Pentru ca alergatul este unul din cele mai grele exercitii cardiovasculare pe care le poti face, pentru majoritatea oamenilor este un mod foarte bun de a arde calorii si de a incepe sa pierzi in greutate.
Alimentatie sanatoasa
Trebuie sa tii minte ca o alimentatie sanatoasa ar trebui sa faca parte din programul tau de slabire pentru ca nu vei reusi decat daca arzi mai multe calorii decat mananci.
Spre exemplu, ca sa slabesti 500 g trebuie sa arzi aproximativ 3500 de calorii… deci nu ar fi rau sa te gandesti si sa mai reduci putin aportul caloric.
Cei care alearga, adesea incep sa manance mai mult si se incarca cu prea multe calorii, ajungand sa se ingrase chiar daca fac sport.
Daca esti de parere ca ai putea cadea in aceasta capcana, atunci ce ai spune sa tii un jurnal al meselor? Cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci este sa te uiti ca cat mananci, cand si unde.

Fa jogging regulat
Un alt lucru important este ca trebuie sa alergi regulat. Asta inseamna in fiecare zi, daca poti. Pentru inceput poti incepe insa de 3 ori pe saptamana, pentru a nu-ti solicita corpul prea mult.
In cele din urma, dupa ce corpul tau s-a obisnuit cu efortul vei constata ca 6 km de 3 ori pe saptamana chiar nu e mare lucru. In acest moment poti incepe sa mai variezi lucrurile, spre exemplu introducand viteza in rutina ta.
Ti se pare greu? Gandeste-te ca alergi aceeasi distanta dar intr-o perioada mai scurta de timp, alternand cu o alta perioada similara in care faci jogging sau mergi rapid, si apoi iar alergat rapid.
Ar trebui sa repeti acest proces in asa fel incat sa alergi rapid timp de 4-5 ori intr-o sesiune de alergare. Acesta este numit antrenament la intervale si te va ajuta sa arzi mai multe calorii.