Excursiile lungi cu masina presupun destul de multe opriri la benzinarii sau in spatiile servicii de pe autostrazi sau drumurile nationale. Problema este ca, atunci cand esti pe drum, alegerile in materie de mancare nu sunt intotdeauna cele mai sanatoase.
Alternativa ar fi sa iei mancare cu tine de acasa, eventual niste fructe si sandwichuri sanatoase, si sa te abtii de la cumparaturi impulsive in benzinarii. Cum acest lucru este destul de dificil, sunt si cateva alternative mai putin amenintatoare pentru silueta ta, pe care le poti cumpara cand esti pe drum.
In ultimul timp, anumite benzinarii de la noi au incorporai si mini-restaurante/fast food. Atata timp cat nu te arunci direct asupra cartofilor prajiri sau aripioarelor prajite, cred ca este o idee buna sa mananci aici. Daca nu ai o astfel de benzinarie in drumul tau, chiar si celelalte iti pot oferi optiuni ceva mai sanatoase precum:
Batoane fitness, care sunt usoare, satioase si nu au multe calorii
Iaurt - mai nou, am vazut intr-o benzinarie ca aveau iaurt de baut. Acest lucru mi s-a parut foarte dragut, mai ales ca eu ma dau in vant dupa cele cu fructe.
Sandwichuri - se gasesc mai in toate benzinariile, ambalate si tinute in frugider. Verifica data de expirare inainte de a le cumpara.
Alune, nuci si seminte - preferabil, cumpara-le pe cele prajite fara ulei, sau fara sare. Alunele si semintele sunt foarte sanatoase si contin multe substante nutritive.
Sucuri naturale - decat sa cumperi sucuri acidulate mai bine incearca-le pe cele "100% naturale" si fara adaos de zahar. Sigur, e mult spus 100% naturale dar sunt oricum o optiune mai buna.
Pe langa benzinarii, in drumul tau este foarte posibil sa intalnesti comercianti ambulanti si fermieri pe marginea drumului cu tot soiul de alimente sanatoase, de la fructe , miere, la branza de burduf. Decat sa cumperi o punga de chipsuri de la benzinarie mai bine cumperi un pahar de afine sau mure - corpul tau iti va multumi.
Sigur, intotdeauna este mai bine (si mai economic) sa planuiesti dinainte si sa ai snacksuri si bauturi sanatoase la tine. Exista frigidere de voiaj care vor avea grija ca mancarea ta sa se pastreze, si nu vei fi nevoita sa opresti la benzinarii decat sa alimentezi sau sa mergi la toaleta.