Anul acesta tunsoarea anului este bobul lung. Acesta este versatil si aduce cu el inca o noutate: bretonul. Stilistii spun ca anul 2019 este anul bretonului: franjurat, lung sau scurt. Oricare dintre variante ai alege,
Aceste obiceiuri iti DISTRUG parul! Sigur faci si tu punctul 7 Aceste obiceiuri iti DISTRUG parul! Sigur faci si tu punctul 7
Nu e om care sa nu-si doreasca un par frumos si sanatos. Dar nu intotdeauna actiunile oamenilor sunt si cele mai potrivite pentru a ajunge la ceea ce-si doresc: un par frumos si sanatos. Aceste obiceiuri iti distrug parul. Sigur faci si tu punctul 7!  1.  Astepti prea mult timp pentru
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda